A DROP OF PARANOIA

Fitter Happier by petitescargot
Cu siguranţă se uită la mine cum trec, poate chiar în secunda asta, bîzîie ascuţit gîndul enervant ca o muscă, undeva prin dreptul urechii, pe dinăuntru însă. N-ajută la nimic să mă uit înapoi, sigur e-un expert, nu se va lăsa surprins atît de uşor. Bagă capul mai adînc între umeri şi îşi vede mai departe de drum, încercind să nu atragă atenţia nimănui, prin vreun zgomot ori vreun tîrşîit de picior, în semiîntunericul coridorului rezonant, circular. În trecere urmăreşte defilarea caleidoscopică a reflexiilor celorlalţi, toate flatant de subţiri, uşor difuze, contururi dublate-n geamurile duble. Undeva pe-acolo umblă cocoşată şi propria-i reflexie, o zăreşte cu coada ochiului de cîteva ori, dublată - desigur - şi ea, ceva mai slabă deci, cu capul ascuns între umeri, parcă tot s-ar feri de o lovitură imanentă din spate. Dac-aş slăbi aş arăta omeneşte, se face-auzit încă un gînd parazit de undeva din spatele dinţilor strînşi, demolîndu-i încă un zid din starea interioară de bine. Ajunge în cele din urmă-n birou, se-aruncă bufnit în scaunul rotativ, făcîndu-l să geamă. Mişcă o clipă din mouse apoi bagă parola, deblocînd tastatura. Totul pare în regulă, toate par aşa cum le-a lăsat înainte să plece, a mai primit vreo trei mailuri, atît. La prima vedere. Pregetă să le deschidă, sigur e pe-acolo vreun logger, infiltrat dincolo de complexul sistem de securitate, pîndind tăcut şi viclean dintre biţi, să-i fure ideile, să-i afle punctele nevralgice, contactele. Să-i limiteze libertatea, atît de greu cîştigată. Oftează adînc, le deschide: unul e spam, al doilea o simplă informare, al treilea e important, are deadline, musai trebuie să dea un răspuns. Ce mama mă-sii, îşi face curaj, aş putea să dau un telefon, de exemplu, s-ar lămuri problema mai iute, fără să scriu vreun rînd. Formează pe-ascuns numărul, aruncînd priviri cercetătoare în jur. Vorbeşte mormăit cu telefonul aproape de gură, privind fix ecranul să nu-şi uite ideea, răspunde scurt, monosilabic, ştii bine că zidurile au urechi, nu uita, duşmanul ascultă, îi răsună ecoul avertismentului în urechi, dinăuntru, dureros de tare. I-o taie scurt inconştientului care vrea să se-ntindă la vorbă, gata, a scăpat. Închide telefonul cu un gest de uşurare, a fost scurt - şi dac-a ascultat careva, n-a-nţeles mare lucru, îşi spune.

Blochează la loc tastatura şi mai dă o tură prin semiîntunericul holului circular, poate în sfîrşit îşi va surprinde în fapt nevăzutul urmăritor, e bun, foarte bun, dar poate totuşi face şi el o greşeală. Trece în revistă peste umăr, again and again, defilarea caleidoscopică a reflexiilor celorlalţi, toate flatant de subţiri, cu contururile dublate-n geamurile duble, precum şi propria-i reflexie, cocoşată, dublată - desigur - şi ea, ceva mai slabă decît în realitate. Exceptînd cocoaşa, aşa subţire, arată bine, îşi spune. Mare brînză, sigur există undeva un listing care arată că azi l-ai sunat pe respectivu' Vasile, revine în şoaptă vocea conspirativ din ureche, stricîndu-i din nou buna dispoziţie. Dacă mai face şi legătura cu mailul primit… Ei, lasă, am făcut cîndva altele şi mai şi. Cîndva, aveam atîta inconştienţă încît spuneam ce gîndesc, pune punct încă o dată discuţiei cu sine. Pentru încă o vreme.