SPERANȚA.. E BLONDǍ.

KADEBOSTANY - SAVE ME

Azi a fost "una din zilele-acelea". Totul a-nceput cu o privire, mai bine zis cu lipsa feritul unei priviri. A durut. Apoi rutina, absurdul. La un moment dat eram trei inși în trei locuri, vorbind toți pe mobil între noi ori cu alții, și repetînd celor din jur, care vorbeau și ei la mobil ori cu alții, ce vorbeam noi și invers. Și așteptam toți ca lucrurile "să meargă". Ca un făcut, nu mergeau. Minute, ore. Apoi alții care vroiau lucruri, dar fără să-și asume costurile. Nervi, tărăgănări, orgolii. Țigările, ca un refugiu. Mici insule de fun, izvorîte tot din noi, ca un recul. O fată ne-a pus ticket să-i schimbăm prenumele în adresa de mail cu celălalt prenume al ei, a primit ca rezolvare link la site-ul cu procedura legală a schimbării de nume. O altă fată a "descoperit", cu ocazia resoftării telefonului, că nu și-a știut vreodată parola de mail, deși o folosea de vreun an. Și la final, cireașa de pe tort bomboana de pe colivă: o colegă nouă de-a blondei s-a supărat și și-a dat demisia, după ce i-a spus blonda ceva ce nu-și amintește exact, cică de servici. Asta mi-a redat un pic speranța. Am prins-o pe blondă pe hol, la plecare, și i-am zis: "Blondo, am auzit că mai nou ucizi cu privirea!" "Nu-i adevăraaat", a rîs ea cam fără convingere. Zic: "Fată, dacă-i așa, nu vrei să mă rezolvi și pe mine? Plătesc! Te las moștenitoare, dacă o faci fără să doară.. prea tare". A plecat înainte, rîzînd. Am strigat după ea pe hol, cu toată speranța adunată în glas: "Vorbim, da?.."

..
Save me from me
Go on and leave me
I'm not sure you need me
So don't cry over me
..