DESPRE COMUNICAREA PRIN ARTǍ ŞI OCHELARII DE CAL

Mai mulţi prieteni mi-au spus că blogul meu e greu de citit, mai ales în ultima vreme. Criptic, ăsta a fost cuvîntul exact, "eşti criptic, Bardacule". E foarte posibil să aveţi cu toţii dreptate: postez despre chestiuni care au semnificaţie în primul rînd pentru mine şi poate mai puţin pentru alţii. Şi nu mă dau peste cap prea mult să mă explic. Mai ales că în ultima vreme mă "exprim" prin altceva decît scris, adica în principal prin secvenţe audio / video, sînt cu atît mai greu de înţeles.  [....]
De ce am ajuns aici? Păi, în primul rînd pentru că scrisul, prin definiţie, transmite idei. Sentimentele se pot transmite abia la al doilea nivel, prin metafore şi alte artificii literare. Arta audiovizuală e un vehicul mult mai potrivit şi mai facil pentru a transmite sentimente. Evident, dacă asculţi un clip video ori o secvenţa din vreun film, puse de mine pe blog, chitit(ă) să "prinzi" idei şi informaţii, nu vei înţelege mai nimic. E ca şi cum, vameş la vamă fiind, te-ai concentra asupra camionului şi nu a mărfii din el...

De exemplu, în cele trei postări de ieri am prezentat cîte un cîntec cunoscut, în interpretarea unor cîntăreţi debutanţi sau mai puţin cunoscuţi, adică "cover"-uri. Ca primă remarcă, atunci cînd un cîntec cunoscut e interpretat de altcineva decît cîntăreţul care l-a consacrat, ai mult mai multe şanse să te concentrezi asupra cîntecului şi a mesajului lui, de idei, dar mai ales de sentimente. O a doua remarcă e că un alt cîntăreţ decît cel ce a consacrat cîntecul de regulă îl cîntă altfel, evidenţiind valenţe tratate superficial de cîntăreţul titular.
Cel mai bun exemplu aici este cîntecul Believe, din care "titulara" Cher a făcut o mare varză dansantă, blocîndu-l efectiv la nivelul mesajului principal. Mesajul de.. sentimente. Asta poate şi pentru că, fiind ea aşa de sictirită de greutăţile vieţii ei de mare vedetă care a trecut prin prea multe, priveşte recuperarea după un eşec în dragoste ca pe o vizită la "rehab". Spre deosebire de ea, debutanta Ella Henderson, la cei numai 16 ani ai ei, nu face aceeaşi greşeală enormă, redînd cîntecului întreaga lui încărcătură emoţională originală. Şi nu vorbesc de capul meu, observaţia asta o face unul dintre judecătorii de la X Factor aici, remarcînd că interpretarea Ellei a scos pentru el cîntecul din "Top 5 of most annoying songs ever"...
În cazul celei de-a doua postări, timida şi nesigura Alice Fredenham, femeie în toată puterea la cei 28 de ani ai ei, adaugă cîntecului din repertoriul lui Frank Sinatra o încărcătură senzuală explozivă, ţinînd complet sub vrajă o sală întreagă împreună cu juriul, de la început şi pînă la ultima notă a cîntecului. Culmea, nici măcar nu era conştientă de puterea ei. O femeie în adevăratul sens al cuvîntului şi o artistă cu mult, mult talent. "Like Deben'ams Freden'am", yap.
A treia postare e cu atît mai interesantă. Aici, cîntăreţii care fac "cover" sînt relativ necunoscuţi, deşi consacraţi de ani buni ca şi cîntăreţi de concert, de scenă. Fiecare din ei este o individualitate bine definită şi are valoare ca artist, fiecare în parte. Cîntă uşor şi fara efort amîndoi, iar faptul că o fac acapella e un avantaj, în loc să fie, aşa cum în aparenţă "ar trebui", un handicap. Mai mult decît atît, sinergia dintre ei (cuplul artistic The Chain, compus din Kate Aumonier si Ben Parker - semnificativ nume, nu-i aşa, The Chain - sînt un cuplu şi în viaţa de zi cu zi; evident, nu-mi trebuiesc hîrtii ca să ştiu asta, e suficient să îi văd 5 minute împreună..) e de-a dreptul palpabilă, practic cei doi se completează, sînt complementari. Cumva, ei doi "s-au amestecat", însă nu şi-au pierdut individualităţile. Iar asta se răsfrînge pozitiv asupra interpretării cîntecului Beneath your Beautiful, care vorbeşte exact despre asta, şi anume de depăşirea barierelor ego-ului şi "vederea" sufletului celuilalt, apropierea de el la nivel absolut. Aici The Chain îi depăşesc cu mult pe cîntăreţii "titulari" Labirinth şi Emeli Sandé, care sînt două individualităţi dar nu un cuplu, iar asta se vede în calitatea interpretării.

Mai rămîne o întrebare: de ce postez despre aşa ceva?... Mda, bună întrebare. Păi, pentru că în perioada asta a vieţii mă redefinesc interior, atît în ceea ce înţeleg, cît şi în ceea ce simt. Ceea ce fac acum este o... reconstrucţie interioara, pornind de la fundaţiile şi structura care au rămas în picioare după cutremurele vieţii, dovedindu-se solide, de nezdruncinat. Şi da, o dărîmare completă şi controlată a ceea ce "n-a făcut faţă distracţiei", însă cu recuperarea a tot ce este valoros, pentru mine. Asta fac şi nimeni n-o să mă poată opri din drum...
Vi se pare criptic, este? :D Păi, mai multe explicaţii nu veţi primi de la mine, pe tema asta. Cine înţelege, bine, cine nu, iar bine. 

Iar acum o să mă întorc pe Youtube, aseară a fost Seria a patra de Blind Auditions din The Voice UK 2014, trebuie musai să mă pun la curent...


Later edit: 
Ştii bine că am dreptate, The Chain l-a interpretat mai bine... Da' nu poţi recunoaşte. Te împiedică mîndria aia prostească... Asta dacă ai avut "curiozitatea" să te uiţi la clip, înainte de a-ţi da cu părerea...