Pentatonix - On My Way Home [live at 3FM]
Azi a fost o zi obositoare la job, atît ca efort fizic, cît mai ales fiindcă nu am făcut ce mi-am propus decît o fărîmă, printre picături, în timp ce deadline-urile chestiunilor nerezolvate s-au tot adunat. E bună şi munca, trebuie să recunosc, că mă ţine în priză şi mă ajută să ignor prostiile. Iar după aia m-am dus (a se citi tîrît).. acasă. Fiindcă unde altundeva pot să zac atît cît am trebuinţă, dacă nu în faimosul meu apartament închiriat din Iancului, unde-mi petrec în special nopţile, pe care-l numesc pompos "acasă"?..
Stau bine la imaginaţie, aşa că mi-am închipuit în ultima vreme tot soiul de output-uri ale singurătăţii mele asumate, pe termen mediu şi lung.
Cele mai fericite dintre închipuirile astea se lasă cu mutatul în casa mea proprie, dar aşea, andante, să nu mă spetesc cu căratul lucrurilor într-un weekend. Plus viaţa de boşorog rentier de după, în care cea mai complicată problemă de rezolvat ar fi să redactez un testament haios din care să nu lipsească nimeni cu adevărat semnificativ.
Am desigur şi închipuiri de altă natură, din alea în care dau colţu' în vreo noapte prin somn, de tensiune mare ori vreo altă chestie de acelaşi soi, fără să afle nimeni cînd şi cum. Abia a doua zi, dacă se nimereşte să fie zi de muncă, or să mă sune pe telefon pină îi descarcă bateria de tot, după care vor începe - cei mai inimoşi poate - să se agite. Probabil că vor ajunge la mine după cîteva zile, cu spargere de uşă metalică şi chemat pompierii, poliţia şi proprietarul, gen. Nu ştiu de ce, dar imaginea nesimţitului ăluia crăpănos obligat să cureţe după cadavrul meu după ce mă iau legiştii în pungi şi punîndu-şi pofta în cui că va mai primi următoarea chirie, mă binedispune. Mă face să rînjesc. Ǎsta e sentimentul meu dominant în perspectiva că dau colţu' subit, nu frica de moarte.
Anyway, că o să fie albă sau neagră, vă urez toate cele bune, de aici, de.. acasă. Funny, sau cum?..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu