J. - SCURTĂ VIZITĂ PE TĂRÎMUL DURERII

Expired hope by Vitaly S. Alexius
Ciudat tărîm, guvernat de reguli ciudate, locuit de indivizi ciudaţi, tîrîndu-şi cu ei ciudăţenia de colo pînă colo, îşi spune J. mormăit, trăgîndu-se încetul cu-ncetul de-o parte, perseverent în ciuda propriei dureri în încercarea de-a se ţine cît mai departe de ceilalţi. Aici, pe tărîmul durerii, în lumina sîngerie şi aproape orizontală a unui perpetuu crepuscul, fiecare-şi consumă suferinţa tăcut, adîncit în propria-i singurătate. Cînd şi cînd, la răstimpuri, şovăielnice siluete se-apleacă imperceptibil şi trec pe sub flamurile umbrelor negre, nete şi lungi, ce diagonalizează valea adîncă, mărginită de stînci ascuţite şi albe precum dantura unui uriaş crocodil.
Există diferenţe-ntre ei, nu se-abţine J. să remarce din colţul de umbră în care s-a retras, în încercarea de-a uita motivul prezenţei sale aici. Mai întîi, ies în evidenţă cei a căror durere se concentrează-ntr-un punct, adesea dispus asimetric pe corp. Toate mişcările, începute firesc, le sînt cenzurate cumva de acel punct de durere, precum greutatea unei planete îndoaie abia perceptibil lumina în jur. Nu se vede cu claritate de-aproape, ai nevoie de perspectivă ca să te prinzi, îşi spune J. meditativ, dînd din cap, perspectivă, da - şi sensibilitate, desigur. Cei cu dureri concentrîndu-se-n mai multe puncte sînt la fel ca primii, fundamental, însă efectele la ei se compun cumva, precum stropii de ploaie pe-o oglindă liniştită de apă, fără urmă de vînt. Interesante sînt la ei efectele compunerii undelor, răsfrînte contorsionat în întreaga lor atitudine.
Apoi, remarcă J. către sine, sînt aceia ce duc dureri de dincolo de lumea concretă, de două feluri şi ei: cei mulţi, pe care nevăzuta durere aproape-i doboară şi ceilalţi, puţini, pe care durerea, după ce-a mîncat din ei ce-a fost de mîncat, cumva îi ridică mai sus, schimbaţi în altceva decît au fost pîn-atunci, precum visata antigravitaţie. Ăştia stau mai mult în lumină, iar cînd vrînd-nevrînd în drumul lor se-ntîlnesc cu o zonă de umbră, parcă trec - cumva, elegant - peste ea.

Înconjurat de-atîtea spectaculoase, enorme ori înălţătoare dureri, J. se mişcă nervos de pe un picior pe celălalt, răscolindu-şi fără intenţie pentru încă o clipă propria-i durere, adînc ascuns în cotlonu-i de umbră, aşteptînd parcă o veşnicie ca pumnul de calmante-nghiţite să-şi faca odată efectul. Să poată în sfîrşit să plece de-aici, din valea adîncă, mărginită de colţii ascuţiţi ai stîncilor ce strălucesc rubiniu în lumina crepusculară şi-aproape orizontală, perpetuă. Încearcă cel puţin să stea într-un loc, să nu umble, pentru a nu-şi expune în public, a nu-şi evidenţia vederii mult prea exersate a celorlalţi, banala, prozaica, penibila, enervanta, dar atît de intensa lui durere din cur. În aşteptare, J. închide pentru o clipă ochii, oftînd.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "J. - SCURTĂ VIZITĂ PE TĂRÎMUL DURERII" ***

