Game of Thrones: The Repercussions of Mortality by Will Schoder
Interesantă analiză, interesante concluziile. Ce vrea să zică e că în lumea GoT, precum în lumea reală, toți mor, cei buni și onorabili, laolaltă cu cei răi și parșivi. Că a fi onorabil nu e o garanție că o să reușești în ce ți-ai propus, ba din contră, ai șanse mai mari parcă să dai în primire. Că asta diferențiază GoT de alte filme, că e ca viața. Că eroii buni nu "trișează" aici, precum în alte fantezii epice, unde înving balaurul cel rău și trăiesc fericiți pînă la adînci bătrîneți, că de n-ar fi nu s-ar povesti.
Plus nuanțarea, că cei care au trecut prin moarte, ori au avut experiențe de tangență cu moartea, s-au schimbat înlăuntrul lor. Că au căpătat un scop, de a da sens vieții rămase de trăit. Pentru că oricum, în final valar morghulis. Că de moarte nu putem scăpa, da' putem să-i dăm flit temporar, spunîndu-i "nu astăzi".
Eu aș merge pe alt palier. Da, așa e, nu putem scăpa de moarte. Da, așa e, valar morghulis. Și poate că nu ne așteaptă nimic după aia, cum insistă cei lipsiți de imaginație să sublinieze, nu că ar ști. Dar ăsta nu-i un motiv să ne călcăm în picioare principiile și idealurile, de frica morții. Fiindcă dacă asta-i toată viața de-o avem de trăit, oricum nu-i mare sfîrîială de ea. Măcar să putem ține spatele drept și fruntea sus atîta cîtă mai e, gen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu