joi, 6 februarie 2014

PULS 84

Dj Project feat. Adela - Fara tine


Îmi atrage atenţia fîşîitul laptopului, în tăcerea nopţii. Îl ridic într-o mînă şi îmi apropii faţa de fantele radiatorului. Curentul se simte slab, slab de tot, fierbinte. Inspir adînc, apoi suflu puternic în fantele laterale şi îl întorc brusc într-o parte, cu ochii închişi, să nu-nghit tot praful. După cîteva secunde îl apropii din nou de faţă. Se simte ceva, dar încă puţin. Suflu din nou, îl intorc din nou, cu ochii strînşi. Apoi din nou. Şi din nou. Şi încă o dată. Îl apropii iarăşi de faţă, acum curentul se simte mai tare. Îl aşez la loc, pe scaunul de lemn alb pe care-şi face veacul, ascult. După cîteva zeci de secunde, fîşîitul scade în intensitate, sesizabil.

E bine, îmi spun întinzîndu-mă la loc, în sfîrşit s-a făcut linişte. În noapte, aud acum doar inima din mine cum bate, vitală, puternică. Pare că ştie ce face, îmi zic. Vibrez în tot trupul, la fiecare bătaie a ei. Putere liniştită, îi spun, condu-mă. Iar eu te voi răsplăti cu Reiki, să nu te mai doară niciodată nimic.

Niciun comentariu: