ĂBAUT ZĂ FACHIN' ENTROPI

Autumn leaves in the rain
Vreo cinci soiuri de copaci sînt pe strada asta, daca e să te iei după frunzele moarte de pe trotuar, îşi spune J. lipăind şobolăneşte prin ploaia subţire, mocănească. Stă cu privirea în jos, încercînd să identifice rahaţii de cîine disimulaţi printre frunze, să nu calce în ei. A venit brusc frigul şi s-au stricat la stomac toţi maidanezii, rînjeşte strîmb către sine de sub gluga de fîş. Nu se poate abţine să se gîndească că moartea frunzelor e un semn al creşterii gradului de dezordine, al entropiei. Poate că asta e semnificaţia profundă a toamnei, îşi spune J. meditativ, sărind ţopăit peste o baltă. Pe de altă parte, o mai mare dezordine înseamnă, nu-i aşa, mai multe grade de libertate, deci mai multe posibilităţi de evoluţie sistemică. Cum ar veni, viitorul bătut în cuie este, în sine, o limitare a libertăţii.

Păi noi stăm bine la capitolul ăsta, concluzionează J. ocolind cu o mişcare de şotron un amalgam suspect de frunze înnoroite, după cum stau lucrurile, înainte ni se-arată infinite posibilităţi, la cît de mare e dezordinea, din jur şi din noi. Carevasăzică, e bine.