Stoned
Mai întîi, un flash scurt îi zgirie retina, prin pleoape. Deschide ochii, nimic. Apoi un ecran negru, cu cîteva cifre pulsînd verde, într-un colţ.
Puii mei, îşi zice
J.,
iar au uitat ăia să bage filmu'. Clipeşte din ochii cîrpiţi, apoi încearcă să caşte. Încearcă, zic, fiindcă ceva îl opreşte, îşi simte maxilarul fixat, strîns. Instinctiv, încearcă să-şi pipăie faţa. Obţine doar un pocnet sec, împreună cu o zdruncinătură, atunci cînd izbeşte mănuşa de polimer de casca dură. În clipa aia, cu un gol în stomac, îşi aminteşte cine e şi unde se află. Singur în misiune secretă, soldat într-un avanpost fortificat şi bine ascuns, pe un planetoid de graniţă fără atmosferă, îndepărtat şi neprimitor, colcăind de patrulele inamicilor non-umani. Ceea ce justifică cu vîrf şi-ndesat dormitul în costum presurizat. Se ridică încet, face cîţiva paşi prin cămăruţa îngustă, dezmorţindu-şi încheieturile, sărind uşor în gravitaţia redusă. Solicită unităţii centrale, cu voce răguşită de somn, ultimele informaţii ale senzorilor, răspîndiţi pe întregul planetoid. Îşi scoate casca, se-aşează pe marginea patului îngust, de campanie şi muşcă de cîteva ori din raţia cam tare şi cam fără gust, desfăcută de zilele trecute, în timp ce informaţiile curg: comunicaţii ale patrulelor inamice la suprafaţă, cîteva rafale răzleţe de armă, cînd li s-o fi părut ălora că au văzut mişcîndu-se ceva. Vreo două aplanetizari, cargo, nu trupe.
Thanks God, îşi spune
J. mormăit,
şi-aşa sînt prea mulţi carcalaci pe-aici, pentru gustul meu. [....]
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "J. ŞI REALITATEA VIRTUALǍ VERSIUNEA 4.0 - AVANPOST: LEAVE NO MAN BEHIND" ***
