Louiza Imangulova - Kolechushko, serdechushko [Голос – Сезон 5]
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "PRINTRE PRIETENI." ***
Daria "Nuki" Stavrovich - Zombie [Голос – Сезон 5]
Images from The Accountant [2016]
Images from Miss Peregrines Home for Peculiar Children [2016]
Studio C - Top Soccer Shootout Ever With Scott Sterling
Ingrid - The Voice Thailand [2014]
Images from Allegiant
Images from Hector and the Search for Happiness
Lună (aproape) nouă, deasupra Foișorului de Foc, la apus. Azi.
Images from: Mission Impossible Rogue Nation [2015]
Music: Paul McCartney & Wings - Million Miles
1. Din punct de vedere psihologic, e mult mai ușor să ataci decît să te aperi.
2. Dacă te prinzi care îi e punctul slab, poți să-ți tîrăști de el adversarul ca pe un sclav.
3. Unii.. indivizi nu înțeleg decît de dreptul forței. Dacă intri în luptă cu ei, nu-i dezamăgi. Fă-i să înțeleagă.
Vama - Perfect fără tine [Live @ Radio ZU]
Slowolf feat. Kimbra - White Feathers
Veștile proaste circulă repede și ajung, cumva osmotic, pînă la urechile mele.
Images from She's Funny That Way [2014]
Isabella Fiorella Elettra Giovanna Rossellini & Jennifer Shrader Lawrence in JOY [2015]
J. Law & J. Fallon - Come Dance With Us!
Realitatea unei despărțiri e greu de acceptat, așa că avem tendința să ne prefacem că nu o vedem. Ne spunem cît putem de convingători că nu e acolo, în mijlocul camerei. Că nu se tot uită la noi cu privirea aia fixă. Că nu ne împiedicăm tot timpul de ea, atunci cînd încercăm să o tot ocolim. Așa că prelungim momentul cît de mult putem. Găsim pretexte străvezii, gen hai să-ți spun ce-o să fac în vacanță, pe unde ma duc, ori uite ce mi-am mai cumpărat, ori ce mă mai doare. Paleative, adică.
Și dintr-o dată brusc o vedem, în toată disperarea ei mută. Realizăm atunci că ne zbatem degeaba, că nu putem repara nimic de fapt, că ce-i omorît, omorît rămîne.
Ǎsta-i momentul în care se face liniște. Adîncă, apăsătoare. Tristă.
Chiar și nespusă explicit, tristețea se simte.
Expired hope by Vitaly S. Alexius
Ciudat tărîm, guvernat de reguli ciudate, locuit de indivizi ciudaţi, tîrîndu-şi cu ei ciudăţenia de colo pînă colo, îşi spune J. mormăit, trăgîndu-se încetul cu-ncetul de-o parte, perseverent în ciuda propriei dureri în încercarea de-a se ţine cît mai departe de ceilalţi. Aici, pe tărîmul durerii, în lumina sîngerie şi aproape orizontală a unui perpetuu crepuscul, fiecare-şi consumă suferinţa tăcut, adîncit în propria-i singurătate. Cînd şi cînd, la răstimpuri, şovăielnice siluete se-apleacă imperceptibil şi trec pe sub flamurile umbrelor negre, nete şi lungi, ce diagonalizează valea adîncă, mărginită de stînci ascuţite şi albe precum dantura unui uriaş crocodil.
Există diferenţe-ntre ei, nu se-abţine J. să remarce din colţul de umbră în care s-a retras, în încercarea de-a uita motivul prezenţei sale aici. Mai întîi, ies în evidenţă cei a căror durere se concentrează-ntr-un punct, adesea dispus asimetric pe corp. Toate mişcările, începute firesc, le sînt cenzurate cumva de acel punct de durere, precum greutatea unei planete îndoaie abia perceptibil lumina în jur. Nu se vede cu claritate de-aproape, ai nevoie de perspectivă ca să te prinzi, îşi spune J. meditativ, dînd din cap, perspectivă, da - şi sensibilitate, desigur. Cei cu dureri concentrîndu-se-n mai multe puncte sînt la fel ca primii, fundamental, însă efectele la ei se compun cumva, precum stropii de ploaie pe-o oglindă liniştită de apă, fără urmă de vînt. Interesante sînt la ei efectele compunerii undelor, răsfrînte contorsionat în întreaga lor atitudine.
Apoi, remarcă J. către sine, sînt aceia ce duc dureri de dincolo de lumea concretă, de două feluri şi ei: cei mulţi, pe care nevăzuta durere aproape-i doboară şi ceilalţi, puţini, pe care durerea, după ce-a mîncat din ei ce-a fost de mîncat, cumva îi ridică mai sus, schimbaţi în altceva decît au fost pîn-atunci, precum visata antigravitaţie. Ăştia stau mai mult în lumină, iar cînd vrînd-nevrînd în drumul lor se-ntîlnesc cu o zonă de umbră, parcă trec - cumva, elegant - peste ea.
Înconjurat de-atîtea spectaculoase, enorme ori înălţătoare dureri, J. se mişcă nervos de pe un picior pe celălalt, răscolindu-şi fără intenţie pentru încă o clipă propria-i durere, adînc ascuns în cotlonu-i de umbră, aşteptînd parcă o veşnicie ca pumnul de calmante-nghiţite să-şi faca odată efectul. Să poată în sfîrşit să plece de-aici, din valea adîncă, mărginită de colţii ascuţiţi ai stîncilor ce strălucesc rubiniu în lumina crepusculară şi-aproape orizontală, perpetuă. Încearcă cel puţin să stea într-un loc, să nu umble, pentru a nu-şi expune în public, a nu-şi evidenţia vederii mult prea exersate a celorlalţi, banala, prozaica, penibila, enervanta, dar atît de intensa lui durere din cur. În aşteptare, J. închide pentru o clipă ochii, oftînd.
Am întîlnit comentariul de mai jos recent, pe site-ul d-lui Paul Wood. Mi-a dat de gîndit, mai ales că nu e prima dată cînd mă întîlnesc cu idei din categoria asta. Din ce înţeleg eu, noi, rasa albă de oameni, avem o problemă majoră, neconştientizată aproape deloc (din moment ce ne conduce..) care se manifestă la nivel instinctual - sexual. Tendinţa incriminată, de efeminare a masculilor rasei plus reacţia inconştientă de respingere a lor din partea femelelor rasei, fiind mai accentuată cică la populaţiile germanice şi mai puţin accentuată la populaţiile slave şi latin - mediteraniene. Dă de gîndit, cum spuneam.
Peter 29 December 2015 at 19:45
… Noi sîntem Ochi-de-Oțel, nu ne temem nici de fel, nici de acizi, nici de baze, nici de nopțile albe, nici de zilele negre…
Conţinutul postărilor din acest site îmi aparţine, zeci de mii de neuroni morţi pînă acum (vreo 2 făraşe cu vîrf, în total) stînd dovadă acestui fapt. Ca urmare, reproducerea şi republicarea textelor mele, totală sau parţială, pe orice fel de suport, fără acordul meu, se va face numai cu marcarea lor (ca citat, cu ghilimele, de exemplu) şi indicarea sursei (autor + dată postare + URL blog, URL blog sau cel puţin link spre blog). Pentru moment.
Yours,
JOKER (Gabriel Bardac)