EXPEDIŢIA A TREIA SAU BALAURII PROBABILITǍŢII (fragment) by Stanislaw Lem, Fecioara. o rupere de tăcere, cu dedicaţie, pentru Iulian, o alta Fecioară.

TRURL ŞI CLAPAUŢIUS fuseseră elevii marelui Cerebron Emtadratus, care predase timp de patruzeci şi şapte de ani Teoria Generală a Balaurilor, la Şcoala Neantică Superioară. După cum se ştie, balauri nu există. Această constatare primitivă ar putea fi suficientă pentru o minte simplă dar nu şi pentru ştiinţă, deoarece Şcoala Neantică Superioară nu se ocupă deloc cu ceea ce există. Banalitatea existenţei a fost dovedită de prea multă vreme, ca să mai fie nevoie să i se consacre măcar un cuvinţel, aşa că genialul Cerebron, atacând problema cu metode exacte, a descoperit trei categorii de balauri: nuli, imaginari şi negativi. Toţi aceştia, după cum s-a spus, nu există, dar fiecare categorie nu există în mod diferit. Balaurii imaginari şi cei nuli, pe care specialiştii îi numesc imaginişti şi nulişti, nu există într-un mod mult mai puţin interesant decât cei negativi. De multă vreme se cunoaşte în balaurologie paradoxul care constă în faptul că atunci când doi negativi se herborizează (operaţie care corespunde în algebra balaurilor înmulţirii din aritmetica obişnuită), ca rezultat apare un semi-balaur de gradul aproximativ 0,6. De atunci lumea specialiştilor s-a împărţit în două tabere: una susţine că e vorba de o parte dintr-un balaur, socotind de la cap la coadă, iar a doua, că dimpotrivă, socotind de la coadă la cap. Marele merit al lui Trurl şi Clapauţius a fost că au demonstrat eroarea acestor concepţii. Ei au aplicat pentru prima dată, în acest domeniu, calculul probabilităţii, creînd astfel balaurologia probabilistică, din care rezultă că balaurul este, din punct de vedere termodinamic, imposibil numai în sens statistic, ca şi elfii, spiriduşii, piticii, gnomii, vrăjitoarele etc. Din formula generală a improbabilităţii ambii teoreticieni au dedus coeficienţii de piticizare, de selfizare ş.a. Din aceeaşi formulă rezultă că ar trebui să aşteptăm manifestarea spontană a unui balaur obişnuit cam şaisprezece cvinto-cvadralioane de heptilioane de ani. Desigur, această problemă ar fi rămas o simplă curiozitate matematică, de n-ar fi fost pasiunea de constructor a lui Trurl, care hotărî să studieze această chestiune empiric. Şi pentru că era vorba de fenomene improbabile, inventă amplificatorul de probabilitate şi-l experimentă, mai întâi la el în pivniţă, apoi pe un poligon special, numit Poligon Balauristic sau Balauroligon, a cărui construcţie fusese finanţată de Academie. Cei nefamiliarizaţi cu teoria generală a improbabilităţii se întreabă pînă în ziua de azi de ce Trurl a probabilizat balaurul şi nu un elf sau un pitic, dar o fac din ignoranţă, căci nu ştiu că balaurul este pur şi simplu mai probabil decât piticul. Trurl, pare-se, intenţionase să meargă mai departe în experienţele sale cu amplificatorul, dar încă de la prima experienţă s-a accidentat grav, căci balaurul, care se virtualiza, coalizase. Din fericire, Clapauţius, care se afla de faţă în clipa aceea, a micşorat probabilitatea şi balaurul a dispărut. Mulţi învăţaţi au repetat apoi experienţele cu balaurotronul, dar cum le lipsea rutina şi sîngele rece, o mare cantitate de materie primă balaurică a ajuns în stare liberă. Abia atunci se dovedi că monştrii scîrboşi au o altfel de formă de existenţă spre deosebire, să zicem, de nu ştiu ce dulapuri, bufete sau mese. Balaurii se disting înainte de toate printr-o probabilitate de regulă destul de însemnată de cum au apărut. Dacă se organizează împotriva unui asemenea balaur o vînătoare, şi încă cu hăituială, vînătorii, cu arma gata de tras, nimeresc numai o bucată de pămînt, arsă şi rău mirositoare, căci balaurul, văzînd că e urmărit, părăseşte spaţiul real pentru a se ascunde în cel configurativ. Ca un animal prost şi necioplit ce e, face asta, bineînţeles, curat din instinct. Persoanele primitive, neputînd înţelege cum de se întîmplă una ca asta, cer uneori cu tărie să li se arate acest spaţiu configurativ. Ei nu ştiu însă că electronii, a căror existenţă nimeni sănătos la minte n-o neagă, se mişcă şi ei numai în spaţiul configurativ şi soarta lor depinde de undele de probabilitate. De altfel, încăpăţînatului îi convine mai degrabă să accepte inexistenţa electronilor decît a balaurilor, pentru că electronii, cel puţin separat, nu coalizează.
[......]