ŞOBOLĂNESCU

Mine Sniffer Rat
Ideea e să te convingă că nu meriţi nimic, că trebuie să ceri voie, pentru orice. Dacă - şi numai dacă - ţi se aprobă, atunci vei primi o ciosvîrtă, ceva. Nu ce ai cerut, evident. Altceva, ceva ce le prisoseşte. Şi nu firesc, ci ca şi cum ai primi o favoare.

… Şobolánsky, Şobolinsky, Şobolaniuc, Şobolánovici, Şobolanóv, Şobolánis…

Ţi se repetă obsedant - într-un limbaj de lemn elevat - că ce vrei tu nu contează, cică nu eşti suficient de important pentru asta. Important e să faci ce vor ei, oricît ţi s-ar părea de absurd. Nu încerca să le întelegi motivaţiile, te vor depăşi, evident.

… Şobolánsen, Şobolánson, Şoboláinen, Şobo-san, Şobó, Şobby…

Îţi surprinzi reflexia pe un hol, într-un geam termopan. Colţurile gurii în jos, cearcăne, privirea fugind cînd şi cînd peste umăr, ceafa uşor aplecată. Ca şi cum te-ai feri de ceva iminent. Te-au cam avut, nu-i aşa.

Mda, Şobolănescu.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "ŞOBOLĂNESCU" ***

ĂBAUT ZĂ FACHIN' ENTROPI

Autumn leaves in the rain
Vreo cinci soiuri de copaci sînt pe strada asta, daca e să te iei după frunzele moarte de pe trotuar, îşi spune J. lipăind şobolăneşte prin ploaia subţire, mocănească. Stă cu privirea în jos, încercînd să identifice rahaţii de cîine disimulaţi printre frunze, să nu calce în ei. A venit brusc frigul şi s-au stricat la stomac toţi maidanezii, rînjeşte strîmb către sine de sub gluga de fîş. Nu se poate abţine să se gîndească că moartea frunzelor e un semn al creşterii gradului de dezordine, al entropiei. Poate că asta e semnificaţia profundă a toamnei, îşi spune J. meditativ, sărind ţopăit peste o baltă. Pe de altă parte, o mai mare dezordine înseamnă, nu-i aşa, mai multe grade de libertate, deci mai multe posibilităţi de evoluţie sistemică. Cum ar veni, viitorul bătut în cuie este, în sine, o limitare a libertăţii.

Păi noi stăm bine la capitolul ăsta, concluzionează J. ocolind cu o mişcare de şotron un amalgam suspect de frunze înnoroite, după cum stau lucrurile, înainte ni se-arată infinite posibilităţi, la cît de mare e dezordinea, din jur şi din noi. Carevasăzică, e bine.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "ĂBAUT ZĂ FACHIN' ENTROPI" ***

LA STRUNGĂ

"At work"
Sprijinit într-o bîtă imaginară, sub adierea răcoroasă şi blîndă a aerului condiţionat, Ciobanul priveşte gînditor prin geamul termopan al Stînei, în jos, către Strunga încinsă de soarele dogoritor al amiezii de vară. Pe-acolo trec înainte şi-napoi, la răstimpuri, cu aparenţă docilă, mioare şi berbecuţi, ici si colo cîte un măgar, încărcat un pic peste limită, aşa cum îi stă bine. Cîinii de pază, atîţia cîţi sînt, o leacă flămînzi şi ei, nu sînt la vedere, nici n-ar avea cum, majoritatea lor fiind imaginari ori de-a dreptul virtuali, s-a ocupat personal de asta, îşi aminteşte Ciobanul cu un zîmbet subţire. Practic întreaga Stînă e un sistem care funcţionează reglîndu-se aproape singur, totul merge cum nu se poate mai bine, îşi spune sieşi Ciobanul, privind peste umăr şirurile nesfîrşite de putini de brînză în saramură şi grămezile enorme de lînă spălată, adunată în saci.

