NU E PE LUME DESTULĂ FASOLE

Alte vremuri, aş putea spune chiar altǎ viațǎ. Şi totuşi, suspect de familiar.
Mel Brooks – Blazing Saddles

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "NU E PE LUME DESTULĂ FASOLE" ***

DEGUSTĂTORUL

Băiete, iată cum vor decurge ostilităţile: te vom lega la ochi mai întîi, să nu fii influenţat cumva de ceea ce vezi - aşa scrie în chestionar, reacţiile tale trebuie să fie 100% sincere. Noi ţi-am stabilit meniul, să n-ai nici o grijă, cuprinde toate substanţele nutritive necesare, minerale, vitamine şi sare. Iar cei ce-au fost înaintea ta - sînt toţi bine mersi, să ştii. În sfîrşit.
Aşează-te comod în fotoliu, relaxează-te, nu fi crispat, o să dureze ceva. A, da, uitasem: ai libertatea să spui tot ce simţi, tot ce gîndeşti despre noi, tot ce îţi trece prin cap. Nu că ne-ar păsa…

Gata, începem. Deschide gura….

"Floricele cu c . . . ."

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "DEGUSTĂTORUL" ***

J. ŞAPTE INIMI - CRÎMPEI DE POVESTE

J. 7 Hearts :)
Ce plăcut e să alergi, pe o vreme frumoasă ca asta, îşi spune J., scuturîndu-şi cu încîntare coama neagră şi lucioasă în vîntul primăvăratic. Ciuleşte urechile pentru cîteva clipe, reuşind să surprindă, dincolo de galopul uşor, bătaia ritmată a primei sale inimi, tîc-pîc. Sună ciudat, e-adevărat, însă toţi specialiştii care l-au consultat i-au confirmat, după îndelungi şi complicate analize, că inima lui originală e perfect funcţională, chiar dacă, nu-i aşa, sună ciudat. Îşi potriveşte - inconştient - pasul dupa ritmul primei sale inimi, nechează de cîteva ori fericit, într-adevăr, îşi spune, e o plăcere, aproape că nici nu simte povara celor doi călători tăcuţi.

"Mă arde în spate", aude de-odată un oftat plîngăcios de sus, cel mai probabil sursa e pasagera din spate, decide J., mai întîi că din zona ei a triangulat sunetul, şi-apoi n-are cum veni de la Făt-Frumosul din faţă, fiindcă - măcar atîta ştie şi el - prin definiţie, feţii-frumoşi nu plîng. Accelerează brusc, aude / simte inimile doi şi trei cum intră în sarcină nominală, pac-pac, tac-tac, preluînd efortul alături de prima, cuminţi. Aruncă o privire în urmă şi iat-o acolo, nervoasă, Muma-Pădurii, zburînd la joasă înăltime după ei, ca o furtună, cu pletele negre în vînt şi cu laseri strălucitori în priviri.
"Aruncă piatra", sugerează călătoarea [......] printre suspine, iar Făt-Frumos, gentleman, se execută instant, aruncă piatra în urmă, cu o mişcare amplă ce-i pune în valoare statura atletică, las-o baltă, bătrîne, concentrează-te asupra chestiunilor importante, poţi cădea în admiraţie mai tîrziu, se ceartă J. pe sine, alergînd întins, vederea asta periferică bună poate fi uneori un blestem. Simte sub copite vibraţia surdă şi-apucă să vadă, întorcîndu-şi scurt capul, muntele de cremene cum creşte uriaş, către cer, chiar din spatele lor. Potcoavele de oţel pocnesc ritmic povîrnişul de cremene, lăsînd în urmă scîntei lungi şi strălucitoare, în întunericul care se lasă în numai cîteva clipe. Negru în întuneric, J. aleargă întins cu călătorii în spate, sperînd să cîştige un handicap cît mai mare, pîna cînd Muma-Pădurii va trece de munte, o cunoaşte bine, aşa că ştie că e doar o chestiune de timp.

