Light and Dark by Shane Tyree
Cînd eram puşti, pe o vreme ca asta, seara, mă plimbam cu bicicleta pe baltă, răscolind nepăsător covorul de frunze şi de sentimente fierbinţi ale îndrăgostiţior ce se-nghesuiau unu-ntr-altul de frig, fără să mă bage în seamă, pe băncile parcului cufundat în semiîntuneric, lîngă stadionul părăginit. Mai la vale un pic era balta, teritoriu suveran al broaştelor şi lac de acumulare al preaplinului de sentimente din parc, preaades dînd pe-afară. Eu mă plimbam, n-aveam treabă, dădeam ture, pe bicicleta mea verde, trei sferturi, pînă începea să se-ntunece. Atunci apăreau pe nesimţite golanii, fetele plecau acasă în grupuri, la braţ, iar eu, copilul, riscam să mi-o iau. Pe-atunci echipa băştinaşă de fotbal juca în C şi-n Onoare, acum bate echipe mari, cu blazon. Iar eu, zice-se, nu mai sînt, de-o bucată de vreme, copil.
Acum îmi încep ziua de muncă firesc, cu o pauză, privind fix un enorm agregat frigorific, pe fundalul unui zid gri de hală plin cu ochiuri de geam, care de care mai sparte, zăngănind la răstimpuri în cercevelele ruginite de fier, în bătaia vîntului rece, de toamnă. Undeva, la baza lui şi spre dreapta, dincolo de grilajul de sîrmă ce-l înconjoară, trece natural în uitare ce-a mai rămas dintr-o pasăre, căzută din zbor cîndva, peste vară. Fumul centralei se vede scurt cînd şi cînd, după colţ, amintindu-ne nouă, celor-de-dincoace-de-geam, că înăuntru, nu-i aşa, e căldură, iar afară, pasămite, e frig. Iar eu trag adînc din ţigarea amară, cu sete, ca dintr-un medicament prescris pe reţetă de doctor, amînînd cît mai mult povara concretului, care aşteaptă înăuntru răbdător să mă-ncalece.
Sting chiştocul, sorb restul cafelei, arunc paharul de plastic, apoi mă ridic şi-nfig foarfeca în lipsa clanţei din uşă, rotesc ferm, din încheietură. Am intrat. Cu mişcări lente, fireşti, mă aşez în fata PC-ului, vajnic protejat pe deasupra de-o complexă parolă, iar pe dedesubt - nu-i aşa - de subtile politici, menite să ne facă, împotriva noastră, mai buni. N-am primit nici un mail relevant pînă acum, deci e bine. Petrec restul zilei propăşind Firma, sub lumina bolnavă a unui tub de neon, cu pauze echidistante, evident, de ţigară. E din ce în ce mai noapte cînd plec către casă. E din ce în ce mai frig. Ne înconjură subtil un aer gotic, fin, de Hallowe'en.
Ce-aş mai da o tură - două cu bicicleta, printre frunze şi sentimente, prin parc, ca-n copilărie. Cît mai departe de-aici.
O istorie a lumii în 47 de granițe
-
John Elledge, O istorie a lumii în 47 de granițe traducere din engleză
Petru Iamandi
Granițele sunt în primul rând o chestiune psihologică, întotdeauna...
Acum o zi
3 comentarii:
ohoooo, SuperG, ce cunoscut suna ce spui tu aici...
... îngrozitorium, nu?... :))
ma retrag.
multumesc.
:)
p.s. scuze dac-am iritat. nu stiu sa ma joc cu oamenii.
Trimiteți un comentariu