Uite, acolo, unde e acum spaţiu verde - unicul rămas în întreaga Stînă - ar putea instala de exemplu o maşină de tuns, de ce nu, dacă toate oiţele - vor nu vor - trec pe-acolo. Poate nu acum, poate ceva mai încolo, să mai treacă ceva timp, să se obişnuiască cu toţii cu ideea de Strungă.
Plus că nu şi-ar dori să interfere cu ultimul său proiect, produsul a nenumărate nopţi fără somn, din grija de a nu-şi pierde averea: fiecare mioriţă, fiecare berbecuţ, să-şi producă singuri brînza şi lîna şi - de ce nu - s-o şi vîndă. Iar el, Ciobanul, eliberat de orice povară, să se poata cufunda liniştit în mrejele visului său preferat: număratul oiţelor, trecînd una cîte una, prin Strungă.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LA STRUNGĂ" ***

GLEZNA LUI J. ÎI ZICE CĂ-I PROST

Glezna dreaptă a lui J. strigă, în propria-i limbă, cu cele două guri ale ei, la fiece pas. O gură îndreptată-nainte, către tendoane, deşte şi unghii, le strigă să ia aminte-n ce calcă, că doare. Cealaltă gură, îndreptată în sus, către J., îi urlă c-o voce usor răguşită de-a dreptul că-i prost. Că trebuia să caşte ochii cînd a sărit treapta aia, ori cînd s-a întins peste baltă, ori cînd s-a-nvîrtit de-aiurea în somn, măcar de şi-ar aduce aminte cînd şi cum s-a-ntîmplat, curat că-i un prost. Şi asta de-aproximativ o mie cinci sute de ori dimineaţa, de vreo cinci sute de ori pînă seara şi-apoi încă de-o mie cinci sute de ori pîn-acasă. J. merge demn, ţeapăn, cu privirea aţintită-nainte, face paşii mai mici, să nu doară prea tare. O aude la răstimpuri cum strigă la el dar n-o bagă în seamă, o ignoră voit, să n-ajungă cumva să se creadă buricul pămîntului. Poate aşa, neluată în seamă, o să treacă mai iute.

J. ocoleşte stîngaci o baltă prin ploaia subţire, iese o clipă din ritm, calcă strîmb. "Prostule!" aude vocea răguşită de jos, printre doi fiori de durere. Strînge o secundă din dinţi, nu comentează, ştie că merită. Mai înghite o dată în sec, şchiopătînd discret şi privind mereu înainte.

Charlie Chaplin - Dance Of The Rolls

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "GLEZNA LUI J. ÎI ZICE CĂ-I PROST" ***

MAI IUTE CA O RAZĂ DE LUMINĂ

Madonna - Ray of Light [Acapella]

Ieri a fost echinoxul de primăvară, moment cosmic de cumpănă, de basculare între letargie şi energie. În aşteptarea plenitudinii ce va să vină, am încercat să distilez o esenţă din realitatea banală şi - aparent - trivială din jur. Am dat peste ea din întîmplare, căutînd - evident - altceva, aşa cum se-ntîmplă de obicei în viaţă. Insulele de voce răsar surprinzătoare, vulcanice, din marea de linişte, dezbrăcate de corsetul convenţional şi mult prea strîns al orchestraţiei comerciale. Pare a fi altcineva, cîntînd altceva. De ce nu, altcuiva.
Mă simt din nou, pentru o clipă, copil, butonînd bătrînul radio, încercînd să ascult, cu urechea lipită de difuzor, o voce, prin marea de paraziţi, în noapte. Ca şi cum tocmai am ajuns înapoi, acasă. Ce înseamnă acasă, de fapt. Probabil că locul căruia îi aparţii. Ceea ce vă doresc şi vouă.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "MAI IUTE CA O RAZĂ DE LUMINĂ" ***

SUB VALURI DE ALB

Snow Storm by Todd Klassy
Paşi inegali ce se-afundă în zăpada albă, pufoasă, ajungînd din loc în loc, ca din întîmplare, pînă la murdăria de dedesubt. Respiraţie grea, gîfîit la răstimpuri. Pe tîmple două picături de transpiraţie coboară încet, uscîndu-se simetric în vînt. Cînd şi cînd, o privire mijită în sus pe sub glugă, către albul ce continuă să vină în valuri, din cer. Imacularea coboară în sensul firesc al gravitaţiei către noi, muritorii, ne-atinge o clipă, apoi ricoşează pe jos, maculată. Firesc.