"Mă arde în spate", primeşte aproape imediat confirmarea plîngăcioasă de sus, aş ofta dacă aş avea vreme de asta, fornăie J. scurt, pe nări, niciodată n-am suportat smiorcăiţii. Măreşte brusc ritmul, într-o explozie de adrenalină, aude iniţierea inimilor patru şi cinci, poc-poc şi toc-toc, cum intră ascultătoare în ritm, alături de primele trei. Deja la viteza asta nu mai aude mare lucru în afară de şuieratul aerului, continuu, îi şi simte rezistenţa acum, onctuoasă, ca şi cum ar alerga prin miere. Riscă să îşi mai întoarcă o clipă privirea şi-o vede pe Muma-Pădurii, roşie toată la faţă de nervi, cu laserii bătînd şi ei discret înspre roşu - oare detectez un timid început de efect relativist? - şi plină de sus pînă jos de praf de cremene ars, probabil că nu se aştepta la vreo împotrivire, iată încă o caracteristică a celor mult prea plini de ei înşişi, meditează J..
"Aruncă pieptenele", vine printre lacrimi următoarea idee, de ce nu, se-ntreabă J., la viteza asta şi un fulg dacă arunci, cîştigi o grămadă de energie. Făt-Frumos execută prompt aruncarea cu boltă, eşti cam conformist, frumuşelule, începi să mă enervezi şi tu, mormăie J. către sine, unde ţi-o fi personalitatea aia mult-lăudată, mă-ntreb. La sfîrşit tot tu o să ieşi deasupra, ca şef de echipă, o să zîmbeşti fotogenic şi-o să pui placa aia cu "un manager bun recunoaşte imediat o idee bună", chiar dacă nu-i aparţine, aş completa eu. În sfîrşit. Aude explozia vegetală şi în cîteva zecimi de secundă vede deja peste umăr o pădure deasă şi înaltă cum creşte în spate, dar şi pe Muma-Pădurii cum îşi face loc, retezînd copacii din priviri, cu furie. Probabil un minut - două în plus, estimează J. avantajul, alergînd cu viteza vîntului turbat mai departe, prin întunericul din ce în ce mai adînc.

"Mă arde în spate", aude un suspin-aproape-geamăt de sus, mă aşteptam, îşi spune J., ce mare obstacol e o pădure tocmai pentru Muma-Pădurii, nu, nu, mai bine nu rîd, la viteza asta risc să rămîn cu buzele răsfrînte, lipite de frunte. Mai mult o simte decît o vede pe Muma Pădurii în urmă, recuperînd încetişor, scăpărînd fulgere din priviri, pîrlită discret pe la colţuri şi mestecînd nervoasă cîteva crengi rămase din falnica fostă pădure, unii chiar nu ştiu să piardă, gîndeşte J. scurt, lasă că o învăţam noi.
"Aruncă năframa", oftează cu ultimele puteri călătoarea din spate, hai băiete, arunc-o odată, măcar atîta să faci şi tu, îi spune J. lui Făt-Frumos în gind cu năduf, iar făt-frumosul, de parcă l-ar fi auzit, se conformează precipitat, te pomeneşti c-oi fi vreun telepat, continuă J., cu o uşoară umbră de îngrijorare, dialogul tăcut. Năframa pluteşte cîteva clipe fantomatic în vînt, iar cînd atinge pămîntul se schimbă într-o mare neagră, necuprinsă, cu talazuri înspumate ce se ridică pînă la cer. J. despică valurile-n două, galopînd nebuneşte la marginea mării, apoi, cînd ajunge la faleza abruptă, cu un ultim efort, izbucneşte cu toate puterile înainte, gest ce activează ultimele două inimi rămase, şase şi şapte, le-aude ca prin vis, pîc-pîc şi tîc-tîc, acordîndu-se instantaneu primelor cinci. Şocul accelerării la viteza gîndului îi ia pe toţi pe nepregătite, îşi revin după aproape zece secunde, în timp relativ, timp în care au parcurs deja o distanţă colosală. Aerul e fierbinte în jur, opunînd rezistenţa unui zid compact de beton, iar efectele relativiste încep să iasă la iveala unul cîte unul, de pildă întunericul din spate are nuanţe roşcate, iar adîncul din faţă e aproape albastru.

