Nu se mai poate aşa, trebuie să facem ceva, să găsim o soluţie, azi am dat nas în nas de trei ori, dacă nu greşesc. Pe mine m-a luat complet pe nepregătite, să ştii, bine că nu înghiţeam ceva atunci, plus că mă durea şi capul, cine ştie ce bazaconie putea să iasă pînă la urmă. Pe tine nu ştiu cum te-a lovit, pot să bănuiesc însă, parcă înghiţiseşi o viespe, cam aşa se vedea de la mine, din mers.
Eu zic să ţinem fiecare pe dreapta, ca într-un labirint, aşa am citit undeva. Cică o tipă, Ariadna, s-a descurcat binişor într-o situaţie similară cu unu', Minotauru' parcă-l chema, chiar, ce zici de idee: fiecare din noi cu mosorul în mînă, bobinînd după fir, cu privirea-nainte, asta imagine, să tot stai pe margine să te umfli de rîs. Şi-apoi o să-ncerc să nu mai staţionez în răspîntii – unde mă cred eu, pe stradă, în parcare mă cred. O altă idee-ar fi să purtăm fiecare cîte un clopoţel, un telefon cu manele, un pistol cu capse, o sirenă cu aer comprimat, acolo, ceva, să ne recunoaştem de departe după semnale sonore, ca vapoarele-n ceaţă. Ori să plescăim / rîgîim / tîrşîim un picior / purtăm tocuri cui (pun botu’, să ştii... :D), trebuie să găsim o soluţie pînă la urmă, aşa nu se mai poate trăi. Sau poate ai altă idee, facem cum vrei tu, sînt deja de acord, în avans, uite ce băiat de treabă sînt eu de fapt. Cineva mi-a zis că îmi simte aura de la vreo douăj’de metri, cică sînt obositor uneori, parcă-mi arunc “buzduganul energetic” înainte, cînd mă duc undeva, ca Făt-Frumos din poveste :P.
Şi să nu mai beau atîta cafea o să-ncerc, prea multă cofeină mă face cam “jumpy”, plus că mai nou mi se pătează şi dinţii. De ce zîmbeşti nu-nţeleg, lasă că o să vezi şi tu cum e, cîndva, să bei o cafea şi după aia să zîmbeşti cu dinţii negri, discret, într-o parte, ca mine.
Sau o să purtăm căşti în urechi toată ziua, să ascultăm muzică tare, şi ochelari de cal, da, şi-atunci sigur-sigur n-o să ne mai speriem unul de altul cînd ne-ntîlnim aşa, netam-nesam. He, he, he, nici eu nu mă cred cînd o spun. Tu mă crezi?...
Reîntâlnirea
-
De când ai plecat, am ieșit în afara timpului. L-am dezbrăcat ca pe un
pardesiu și m-am așezat, să te aștept. E o bancă de lemn aici, la marginea
timpu...
Acum 20 de ore
3 comentarii:
ti-as raspunde, da' nu te intereseaza.
:)
Ne cunoaştem cumva? Sau ne pierdem vremea?
nu ne cunoastem.
io nu-mi pierd vremea. inca.
Trimiteți un comentariu