Iar noi ne tîrîm mai departe, lăsînd în urmă adîncituri lungi în zăpada pufoasă, cocoşîndu-ne sub alba ninsoare ca de-o grea şi dureroasă povară. Căutîndu-ne calea orbeşte printre ziduri afumate de piatră şi copaci trişti şi enervant de tăcuţi.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "SUB VALURI DE ALB" ***

ÎN CĂUTAREA REALITĂŢII PERFECTE

Johnny Mnemonic by Robert Longo
Interesantă Realitate am nimerit de data asta, îşi spune J. meditativ. Pe-aici e înconjurat de aceleaşi aproximativ zece persoane, multiplicate fiecare în sute de variante distincte, unii îi sînt prieteni, alţii duşmani, majoritatea însă îi sînt de-a dreptul indiferenţi. Nici atmosfera nu e cine ştie ce veselă, umorul de calitate parcă a dispărut, precum ceaţa împrăştiată de vînt, toţi fac glume proaste, cînd fac. Parcă e un campionat în a spune lucrurile pe ocolite, pe după cireş, curajul de-a privi realitatea în faţă a rămas rătăcit pe undeva, aruncat la întîmplare, prin curte. În mod complet egoist, toţi vor cîte ceva pentru ei, în genere lucruri, aspiraţiile lor de la viaţă se limitează doar la atît. Iar cei ce încă visează se-ascund mai mereu în ei înşişi, parînd cu mai mult sau mai puţin succes tot ceea ce li se întîmplă în Realitate.
J. se decide în cele din urmă că nu îi place aici. Mai aruncă încă o privire în jur, pătrunzîndu-se pentru ultima dată de lumina mohorîtă şi rece, apoi închide ochii şi declanşează secvenţa automată de întoarcere. Percepe mai întîi prin scaun vibraţia surdă a echipamentelor înghesuite în jur, aude un ţiuit în fundal, descrescendo, coborînd progresiv de la aproximativ o mie de hertzi. Îşi scoate cu grijă casca încinsă, plină de fire şi senzori şi care îi blochează acum complet cîmpul vizual, apoi îşi aprinde tacticos o ţigară. Mda, interesantă Realitate îşi spune J., învăluit în norul albastru de fum. Plină însă de imperfecţiuni, mai are ceva de săpat, se pare. Se concentrează cîteva ore asupra reglajelor, ajustînd ici şi colo cîteva unităţi, mai adaugă apoi cîţiva parametri, rulează cîteva proiecţii de test. Mai adaugă un strop de optimism, un fir de noroc, în final. Gata. Acum, da, e pregătit să înfrunte următoarea Realitate Virtuală.

"Hit Me!" şopteşte printre dinţii strînşi, cum a văzut cîndva într-un film, către echipamentele calde ce-l înconjoară din toate părţile, într-un mod de-a dreptul intim, ar putea spune. Iar noua Realitate începe să prindă contur pe ecranul panoramic al căştii, lăsînd undeva în urmă vibraţia surdă şi ţiuitul ce urcă încet, enervant, către o mie de hertzi. Prima imagine ce prinde încetul cu încetul contur e o floare. Poate că totuşi, de data asta, a nimerit unde trebuie, îşi spune J., oftînd încetişor.

… I want Room Service!…

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "ÎN CĂUTAREA REALITĂŢII PERFECTE" ***