Undeva, departe în urmă, îşi spune J. meditativ, e o întreagă lume. Undeva, departe, din ce în ce mai departe în urmă, Muma-Pădurii înoată blestemînd prin marea cea neagră şi adîncă, iar intensitatea laserilor din priviri îi scade vizibil, mai exact cu pătratul distanţei, care-i din ce în ce mai mare, nu-i aşa, şi deja nu mai "arde în spate", doar dogoreşte uşor, încă puţin. Iar J. aleargă, fericit, atingînd cîteodată pămîntul, ca din întîmplare, în ritmul hipnotic al celor şapte inimi, perfect acordate: pîc-pîc, tîc-tîc, poc-poc, toc-toc, pac-pac, tac-tac şi ultima - dar nu cea din urmă, tîc-pîc.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "J. ŞAPTE INIMI - CRÎMPEI DE POVESTE" ***

J. SE SPALĂ, PE CREIER.

Sprijinit în coate, pe marginea chiuvetei din micul oficiu de cămin studenţesc, cu şamponul în ochi, J. se spală pe creier. Freacă bine cu unghiile la rădăcină, să iasă mătreaţa, apoi îşi bagă capul sub jet. De ce oare frumosul nu e prin definiţie bun, se-ntreabă J. în tăcere. Aşa mi s-ar părea normal, îşi spune, suflînd ca o focă apa fierbinte care îi intră în nări, ce-ar putea fi rău pe teritoriul frumosului. Prezenţa frumuseţii ne-ncîntă, ne dă o stare de bine, ne provoacă plăcere. Asta trebuie să fie legătura, plăcerea, zîmbeşte J., dînd aprobativ din cap de sub jetul chiuvetei, din ce în ce mai amplu, pînă cînd loveşte scurt ţeava cu ceafa, împroşcînd apa pe pereţii din jur. Revelaţiile îşi au propriul lor preţ, mormăie J. către sine, ridicîndu-se încet cu ochii închişi şi pipăindu-şi cu grijă începutul de cucui de la ceafă.

Carevasăzică aşa, frumosul ne-atrage fiindcă ne provoacă plăcere, iar noi ne minţim că e bun, egoul prosperă. Cît de orbi putem fi, îşi spune J. zîmbind trist, cu ochii închişi. Apoi caută pe pipăite şamponul, să se mai spele încă o dată, pe creier.
Annie Lennox - Keep Young and Beautiful. Garbo style :)

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "J. SE SPALĂ, PE CREIER." ***

RĂGAZ, PRINTRE STELE

Răgaz, printre stele



Ca niciodată pînă acum, gerul a scos la iveală din noapte o mulţime de stele, îşi spune J. zgribulindu-se cîteva clipe, aparent fără vreun motiv obiectiv, în costumul subţire, izolator. Priveşte încă o clipă în sus către strălucirea lor rece, încercînd, ca de atîtea ori înainte, să le patrundă misterul, apoi închide ochii o vreme, cedînd oboselii. Poate că există pe-acolo cîte o lume, meditează J., cîte una pentru fiecare din noi. O lume în care copilaria noastră continuă, sub nucul din curtea bunicii, înconjuraţi de toţi cei ce ne-au fost dragi cîndva, iar acum au plecat. Acolo e linişte, ceru-i senin, iarba e neverosimil de verde şi de jur împrejur, oriunde te-ai uita, nu vei găsi nici durere, nici întristare, nici suspin.


Deschide într-un tîrziu ochii şi - înainte de a pleca - mai priveşte o dată către marea de stele ce pulsează ritmic, parcă şi mai strălucitoare, ca o promisiune a unui vis împlinit. Pe casca transparentă se lipesc cu pocnete surde fulgi răzleţi de zăpadă, topindu-se-n lacrimi pe sticla fierbinte şi-apoi uscîndu-se, unul cîte unul, în vînt. Se întoarce încet, cu paşi măsuraţi, îndreptîndu-se către modulul ce-l aşteaptă cuminte în vale, să-l ducă mai departe în călătoria lui printre stelele strălucitoare şi reci. Înapoia lui J. rămîn cîteva urme zimţate, acoperite în cîteva clipe de zăpada răvăşita de vînt.





Sky Burial - DADAWA (The Other Worlds)

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "RĂGAZ, PRINTRE STELE" ***