DREAM ON..

Miley Cyrus, Alicia Keys, Adam Levine and Blake Shelton - Dream On [The Voice 2016]

..
Yeah, sing with me, sing for the year
Sing for the laughter, sing for the tear
Sing with me if it's just for today
Maybe tomorrow the good Lord will take you away

Dream on, dream on, dream on,
Dream yourself a dream come true
Dream on, dream on, dream on,
Dream until your dreams come true
..


Mi-am dat seama de o chestiune în ultima vreme: că există două soiuri de oameni.

Unii, ca materialiști ce se află, cred că realitatea asta, percepută nemijlocit prin cele cinci simțuri, e realitatea ultimă (și unică) în care au șansa să existe, așa că au tendința să o absolutizeze, oricît de evident imperfectă ar fi. Absolutizează, odată cu ea, atît succesele cît și eșecurile vieții lor absolute. Ceea ce li se întîmplă aici și acum e tot ce li se poate întîmpla vreodată, așa că dacă nu e pe placul lor, se simt efectiv prădați de ceva ce este, nu-i așa, de fapt și de drept al lor. Destul de obositori, trăitorii ăștia în concret. Priviți din afară, arată ca niste buldogi păzindu-și fiecare printre mîrîituri osul propriu, gata să muște pentru asta. Deși le admir tenacitatea cu care își urmăresc obiectivele, mă ingrozesc de îngustimea lor evidentă de orizont. Pe de altă parte, ființe practice fiind, aceștia sînt capabili să monetizeze o idee, a lor sau a altora, să o stoarcă pînă rămîne o coajă uscată, și să trăiască bine-merci toată viața de pe urma ei.

Ceilalți, visătorii printre care mă număr, iau imperfecțiunea realității materiale, concrete, ca o dovadă că realitatea ultimă, realitatea aia perfectă, e alta. Așa că nu se omoară pentru succese concrete, palpabile, obținute cu orice preț și în orice condiții în lumea asta imperfectă. Sînt și aceștia niste fixiști la urma urmei, refuzînd să se implice cu adevărat în ceva mai puțin decît ideal. Iar dacă îi privești din afară, dinspre tabăra materialiștilor, par niște rupți de realitate, uneori chiar la limita handicapului. Genul ăla de proști, nu-i așa, care refuză poziția călduță oferită de ceilalți din vreun pretext idealist nepractic cum ar fi respectarea unor principii, deci lipsit de substanța concretului, apoi trăiesc de pe o zi pe alta și mor, nu-i așa, în singurătate. Lipsiți de simț practic, neadaptați la realitatea concretă, adică.

Nu am pretenția că sînt obiectiv în observațiile și în concluziile mele, fiind ceea ce sînt. Înclin să cred însă că lumea ar fi mult mai urîtă și seacă și mai lipsită de creativitate, fără visători.