FELINĂ VIRTUALĂ TORCÎND. VIRTUAL, EVIDENT.

Mi-aş dori să te ghemuiesc în braţele mele, miorlăind aţîţat, să-ţi ascuţi ghearele pe pieptul meu mi-aş dori. Iar eu, cu un fir de zîmbet pervers, să te mîngîi blînd pe ceafă, pe spate, pînă la rădăcina cozii, minute în şir, ore, să fii atît de relaxată-n final încît să închizi ochii de plăcere şi să torci aşa cum numai tu ştii, sonor, cu talent, să creadă vecinii că dau cu aspiratorul, nu alta. Virtual memory screenshot: tu, cu ochii-nchişi, întinsă pe spate, torcînd, abandonată-n braţele mele, în lumina intensă, compactă, a unei după-amiezi de weekend de vară.
După aia să te trezesc aşa cum îmi place mie, suflîndu-ţi în urechi de aproape – ştiu că nu prea te dai în vînt după asta şi da, ai dreptate, sînt un pic cam pervers – şi cînd începi iar să zgîrii, chiar înainte de primul mîrîit cu adevărat nervos, să te iau de ceafă şi să-ţi dau drumul din braţe, pe jos, apoi să te tratez c-un castronel de Wiskas şi unu’ de lapte - meniul tău favorit - să mă uit apoi cum alergi după şoarecii tăi imaginari pe hol şi după aia, cînd te plictiseşti de ei, să te urmăresc cum te-aşezi în colţul tău şi-apoi, cu un aer complet dezinteresat, cum te lingi cu aplicaţiune prin zonele moi.

Mîţă virtuală de apartament ce eşti.