A DROP OF PARANOIA

Fitter Happier by petitescargot
Cu siguranţă se uită la mine cum trec, poate chiar în secunda asta, bîzîie ascuţit gîndul enervant ca o muscă, undeva prin dreptul urechii, pe dinăuntru însă. N-ajută la nimic să mă uit înapoi, sigur e-un expert, nu se va lăsa surprins atît de uşor. Bagă capul mai adînc între umeri şi îşi vede mai departe de drum, încercind să nu atragă atenţia nimănui, prin vreun zgomot ori vreun tîrşîit de picior, în semiîntunericul coridorului rezonant, circular. În trecere urmăreşte defilarea caleidoscopică a reflexiilor celorlalţi, toate flatant de subţiri, uşor difuze, contururi dublate-n geamurile duble. Undeva pe-acolo umblă cocoşată şi propria-i reflexie, o zăreşte cu coada ochiului de cîteva ori, dublată - desigur - şi ea, ceva mai slabă deci, cu capul ascuns între umeri, parcă tot s-ar feri de o lovitură imanentă din spate. Dac-aş slăbi aş arăta omeneşte, se face-auzit încă un gînd parazit de undeva din spatele dinţilor strînşi, demolîndu-i încă un zid din starea interioară de bine. Ajunge în cele din urmă-n birou, se-aruncă bufnit în scaunul rotativ, făcîndu-l să geamă. Mişcă o clipă din mouse apoi bagă parola, deblocînd tastatura. Totul pare în regulă, toate par aşa cum le-a lăsat înainte să plece, a mai primit vreo trei mailuri, atît. La prima vedere. Pregetă să le deschidă, sigur e pe-acolo vreun logger, infiltrat dincolo de complexul sistem de securitate, pîndind tăcut şi viclean dintre biţi, să-i fure ideile, să-i afle punctele nevralgice, contactele. Să-i limiteze libertatea, atît de greu cîştigată. Oftează adînc, le deschide: unul e spam, al doilea o simplă informare, al treilea e important, are deadline, musai trebuie să dea un răspuns. Ce mama mă-sii, îşi face curaj, aş putea să dau un telefon, de exemplu, s-ar lămuri problema mai iute, fără să scriu vreun rînd. Formează pe-ascuns numărul, aruncînd priviri cercetătoare în jur. Vorbeşte mormăit cu telefonul aproape de gură, privind fix ecranul să nu-şi uite ideea, răspunde scurt, monosilabic, ştii bine că zidurile au urechi, nu uita, duşmanul ascultă, îi răsună ecoul avertismentului în urechi, dinăuntru, dureros de tare. I-o taie scurt inconştientului care vrea să se-ntindă la vorbă, gata, a scăpat. Închide telefonul cu un gest de uşurare, a fost scurt - şi dac-a ascultat careva, n-a-nţeles mare lucru, îşi spune.

Blochează la loc tastatura şi mai dă o tură prin semiîntunericul holului circular, poate în sfîrşit îşi va surprinde în fapt nevăzutul urmăritor, e bun, foarte bun, dar poate totuşi face şi el o greşeală. Trece în revistă peste umăr, again and again, defilarea caleidoscopică a reflexiilor celorlalţi, toate flatant de subţiri, cu contururile dublate-n geamurile duble, precum şi propria-i reflexie, cocoşată, dublată - desigur - şi ea, ceva mai slabă decît în realitate. Exceptînd cocoaşa, aşa subţire, arată bine, îşi spune. Mare brînză, sigur există undeva un listing care arată că azi l-ai sunat pe respectivu' Vasile, revine în şoaptă vocea conspirativ din ureche, stricîndu-i din nou buna dispoziţie. Dacă mai face şi legătura cu mailul primit… Ei, lasă, am făcut cîndva altele şi mai şi. Cîndva, aveam atîta inconştienţă încît spuneam ce gîndesc, pune punct încă o dată discuţiei cu sine. Pentru încă o vreme.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "A DROP OF PARANOIA" ***

NESIMŢIREA CA STATUS

Talkback :D
Mergi cu pas întins pe trotuar, depăşeşti tot ce mişcă, respiri adînc, pe nas. Treci prin faţa unei biserici, ocolind pe departe mîinile cerşetorilor, întinse umil. Priveşti scurt peste umăr uşa sanctuarului, deschisă larg, de perete. Atîţia nevolnici, atîtea guri de hrănit… greu job, să fii Dumnezeu, zîmbeşti nevăzut, către tine. Ocolind, deviezi cumva de la linia aia dreaptă pe care ţi-ai propus-o la start şi care trece virtual prin / peste ei, ca o urmă de marker pe-o poză. Descrii pe trotuar un sector alungit de elipsă, să nu te atingă vreunul, cumva. Sărăcie… cîh… dacă se ia?...
Din viteză calci pe gleznă o babă, n-o vezi, nu te-ntorci, doar o auzi cum scînceşte în urmă. Ea e de vină, ştii bine, ea şi toţi cei ce-ţi stau în drum, într-o formă sau alta, ar trebui să fie pe fază cînd vii, să se dea mai repede la o parte, doar eşti un om de succes, ţi se citeşte asta pe frunte, în sprînceana-ncruntată, în linia buzelor strînse. În modul în care-i priveşti pe toţi scurt, evaluativ, neechivoc, ca pe-o marfă. Apoi cum le pui etichete, pe care nu le mai scoţi niciodată, indiferent cum le-ar afecta asta viaţa. Gîndindu-te doar cum i-ai putea folosi: ăla e bun, ăla e prost, ăla-i zevzec, ăla promite. E-o răspundere mare, ştii, însă ai descoperit metoda s-o duci: nici că-ţi pasă de ei şi - mai ales - nici că-ţi pasă ce gîndesc despre tine.
Ciunga scuipată cu boltă ratează de puţin marginea coşului, ricoşează din stîlp, se rostogoleşte încă vreo doi metri. Calci pe ea, firesc, o întinzi, pată albă. Să zică merci, e mai bună oricum ca asfaltul, mai acoperă o gaură, o crăpătură, ceva. Ce dacă e albă. După vreo oră murdăria omniprezentă, firesc, o va îngloba, n-o să se mai cunoască nimic.
Stilul tău n-a fost mereu atît de expeditiv ca acum. Era o vreme cînd îţi făceai griji pentru ceilalţi, cînd te-ntrebai dacă ce faci tu îi afectează cumva şi pe ei. Pierdere de vreme. Prostii. Acum ţi-a trecut, ai depăşit momentul ăla de slăbiciune. Plecăciuni - da, faci şi tu, însă numai celor de sus, celor cu adevărat importanţi, pentru ei n-ai coloană, n-ai personalitate, eşti cîrpă. Numai aşa vei avea - poate - şansa enormă să te bage vreodată în seamă. Să-ţi vadă potenţialul.
Pentru că ei sînt - ştii bine - cei ce contează cu adevărat, în această ecuaţie complicată. Ei, cei puţini şi puternici, care-şi permit să facă şi să zică orice, după bunul lor plac. Care, dînd într-o doară din mînă, te fac om sau te strivesc ca pe-un gîndac, nu-i aşa. Care-şi exersează puterea jucîndu-se de-a mîţa cu şoarecele cu cei mai slabi decît ei. Care-şi permit să-şi întreţină mîndria organizind meciuri cu cei de-o seamă cu ei, punîndu-şi fiecare subalternii să se lupte în locul lor, precum gladiatorii pe vremuri. Să se bată cap în cap, fraierii, eventual în umbra vreunui pariu de neam prost.

Mergi cu pas întins pe trotuar, depăşeşti tot ce mişcă, respiri ferm, pe nas. Cu fiecare pas cocoaşa ta devine mai accentuată, mai dureroasă, în special în punctul acela în care, de-o bună bucată de vreme, a-nceput să crească o mult prea îndemînatică coadă de topor, pentru alţii. Atît cît poţi vedea acasă, în oglinda din baie, cu gîtul sucit nefiresc, peste umăr.
La urma urmei, asta e: nesimţirea te-a făcut ceea ce eşti, nesimţirea te ţine-n picioare, nu ţi-e ruşine nici măcar o secundă. Nu-i mişto?

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "NESIMŢIREA CA STATUS" ***

DREPT LA REPLICĂ AL S.Li.P.P. KAUFLAND - COLENTINA

Cindy-Cat :P
Noi, Sindicatul Liber al Pisicilor Profesioniste din Kaufland - Colentina (S.Li.P.P.), protestăm viguros şi pe această cale împotriva informaţiilor trunchiate, defăimătoare şi răuvoitoare care se vehiculează pe canalele media, zilele astea.
În primul rînd noi nu sîntem, aşa cum spun acei reporteri ce şi-au lăsat deontologia profesională la uşă, "pisici aciuate pe lîngă depozit". Noi sîntem feline cinstite, cu carte de muncă, angajate pe perioadă nedeterminată la Departamentul Deratizare. Pe scurt, muncim în permanenţă - adesea facem ture duble - să prindem cîţi mai mulţi dintre şobolanii graşi şi deosebit de vorace, care au invadat depozitul supermarketului Kaufland. Dacă vi se pare că stăm degeaba - ei bine, vom intra în grevă vreo săptămînă şi-atunci n-o să mai filmaţi pisici printre rafturi, veţi filma direct şobolanii ăia mari şi blănoşi, cu colţi ascuţiţi şi coadă roz, inelată.
În al doilea rînd - şi nu mai puţin important - ne desolidarizăm de acţiunile neprofesionale şi complet iresponsabile ale fostelor noastre colege care, uitîndu-şi menirea, trădîndu-şi nobila misiune, au fost prinse cu gheruţele înfipte în caserola cu pipote. Aceste elemente duplicitare nu ne reprezintă, sînt o pată pe obrazul nostru. Prin acţiunile lor incalificabile, ele au întinat nobilele idealuri ale breslei pisiceşti, dintotdeauna angajate discrete şi cinstite, zi de zi în slujba dumneavoastră. Pe lîngă măsurile disciplinare drastice - desfacerea contractelor de muncă cu litera "I" - şi ca o măsură a importanţei pe care o acordăm atitudinii lor incalificabile, am procedat şi la excluderea lor din grupul profesional din LinkedIn. De asemenea, le vom boicota profilele pe Facebook, hi5 si Twitter. Şi da, le vom şterge din lista de Mess..

Trăiască lupta pentru un shopping mai sigur!

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "DREPT LA REPLICĂ AL S.Li.P.P. KAUFLAND - COLENTINA" ***