Pans People: Mike Oldfield - In Dulce Jubilo [1975]
E mișto sub pătură, e cald și bine, falca e umflată dar nu mă mai doare de la calmante, abia aștept să transpir. Însă presimt că asta se va întîmpla abia de pe la vreo 39 cu.. ceva, în sus. Oare endorfinele, you know, endorfinele, pe la ce temperatură or să-și dea drumul?.. Oi vedea.
Pînă atunci, uite ce perlă am găsit.. din 1975. Îmi amintesc bine de vremurile alea, aveam mașinuța mea preferată de jucărie, pe care o făceam bucăți și apoi o montam la loc, uneori altfel decît era la început. Și îmi plăcea ABBA, aveam o maaare slăbiciune pentru blondă, a treia mea mare iubire, după Daniela, blonda de la grădiniță, pentru a cărei atenție eram dispus să mănînc zilnic bătaie de la gagicu’ ei oficial, și Romelia, blonda cu ochi strălucitori din clasa mea, care nici măcar nu m-a observat, cred. Încă nu ma îndrăgostisem de Mileva, sîrboaica născută în aceeași zi cu mine. Și citisem deja vreo două cărți, Singur pe lume, apoi Cei trei Mușchetari, în două volume. Și aflasem că pojarul îmbolnăvește florile de liliac din borcanul de la capul patului, și asta m-a făcut să mă simt vinovat atunci, că am îmbolnăvit niște flori. Mi-a fost frică că liliacul în genere s-ar putea îmbolnăvi de pojar, de la oameni. Și ar muri. Liliacul, nevinovat..
Eheei, 1975, ce an.. ce vremuri..
.. 39, licitează cineva 39?..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu