Mørland & Debrah Scarlett - A Monster Like Me [Unplugged @Ekeberg Pavillion]
Mi-a cam sărit în ochi un anume mod de gîndire în ultima vreme, tipic feminină. Ceva de genu’:
“Viața asta e urîtă, nu are sens, de ce s-o continui, de ce să mă mai lupt cu toate răutățile și toată ura, nu merită.”
Iar tu te vezi pus în situația de a-i demonstra contrariul: că greutățile pot fi depășite cu ceva eforturi, că merită să te zbați, că viața e de trăit. Devine, cumva, datoria ta. Și dacă lucrurile nu se petrec așa cum vrea ea, iar viața devine la loc “de netrăit”, anume e vina ta, evident, că doar tu i-ai pus frînă din drumul ales de ea. Adică povara ei se adaugă cumva la povara ta.
Și dacă, în mod cît se poate de politicos, îi răspunzi ceva de genu’: “Cred că ai dreptate, viața asta e apăsătoare și e de netrăit, io zic să deschizi geamu’ să te arunci, că scapi mai repede așa de suferință”, iar nu e bine, cică.
Că de fapt respectiva se dorea contrazisă și convinsă, susținută, dusă în spate emoțional. Anume, de către tine.
Îți zice o femeie, după o ceartă luuungă și dureroasă, în urma căreia nimic din ce ești, simți, ai fost ori ai simțit vreodată n-a scăpat neterfelit:
“Noi doi nu ne potrivim de fapt, sîntem antagonici pe mai toate planurile, eu zic să o rupem”. “Foarte bine”, răspunzi tu atunci plin de adrenalină, “decît să fiu permanent ținta răutăților și urii tale, mai bine s-o rupem. Io nu te mai caut începînd de-acum, fă și tu la fel, vezi-ți de viața ta”. Ți se servește atunci faimoasa replică “Hai să rămînem prieteni”. Iar tu zici: ”Nu văd de ce am rămîne cică prieteni, cînd e evident că nu ne sîntem așa ceva”. “Păi”, zice ea, “dacă n-o să mai fie nimic între noi, nu văd de ce n-am rămîne prieteni”. “Din contră”, răspunzi tu, “dacă n-o să mai fie nimic între noi, rămînem cu ce a fost mai rău în relația asta, cu ura, cu răutățile și cu cearta”. “Păi eu te-am iertat pentru tot răul încasat, dar văd că tu nu ești în stare să ierți, rămîi cu ura în tine atunci, neevoluatule”.
Prin această încercare subliminală ce apelează la mîndria ta ți se cere să-ți depășești starea de neevoluare și să devii, la comanda ei, ceva ce n-ai vrut niciodată să-i fii, și anume numai-prieten. Adicăevoluat.
“Iți sînt prieten”, îi zici tu atunci. “doar în sensul că nu vin după tine să-ți pun piedică pe scări pentru tot răul de mi l-ai făcut, ori să te hărțuiesc cu anii, ori să te înjur de fiecare dată cînd îmi ieși în cale. Dar confidentul tau și coșul de gunoi al mentalizărilor tale refuz să devin. Vezi de alt prost, că sint destui în lume, unii din ei chiar mai proști decît mine..”
Ai jignit-o. Porcule, care ești tu porc..
Și poate n-aș fi adus vorba, dacă n-aș fi întîlnit recent ceva similar, dar mai soft. O altă femeie așteaptă să i se dea motive să nu ia o decizie, da’ nu direct, ci la nivel subliminal, așea. Fiind un individ vaccinat proaspăt, eu nu m-am aruncat să îi dau motivele cerute să rămînă, ba din contră, i-am urat “cale bătută”.
Măcar io am fost sincer. Altu’ i-a zis să tragă adînc aer în piept.. și să se mai gîndească.
:))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu