LA STRUNGĂ

"At work"
Sprijinit într-o bîtă imaginară, sub adierea răcoroasă şi blîndă a aerului condiţionat, Ciobanul priveşte gînditor prin geamul termopan al Stînei, în jos, către Strunga încinsă de soarele dogoritor al amiezii de vară. Pe-acolo trec înainte şi-napoi, la răstimpuri, cu aparenţă docilă, mioare şi berbecuţi, ici si colo cîte un măgar, încărcat un pic peste limită, aşa cum îi stă bine. Cîinii de pază, atîţia cîţi sînt, o leacă flămînzi şi ei, nu sînt la vedere, nici n-ar avea cum, majoritatea lor fiind imaginari ori de-a dreptul virtuali, s-a ocupat personal de asta, îşi aminteşte Ciobanul cu un zîmbet subţire. Practic întreaga Stînă e un sistem care funcţionează reglîndu-se aproape singur, totul merge cum nu se poate mai bine, îşi spune sieşi Ciobanul, privind peste umăr şirurile nesfîrşite de putini de brînză în saramură şi grămezile enorme de lînă spălată, adunată în saci.

Uite, acolo, unde e acum spaţiu verde - unicul rămas în întreaga Stînă - ar putea instala de exemplu o maşină de tuns, de ce nu, dacă toate oiţele - vor nu vor - trec pe-acolo. Poate nu acum, poate ceva mai încolo, să mai treacă ceva timp, să se obişnuiască cu toţii cu ideea de Strungă.
Plus că nu şi-ar dori să interfere cu ultimul său proiect, produsul a nenumărate nopţi fără somn, din grija de a nu-şi pierde averea: fiecare mioriţă, fiecare berbecuţ, să-şi producă singuri brînza şi lîna şi - de ce nu - s-o şi vîndă. Iar el, Ciobanul, eliberat de orice povară, să se poata cufunda liniştit în mrejele visului său preferat: număratul oiţelor, trecînd una cîte una, prin Strungă.