Veștile proaste circulă repede și ajung, cumva osmotic, pînă la urechile mele. Așa am aflat că o persoană cu care sînt în dezacord complet, ca să nu zic mai mult, suferă. Și m-am întrebat vreo două zile ce simt cu adevărat despre chestia asta.
Rațional gîndind, era de așteptat să ajungă aici. Așa e just, așa e.. etic, nu-i așa, ca tot răul făcut să i se-ntoarcă, într-o formă sau alta. Însă nu mi-a dat nici o satisfacție, răul prin care trece persoana în cauză.
Încă nu am ajuns pînă acolo încît să mă bucur de răul altuia, chiar dacă din punct de vedere rațional / moral / etic îl merită. Ceea ce, una peste alta, io zic că e bine.
Să ne-nțelegem: nici eu n-o duc perfect, însă în ciuda stării îndelungate de depresie prin care am trecut, încă dorm relativ bine noaptea, mă mișc încă rezonabil de ok ziua, nu mai sînt în conflict deschis cu nimeni și am o libertate de mișcare în sensul larg al cuvîntului într-o vizibilă creștere.
În altă dezordine de idei, am avut tot timpul din lume să mă gîndesc la una și la alta, zilele astea în care nu m-a mai f**ut nimeni la creieri în mod consecvent. Și am ajuns la o concluzie interesantă privind relațiile mele cu reprezentantele sexului opus. Anume că dintotdeauna m-au atras femeile cu un nivel ridicat de nesiguranță de sine. Alelalte nu prea. Chiar dacă pe dinafară pozează în dure, puternice, în control, io pare-se că le simt. Și caracteristica asta a lor, vulnerabilitatea asta, mă atrage. Nu la nivel rațional, ci instinctiv. Leul care-și ochește prada din turma de gazele, gen.
Plus, pare a fi ceva reciproc. Gazela care cade cu roatele-n sus, lată, cînd se uită leul la ea. Gen.
Încă nu m-am decis dacă chestia asta e de bine ori de rău. Mă mai gîndesc..
Acum 22 de ore
4 comentarii:
Cum de ceva vreme trec pe bloguri in mare viteză, când am văzut titlul postării tale, m-am minunat. Fiindcă in graba mea am citit ”a băut răul altuia” și nu pricepeam cum adică vine asta. :)
Cât despre situație... ce pot să zic? Afară de faptul că fiecare doarme după cum își așterne. În rest, nimic. Pentru că, după părerea mea, atât judecata situației altuia cât și compasiunea pentru acela servesc doar propriului ego. (Dar astea-s lucruri depășite deja, nu?!) ;)
Nu ştiu cîtă compasiune e de fapt acolo (cred că mai e cel mult aşea, o urmă, de sămînţă..), sensul postării a fost că mă bucur că n-am ajuns încă să mă bucur :) de răul altuia, chiar dacă şi-l merită. O fi şi asta o formă de ego..
În rest, gînduri, analize, concluzii. Cum ziceam, dacă nu mă întoarce nimeni pe dos, am timp să gîndesc.
Da, e confortabil să fii lăsat să tragi propriile concluzii despre orice. Spre Rai, ne găsim drumul singuri. Spre Iad, ne imping bunele intenții ale altora. :)
"Se ştieee !!"
:)
Trimiteți un comentariu