Ar fi trebuit să-mi pice fisa de dimineaţă că o să fie o zi ieşită din comun. De cum am ieşit pe uşă m-a încercat senzaţia unei prezenţe aproape palpabilă, m-am uitat de două ori peste umăr, degeaba, evident, nu era nimeni acolo. Vreo două babe au încercat să vadă după cine mă tot uit, după aia m-au măsurat de sus şi pînă jos, cu buzele strînse, săracu’ băiat, aşa de tînăr. Am închis ochii şi mi-am imaginat-o, cît am aşteptat la un stop: o componentă olfactivă discretă şi provocatoare în acelaşi timp, cert feminină, aproape numai feromoni; îmbrăcată ca după un chef ce-a ţinut toată noaptea, în negru complet, fumează dintr-un portţigaret lung, privind în jur ca în vis pe sub genele incredibil de lungi; părul ridicat într-un coc elegant pune în valoare albeaţa pielii de pe ceafa dezgolită şi spatele liber, strălucind magnetic în lumina dimineţii; o crăpătura îndrăzneaţă a fustei dezvăluie la fiecare pas portjartierul ce susţine ciorapii negri de plasă, accentuînd senzaţia acută de nuditate; totul plutind pe tocuri cui de zece centimetri. Bine că stăteam pe trotuar, ceva îmi spune că reveria a durat mai multe cicluri de stop, cînd am deschis ochii intrasem deja în vizorul poliţistului din intersecţie. I-am zîmbit sincer şi-am trecut strada drept prin faţa lui, pe verde, absolut regulamentar, spre scîrbici.
Toate cele petrecute azi, marti 13, au stat sub semnul flagrant al acestei prezenţe: calculatoare virusate, servere blocate, rebootînd de capul lor, site-uri unreacheable, fără nici o justificare, probleme de luni întregi adunate stivă pe mese, ţipînd aproape la noi, oameni din ce în ce mai nervoşi. Întreaga zi ne-a însoţit această suavă prezenţă, permanent în background, plutind undeva la limita vederii noastre periferice, pe tocurile alea cui de zece centimetri. Zîmbindu-ne numai din ochii umbriţi de genele incredibil de lungi şi-acompaniată discret de Freddie Mercury, The Great Pretender.
Acum 19 ore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu