Nu-mi știu viitorul, doar îl pot visa.
Trecutul în schimb, da, mi-l știu foarte bine. Nu am nevoie să-l aflu de la "alții", mai mult ori mai puțin bine intenționați. Nu am nevoie să-mi fie re-interpretat în variante mai mult sau mai puțin tendențioase, funcție de interesul "interpretului". Și, mai presus de toate, nu-mi caut stapîn(ă).
Ǎsta-i motovil pentru care azi închid o poartă. De azi, pentru mine, o ființă alături de care am visat cîndva să-mi petrec restul vieții, deși încă vie, devine trecut mort.
Veșnica ei pomenire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu