Autumn Ethereal by Alexandre Deschaumes
Explicaţi-mi voi, dacă puteţi, de ce sînt în halul ăsta de vesel. Mă încearcă, da, o veselie, pe dinăuntru mă-ncearcă, o fi vreun virus, vreo substanţă, ceva, ce-ar fi de mirare, s-au mai auzit situaţii cînd unii au rîs cîte o zi şi-o noapte întreagă, după ce mîncaseră ciuperci culese de ei din pădure, deştepţii. O fi fost aragazul de l-am pornit să se mai încălzească prin casă, cică primul efect al monoxidului e euforia, abia după aia te sufoci şi dai colţu’, abia după aia. Afară plouă în etape intense şi reci şi e frig de sfîrşit de noiembrie, aproximativ (cică mult sub...) zece grade şi vînt, iar ziua e scurtă – cum e normal pentru anotimpul ăsta dealtfel – dar nici chiar asta nu mă deprimă. Nici măcar nivelul de stress, crescut alarmant în ultima vreme, din cauza prea multor schimbări dintr-o dată, ori perspectivelor pe termen mediu şi lung ce se-arată înguste ori nule, cel puţin proiectînd logic ceea ce ştim pînă acum. Nici măcar tristeţea ce pluteşte în jur, senzaţia aia tîmpită de Magazin Închis – Inventar cu uşa blocată cu coada de mătură, de-a curmezişul, pe dinăuntru şi cu jaluzele trase în geam, să nu vedem înăuntru – nici una din astea nu mă scoate din pepeni.
Presupun că de fapt am luat-o razna, deşi nu se vede pe-afară. Presupun că sînt complet inconştient. Altfel, ar însemna că am un motiv măcar să fiu vesel, că ştiu eu ceva, la un nivel mai adînc decît cel conştient, ceva care-mi scapă. Voi aveţi vreo idee?
Acum 20 de ore
4 comentarii:
Ce-ti spun eu acuma pare nebunie...si poate este. Cu vreo 10 ani in urma a trebuit sa o pun pe buna mea in nursing home. Ea locuise cu mine multa vreme. Acum avea cancer si fiindca toti eram la servici, noi nepotii ei, iar mama mea nu putea sa o ridice si sa aiba grija de ea, am pus-o in nursing home; astfel altii aveau grija de nevoie ei imediate iar noi faceam cu schimbul linga ea.
Dupa vreo 2 luni jumate de stat mai mult pe la nursing home, era revelion si ne venea rindul mie si sorei mele sa mergem de data asta la 12 noaptea. Si cum eram extenuate...buna traia ultimele ei zile si era teribil sa o vedem cum sufere ...ne-a apucat asa de-odata un ris fara motiv pe la ora 12 cind astia puscau si faceau galagie afara de anul nou...si am tinut-o asa o bucata buna de vreme...n-a fost nimic normal cu comportamentul nostru...dar nu ne puteam oprii nicicum.
Cred ca este un mecanism in creier care incearca sa dea un pic de buna dispozitie cind este nevoie...sa compenseze pentru stresul in care este omul...asa ca...poate esti stresat?!
"Poate" e de prisos, sînt profund stresat şi sînt conştient de asta, ceea ce fac eu s-ar putea numi (cred) management al stressului. Cu mai mult sau mai puţin succes.
In cazul meu am stress mai mult cind sint total dezorganizata. Daca ai putea face o lista cu lucrurile care te streseaza si apoi sa le pui in ordinea prioritatilor si sa te programezi sa te ocupi doar de ce este vital...
Doar o sugestie... De multe ori doar cind am clar in minte cu ce ma lupt si ce trebuie sa fac si deja ma simt un strop mai bine...
In ordinea in care am facut dezordinea ...putem sa facem si ordine in dizordine...Acu nu te stresa sa vezi ca am vrut sa zic...
:) Iti doresc numai bine...
Mulţumesc de gîndul bun.
:)
Trimiteți un comentariu