ÎN CĂUTAREA REALITĂŢII PERFECTE

Johnny Mnemonic by Robert Longo
Interesantă Realitate am nimerit de data asta, îşi spune J. meditativ. Pe-aici e înconjurat de aceleaşi aproximativ zece persoane, multiplicate fiecare în sute de variante distincte, unii îi sînt prieteni, alţii duşmani, majoritatea însă îi sînt de-a dreptul indiferenţi. Nici atmosfera nu e cine ştie ce veselă, umorul de calitate parcă a dispărut, precum ceaţa împrăştiată de vînt, toţi fac glume proaste, cînd fac. Parcă e un campionat în a spune lucrurile pe ocolite, pe după cireş, curajul de-a privi realitatea în faţă a rămas rătăcit pe undeva, aruncat la întîmplare, prin curte. În mod complet egoist, toţi vor cîte ceva pentru ei, în genere lucruri, aspiraţiile lor de la viaţă se limitează doar la atît. Iar cei ce încă visează se-ascund mai mereu în ei înşişi, parînd cu mai mult sau mai puţin succes tot ceea ce li se întîmplă în Realitate.
J. se decide în cele din urmă că nu îi place aici. Mai aruncă încă o privire în jur, pătrunzîndu-se pentru ultima dată de lumina mohorîtă şi rece, apoi închide ochii şi declanşează secvenţa automată de întoarcere. Percepe mai întîi prin scaun vibraţia surdă a echipamentelor înghesuite în jur, aude un ţiuit în fundal, descrescendo, coborînd progresiv de la aproximativ o mie de hertzi. Îşi scoate cu grijă casca încinsă, plină de fire şi senzori şi care îi blochează acum complet cîmpul vizual, apoi îşi aprinde tacticos o ţigară. Mda, interesantă Realitate îşi spune J., învăluit în norul albastru de fum. Plină însă de imperfecţiuni, mai are ceva de săpat, se pare. Se concentrează cîteva ore asupra reglajelor, ajustînd ici şi colo cîteva unităţi, mai adaugă apoi cîţiva parametri, rulează cîteva proiecţii de test. Mai adaugă un strop de optimism, un fir de noroc, în final. Gata. Acum, da, e pregătit să înfrunte următoarea Realitate Virtuală.

"Hit Me!" şopteşte printre dinţii strînşi, cum a văzut cîndva într-un film, către echipamentele calde ce-l înconjoară din toate părţile, într-un mod de-a dreptul intim, ar putea spune. Iar noua Realitate începe să prindă contur pe ecranul panoramic al căştii, lăsînd undeva în urmă vibraţia surdă şi ţiuitul ce urcă încet, enervant, către o mie de hertzi. Prima imagine ce prinde încetul cu încetul contur e o floare. Poate că totuşi, de data asta, a nimerit unde trebuie, îşi spune J., oftînd încetişor.

… I want Room Service!…