Răgaz, printre stele
Ca niciodată pînă acum, gerul a scos la iveală din noapte o mulţime de stele, îşi spune J. zgribulindu-se cîteva clipe, aparent fără vreun motiv obiectiv, în costumul subţire, izolator. Priveşte încă o clipă în sus către strălucirea lor rece, încercînd, ca de atîtea ori înainte, să le patrundă misterul, apoi închide ochii o vreme, cedînd oboselii. Poate că există pe-acolo cîte o lume, meditează J., cîte una pentru fiecare din noi. O lume în care copilaria noastră continuă, sub nucul din curtea bunicii, înconjuraţi de toţi cei ce ne-au fost dragi cîndva, iar acum au plecat. Acolo e linişte, ceru-i senin, iarba e neverosimil de verde şi de jur împrejur, oriunde te-ai uita, nu vei găsi nici durere, nici întristare, nici suspin.
Deschide într-un tîrziu ochii şi - înainte de a pleca - mai priveşte o dată către marea de stele ce pulsează ritmic, parcă şi mai strălucitoare, ca o promisiune a unui vis împlinit. Pe casca transparentă se lipesc cu pocnete surde fulgi răzleţi de zăpadă, topindu-se-n lacrimi pe sticla fierbinte şi-apoi uscîndu-se, unul cîte unul, în vînt. Se întoarce încet, cu paşi măsuraţi, îndreptîndu-se către modulul ce-l aşteaptă cuminte în vale, să-l ducă mai departe în călătoria lui printre stelele strălucitoare şi reci. Înapoia lui J. rămîn cîteva urme zimţate, acoperite în cîteva clipe de zăpada răvăşita de vînt.
Sky Burial - DADAWA (The Other Worlds)
Swiss magazine Blick spoke to half a dozen anonymous commanders on the
Ukrainian Eastern Front
-
'The tenor was that Ukraine would lose the war. “The Russians will conquer
the Donbass by October, then the conflict will freeze and we will have to
neg...
Acum 33 de minute
2 comentarii:
Si incotro? :)
"... Space... the Final Frontier... These are the voyages of the starship Enterprise. Its continuing mission: to explore strange new worlds, to seek out new life and new civilizations, to boldly go where no one has gone before..."
Of course :)
Trimiteți un comentariu