Prinţesa visează, cu ochii mari, larg deschişi, perle de lumină plutind în noapte către cerul senin, plin de stele. Pentru a-şi urmări acest vis princiar, ca niciodată, Prinţesa coboară din turnu-i de fildeş, printre noi, cei ce-am cam uitat să visăm. Căutarea ei ne inspiră, ne-aduce aproape de vise vechi rătăcite prin cîte-un colţ neumblat de suflet, trecute aproape-n uitare sub fire gri de păienjeni acoperite de colb.
Şi-atunci ca prin farmec uităm, pentru o vreme măcar, de limitările noastre, de starea imperfectă în care-am ajuns, de matricea repetitivă a vieţii cotidiene, în care ne încadrăm rigid existenţele, zi dupa zi. Oportunitatea de-a contribui, fiecare după puterile lui - chiar şi cu un cé infim - la un vis mai pur, mai înalt, ne redă o părticică din sensul pierdut în rutina aplatizantă. Ne redă o fărîmă de lumină în suflet.
Aceia ce nu se ridică la înălţimea momentului, prozaicii, indiferenţii, răii, cei ce nu pot, nu vor ori nu ştiu să viseze cu ochii deschişi, sînt convertiţi pe traseu sau sînt daţi la o parte din calea visului suveran. Ori se elimină singuri. Dispar, ca şi cum ar fi spulberaţi de un val, pe un ţărm de mare spălat de furtună.
Nimic n-o poate opri pe Prinţesă din drumul spre visului său minunat. Pentru că Dumnezeu e sus şi veghează, atîta vreme cît Prinţesa visează.
