ÎN CELULA 34.

[...]
Ceva ce-mi trezeşte în memorie şi aceste cuvinte ale lui Leon Şestov:
„Pare-se că există două teorii, cu totul potrivnice, despre originea speciei umane. Unii susţin că omul coboară din maimuţă, alţii că a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că se înşeală şi unii şi alţii. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul coboară din maimuţă, coboară cu adevărat din maimuţă şi alcătuiesc o rasă aparte, în afara rasei oamenilor creaţi de Dumnezeu şi care cred şi ştiu că au fost creaţi de Dumnezeu".
Ceva care sună aidoma cu falnicul ritm al versurilor lui Gyr:
„Unde-i Vodă Caragea? Iancu vrea să-l vadă!"
Ceva ce-mi confirmă în chip strălucit şi tangibil afirmaţia Simonei Weil:
„Datorită bucuriei, frumuseţea lumii ne pătrunde în suflet. Datorită durerii, ne pătrunde în corp".
În celula 34, bucuria — izvorîtă din aristocraţie, poezii şi sfidare - şi durerea (căci domneşte un frig cumplit, mîncarea e cu totul pe sponci, apa continuă să fie viermănoasă, încăperea e apăsătoare ca într-un film de groază, bruftuielile curg gîrlă, orice observaţie a caraliilor e însoţită de ghionţi sub fălci şi pumni în cap) se amestecă atît de inextricabil încît totul, inclusiv durerea, se preface în fericire extatică şi înălţătoare. Cînd vaca mănîncă iarbă, iarba se preface în carne de vacă. Tot aşa, cînd pisica mănîncă peşte, peştele se preface în carne de pisică. Suferinţa pe care o asimilăm, dintr-odată, devine euforie.
[...]

Fragment din Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt