J. ŞI DUŞMANUL

Images from Ender's Game

J. înaintează tîrîş printre dărîmături, către ruinele ce se profilează în zare, cu urechea la pîndă. Aude în depărtare şuieratul rachetelor balistice, apoi, după numai cîteva clipe, simte zguduitura undei de şoc, propagîndu-se violent prin pămînt. Duşmanul e aproape, îl simte, un fior i se strecoară pe nesimţite de-a lungul coloanei. Se uită înapoi speriat, din reflex, Thanks God, nu-i nimeni. Continuă să înainteze tîrîş prin no man's land, către poziţiile duşmanului, învîrtind în minte, pe toate părţile, acelaşi raţionament. Ca să poţi învinge duşmanul, trebuie să-l înţelegi. Cu cît îl înţelegi mai bine, cu atît te poţi apropia mai mult de el, anticipîndu-i mişcările. Ideal ar fi chiar să empatizezi cu el, duce J. raţionamentul încă un pas mai departe, tuşind înfundat prin praful incredibil de consistent care-l înconjoară din toate părţile ca o ceaţă murdară. Bine, îşi zice J., păi dacă ajungi să empatizezi cu duşmanul, adică să gîndeşti ce gîndeşte el şi să simţi ce simte el, ai cam pus-o. Că atunci încetează de a-ţi mai fi duşman, va deveni parte din tine. Te vei pomeni, deşteptule, cu arma încărcată, aţintită către un... prieten, către un... frate. Către un om pe care-l înţelegi, pe care-l... iubeşti. Către... tine... Se opreşte o clipă să rumege ideea, în timp ce mîna i se-ntinde, reflex, către arma fixată la şold. Ai o misiune, amice, îi aminteşte cu fermitate vocea interioară, să găseşti şi să învingi duşmanul. Hai, fii bărbat, du-o la capăt. Se apropie tîrîş de un soi de movilă. Cînd ajunge lîngă ea îşi dă seama că e de fapt ce-a mai rămas dintr-un tanc, a cărui turelă a dispărut complet în urma unei explozii, ca rasă cu briciul, lasînd în urmă metalul lucios. Nu-şi dă seama dacă a fost un tanc "de-al nostru" sau unul "de-al lor", la urma urmei nici nu mai contează, în moarte toţi devenim egali, îşi spune J. meditativ, pipăind metalul încă fierbinte. Interesantă muniţie au folosit, îşi spune, să lase în urmă o tăietură atît de curată, ca o oglindă. Înainte de a pleca mai departe, îşi priveşte cîteva clipe reflexia în suprafaţa oţelului dezgolit, iar de-acolo i se-ntoarce înapoi o privire sălbatică. Privirea lui J., privirea duşmanului. Apoi se tîrăşte cu mişcări automate mai departe, către poziţiile inamicului, condamnat ca, înţelegîndu-l / empatizînd cu- / iubindu-l, să se distrugă, deodată cu duşmanul, pe sine.