Sacrificiul nu e atunci cînd dai ceva ce-ţi prisoseşte, ori avînd prea mult. Sacrificiul e atunci cînd, de fiecare dată cînd dai, simţi asta acut, ca pe-o pierdere. Cînd dai din ce ai nevoie şi tu, să exişti, să fiinţezi, să te dezvolţi, să te exprimi. E o alegere conştientă, în urma unei lupte interioare, de a renunţa la visele şi idealurile tale cu tine, la siguranţa ta, de a renunţa să te pui pe tine pe primul loc, pentru a ajuta pe altcineva. Întrebarea logică e de ce să faci asta, să te sacrifici pentru altcineva. Răspunsul e simplu, pentru cei ce vor să-l vadă: pentru că fericirea şi împlinirea altora sînt mai importante pentru tine decît fericirea şi împlinirea ta. Pentru că tu nu poţi fi fericit ori împlinit dacă cei ce depind de tine suferă. Chiar dacă, sacrificîndu-te, vei pierde în aparenţă tot, în fapt vei cîştiga, în inima ta. Iată un paradox, ceva ce contrazice logica. Apropos, logica nu te ajută cu nimic aici, fiind limitată. Ceea ce simţi în inima ta e mult, incomparabil de mult deasupra logicii. Pentru mine aşa e, de aceea ce simt contează mai mult decît ce-mi spune mintea.
Sigur, sînt şi decizii de luat, grele, iar fiecare din ele implica asumări de răspunderi. Trebuie să inveţi să trăieşti cu ele.
Cine are urechi de auzit, s-auda. Iar cine are inimă de simţit, să simtă. Cine nu, măcar să ma lase în pace. Scriu aici pentru mine, nu caut audienţă.
Cam asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu