Întunecate cotloane ale minții au unii.. atîta vreme cît "visele dulci" înseamnӑ pentru ei rӑzbunare. "Vis de rӑzbunare negru ca mormîntul", spunea cîndva Eminescu. "Iubiri ce-au fost cioplite-n stîncӑ, fantome vii și calde încӑ, cu ochii ficși te uiți pe lîngӑ", spunea cîndva un.. necunoscut.
Pe de (cu totul) altӑ parte, chestiuni rӑtӑcite prin noi ne blocheazӑ uneori vederea, precum trunchiurile copacilor de care ne apropiem prea mult. Ne trebuie ceva rӑbdare și inteligențӑ (.. înțelepciune?..) sӑ facem pasul lateral necesar, pentru a ne regӑsi perspectiva corectӑ.
Și cînd asta ni se întîmplӑ într-un final glorios, zӑrile ni se deschid luminoase înainte și undeva, în depӑrtӑri, ni se aratӑ, în toatӑ splendoarea lui, orizontul.
4 comentarii:
jokere, îmi plac versurile, îţi aparţin? fac parte din ceva mai amplu?
Da, am scris ceva poezie, mai mult prin facultate. Ți-am trimis link.
uitându-mă peste ele, mi-am amintit că ţi-am mai răsfoit scrierile. au trecut ani, le văd şi le pricep altfel, cred, mai aproape de însemnătatea cu care au fost scrise. poate pen'că nu mai vreau să distrug la fel de repede universu, ci îi dau şansa să se scuze înainte. fluturele ăla înger de sacrificiu... şi al şaptelea fel de iubire, heh :)
Īți mulțumim, atît eu cît şi universul recunoscător.
:)
Trimiteți un comentariu