Un Maradona bolnav, îmbătrînit înainte de vreme, dînd autografe de dincoace de gard. Tonul la cîntec - foşnitul unui ambalaj de bomboană, în mîna compozitorului. Apoi un prim-plan cu toiagul lui Maradona. Apoi adolescenta luptînd pentru dreptul ei suveran de a-şi roade unghiile. Apoi acelaşi Maradona tîrîndu-se urmat de blonda cu oxigenu', privind prin alt gard o minge, ca pe un univers pierdut.
Apoi scena cinei în restaurant, privirile, înţelesul lor, sentimentele. Totul fără cuvinte. Apoi palma. Șocul resimţit fizic de toţi. Apoi iarăşi privirile, înţelegerile interioare ale fiecăruia.
Totul în pasul domol al muzicii, într-un aer de umor fin, ca într-o poveste. Film de artă, în care orice gest, orice privire, au cîte o semnificaţie.
Presupun că aşa e şi în viaţa de zi cu zi, însă noi nu sîntem destul de atenţi. Să vedem, să înţelegem.
Am vorbit aseară de filmul ăsta, apoi mi s-a facut poftă de el, ca de o prăjitură bună. De aia.
4 comentarii:
wow! Mai mult decât atractiv acest film!
Este, cred cu tărie, cel mai bun film pe care l-am văzut în ultimii ani. E o capodoperă cap-coadă, dovadă că am "tăiat" de minim 3 ori din el..
După premieră, actorul principal Michael Caine cică a plîns, în drumul spre casă.
Ce tare!
Tot zic că-mi rezerv un timp ca să fac niste chestii pe care mi le doresc (unul fiind acela să vizionez niște filme ”speciale”) dar viața parcă s-a transformat intr-o vâltoare care mă atrage pe unde vrea ea. Poate cu ocazia sărbătorilor să mă mai adun puțin...
Oricum, l-am notat in agendă și sper să reușesc să-l văd.
Multumesc :)
:)
Trimiteți un comentariu