Te-am prins, peştik! Deci, notează:
First, mi-aş dori să doară prostia. Ca o arsură să usture, ca firele de păr smulse din nas one by one cu penseta, băieţi, ca un epilat lung şi mult prea fierbinte, fetelor, să ne dea lacrimile de durere nouă, tuturor proştilor. Să sărim de durere pe străzi mi-aş dori, să urlăm pînă vom răguşi, să nu mai vedem clar de durere, de la atîta prostie. Să se-ntîmple odată feedback-ul mult-aşteptat, poate aşa o să căscăm ochii mai bine şi-o să-nţelegem ce se-ntîmplă în jur. Să ne folosim neuronii la ceva mai abstract decît digestia, visez eu. Să nu mai acceptăm imperfecţiunea ca unitate de măsură. Să nu mai adaptăm principiile intereselor noastre de moment, am putea începe. Să nu ne mai găsim scuze atunci cînd greşim într-una, prea multă politeţe strică uneori, parol. Brusc, să nu mai minţim. Dintr-o dată, să ne asumăm răspunderea pentru faptele noastre. Am putea, apoi, să nu mai fim răi, de exemplu.
A, şi să nu uit, mi-aş dori să mă iubească toate femeile, ăsta-i un vis de-al meu din tinereţe, credeam că n-o sa mai apuc să-mi văd dorinţa asta-mplinită...
...Normal că nu te-nţeleg, cum de ce, păi vorbeşti încet că eşti peşte, de aia. Mi-am pus prea multe dorinţe, zici? Nasol de tot... Scuze, m-am cam ambalat se pare. Ia-le la rînd atunci, rezolvă măcar cu prostia...
Pe mine deja mă-ncearcă o durere de cap. Voi cum staţi?
Acum 20 de ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu