Despicable Me 2 theme song (remix) Pharrell with Smiley
Niciodată pînă acum n-am fost muşcat de vreun cîine. Am fost lătrat, chiar şi încolţit de cîteva ori de cîte o haită întreagă, însă niciodată nu m-au gustat. Am metoda mea de a le face faţă. În primul rînd, stau cu faţa la ei şi nu fac nici un pas înapoi. Dacă încearcă să mă-nconjoare, nu-i scap din ochi pe nici unul, întorcîndu-mă cînd şi cînd către ăia din spate. Privirea fixă mai întîi îi întărîtă, iar dupa vreo zece secunde îi intimidează, am observat. Apoi, ţin mîinile pe lînga corp cu palmele deschise, orientate spre ei, le rotesc încet, să-i cuprindă pe toţi. Am observat că atunci cînd fac asta devin defensivi şi dau înapoi, nedepăşind niciodată limita de o jumătate de metru, oricît de tare ar lătra şi s-ar repezi. Apoi le vorbesc, cu voce normală, zîmbindu-le, îi întreb de exemplu ce mai fac. Acela e momentul cînd cei mai mulţi se retrag, iar cei rămaşi "pe baricade", fără susţinere, latră deja pe alt ton, speriat. Nu îi atac, aşa că în curînd tac şi aceia. Vorbesc în continuare cu ei, de toate alea, le povestesc cum a fost ziua pentru mine, de pildă. Peste cîteva minute, cîţiva deja dau din coadă. Atunci pot să plec.
Celelalte Cuvinte - Dacă vrei
FIRST: THE IDIOT
Băiete, iată cum vor decurge ostilităţile: te vom lega la ochi mai întîi, să nu fii influenţat cumva de ceea ce vezi - aşa scrie în chestionar, reacţiile tale trebuie să fie 100% sincere. Noi ţi-am stabilit meniul, să n-ai nici o grijă, cuprinde toate substanţele nutritive necesare, minerale, vitamine şi sare. Iar cei ce-au fost înaintea ta - sînt toţi bine mersi, să ştii. În sfîrşit.
Aşează-te comod în fotoliu, relaxează-te, nu fi crispat, o să dureze ceva. A, da, uitasem: ai libertatea să spui tot ce simţi, tot ce gîndeşti despre noi, tot ce îţi trece prin cap. Nu că ne-ar păsa…
Gata, începem. Deschide gura….
"Floricele cu c . . . ."
Mine Sniffer Rat
Ideea e să te convingă că nu meriţi nimic, că trebuie să ceri voie, pentru orice. Dacă - şi numai dacă - ţi se aprobă, atunci vei primi o ciosvîrtă, ceva. Nu ce ai cerut, evident. Altceva, ceva ce le prisoseşte. Şi nu firesc, ci ca şi cum ai primi o favoare.
… Şobolánsky, Şobolinsky, Şobolaniuc, Şobolánovici, Şobolanóv, Şobolánis…
Ţi se repetă obsedant - într-un limbaj de lemn elevat - că ce vrei tu nu contează, cică nu eşti suficient de important pentru asta. Important e să faci ce vor ei, oricît ţi s-ar părea de absurd. Nu încerca să le întelegi motivaţiile, te vor depăşi, evident.
… Şobolánsen, Şobolánson, Şoboláinen, Şobo-san, Şobó, Şobby…
Îţi surprinzi reflexia pe un hol, într-un geam termopan. Colţurile gurii în jos, cearcăne, privirea fugind cînd şi cînd peste umăr, ceafa uşor aplecată. Ca şi cum te-ai feri de ceva iminent. Te-au cam avut, nu-i aşa.
Mda, Şobolănescu.
Talkback :D
Mergi cu pas întins pe trotuar, depăşeşti tot ce mişcă, respiri adînc, pe nas. Treci prin faţa unei biserici, ocolind pe departe mîinile cerşetorilor, întinse umil. Priveşti scurt peste umăr uşa sanctuarului, deschisă larg, de perete. Atîţia nevolnici, atîtea guri de hrănit… greu job, să fii Dumnezeu, zîmbeşti nevăzut, către tine. Ocolind, deviezi cumva de la linia aia dreaptă pe care ţi-ai propus-o la start şi care trece virtual prin / peste ei, ca o urmă de marker pe-o poză. Descrii pe trotuar un sector alungit de elipsă, să nu te atingă vreunul, cumva. Sărăcie… cîh… dacă se ia?...
Din viteză calci pe gleznă o babă, n-o vezi, nu te-ntorci, doar o auzi cum scînceşte în urmă. Ea e de vină, ştii bine, ea şi toţi cei ce-ţi stau în drum, într-o formă sau alta, ar trebui să fie pe fază cînd vii, să se dea mai repede la o parte, doar eşti un om de succes, ţi se citeşte asta pe frunte, în sprînceana-ncruntată, în linia buzelor strînse. În modul în care-i priveşti pe toţi scurt, evaluativ, neechivoc, ca pe-o marfă. Apoi cum le pui etichete, pe care nu le mai scoţi niciodată, indiferent cum le-ar afecta asta viaţa. Gîndindu-te doar cum i-ai putea folosi: ăla e bun, ăla e prost, ăla-i zevzec, ăla promite. E-o răspundere mare, ştii, însă ai descoperit metoda s-o duci: nici că-ţi pasă de ei şi - mai ales - nici că-ţi pasă ce gîndesc despre tine.
Ciunga scuipată cu boltă ratează de puţin marginea coşului, ricoşează din stîlp, se rostogoleşte încă vreo doi metri. Calci pe ea, firesc, o întinzi, pată albă. Să zică merci, e mai bună oricum ca asfaltul, mai acoperă o gaură, o crăpătură, ceva. Ce dacă e albă. După vreo oră murdăria omniprezentă, firesc, o va îngloba, n-o să se mai cunoască nimic.
Stilul tău n-a fost mereu atît de expeditiv ca acum. Era o vreme cînd îţi făceai griji pentru ceilalţi, cînd te-ntrebai dacă ce faci tu îi afectează cumva şi pe ei. Pierdere de vreme. Prostii. Acum ţi-a trecut, ai depăşit momentul ăla de slăbiciune. Plecăciuni - da, faci şi tu, însă numai celor de sus, celor cu adevărat importanţi, pentru ei n-ai coloană, n-ai personalitate, eşti cîrpă. Numai aşa vei avea - poate - şansa enormă să te bage vreodată în seamă. Să-ţi vadă potenţialul.
Pentru că ei sînt - ştii bine - cei ce contează cu adevărat, în această ecuaţie complicată. Ei, cei puţini şi puternici, care-şi permit să facă şi să zică orice, după bunul lor plac. Care, dînd într-o doară din mînă, te fac om sau te strivesc ca pe-un gîndac, nu-i aşa. Care-şi exersează puterea jucîndu-se de-a mîţa cu şoarecele cu cei mai slabi decît ei. Care-şi permit să-şi întreţină mîndria organizind meciuri cu cei de-o seamă cu ei, punîndu-şi fiecare subalternii să se lupte în locul lor, precum gladiatorii pe vremuri. Să se bată cap în cap, fraierii, eventual în umbra vreunui pariu de neam prost.
Mergi cu pas întins pe trotuar, depăşeşti tot ce mişcă, respiri ferm, pe nas. Cu fiecare pas cocoaşa ta devine mai accentuată, mai dureroasă, în special în punctul acela în care, de-o bună bucată de vreme, a-nceput să crească o mult prea îndemînatică coadă de topor, pentru alţii. Atît cît poţi vedea acasă, în oglinda din baie, cu gîtul sucit nefiresc, peste umăr.
La urma urmei, asta e: nesimţirea te-a făcut ceea ce eşti, nesimţirea te ţine-n picioare, nu ţi-e ruşine nici măcar o secundă. Nu-i mişto?
Conţinutul postărilor din acest site îmi aparţine, zeci de mii de neuroni morţi pînă acum (vreo 2 făraşe cu vîrf, în total) stînd dovadă acestui fapt. Ca urmare, reproducerea şi republicarea textelor mele, totală sau parţială, pe orice fel de suport, fără acordul meu, se va face numai cu marcarea lor (ca citat, cu ghilimele, de exemplu) şi indicarea sursei (autor + dată postare + URL blog, URL blog sau cel puţin link spre blog). Pentru moment.
Yours,
JOKER (Gabriel Bardac)
