LOST TRANQUILITY

Once You Had Gold by ENYA          Images from Wallbase.cc

J. stă turceşte, pe canapea, cu picioarele adunate sub el. Se simte bine în poziţia asta dintotdeauna, nu ştie exact de ce, aşa îi tot vine să stea. Cîndva a încercat să se mintă că e un soi de poziţie lotus, că ar fi ceva profund spiritual, adică, înnăscut în el, dînd pe-afară prin gesturi. Peste ani i-au trecut fumurile astea. Probabil e vreun caracter genetic ce se-aruncă în neam de-i tot vine să stea aşa, pînă la un posibil / probabil strămoş turc, amestecat de-a valma şi probabil cu sila în bagajul lui genetic, împreună cu toate celelalte caractere, venite parcă din patru zări, de pe minim două continente. [....]

Priveşte absent peste ecranul laptopului şi prin fumul gros al ţigării către fereastră, acolo unde zările încep să se-mbrace timid în lumina răsăritului ce va să vină, curînd. Cum e oare posibil, se-ntreabă J. amărît, trăgînd adînc din ţigare, ca prin simpla lui prezenţă... nu, nici măcar prezenţă... ci prin simpla lui existenţă, să facă cuiva atîta rău? Îşi analizează a mia oară motivaţiile, îşi analizează a suta oară acţiunile. Nu înţelege de ce, doar a fost el însuşi tot timpul. Iar el n-a vrut să facă rău, conştient, nici o clipă. Şi totuşi a reuşit, îşi spune J. sieşi, oftînd. Nu ştie ce altceva să facă decît să fie în continuare el însuşi. Să fie în continuare atent, din ce în ce mai atent, la el şi la ceilalţi.
Deşi... a auzit recent cum că sinele lui, egoul, eul, ar fi un lucru rău, de care ar cam trebui să facă eforturi să scape. Evident, n-are nici o idee cum. Tot ce-şi poate imagina, ca model, e un camion enorm plin cu marfă, fără şofer, gonind nebun cu acceleraţia blocată la podea cu o rangă, de-a lungul unei autostrăzi goale şi fără sfîrşit, corectîndu-şi direcţia prin ricoşee tangente, din parapeţi. Ori un PC cu hard-ul proaspăt formatat, incapabil să mai facă nimic, complet inutil, consumînd aiurea curent. Poate greşeşte, îşi spune J., aprinzîndu-şi automat următoarea ţigare. Oricum, nu deţine toate elementele, se pare. Atunci cînd le va avea, va putea şi el să ia o decizie, în cunoştinţă de cauză. Pînă la acel improbabil moment, va avea în continuare un ego dotat cu sentimente, la comanda propriei existenţe. Poate, cu timpul, un ego mai bun, dacă aşa ceva e posibil. Mai... şlefuit, mai... lucios...
Afară s-a luminat de ziuă deja, iar lui J. nici nu-i pasă că a pierdut răsăritul, el însuşi pierdut fiind în contemplarea sa şi a dilemelor sale. Se simte mai bine, în ultima zi durerea din plex s-a atenuat, schimbîndu-se într-o chestie surdă, pe care o mai simte doar cînd şi cînd, atunci cînd respiră adînc. Nu ştie dacă ar trebui să mulţumească cuiva pentru asta, ceva din interior îi spune că da, zîmbeşte cald cîteva clipe. Stinge ţigarea arsă pînă la filtru, apoi închide ochii o clipă şi îşi imaginează că trimite cuiva un gînd bun, o mîngîiere. Se gîndeşte automat la Enya, da, femeia aia ştie să mîngîie cu adevărat, îşi "îmbracă" mîngîierea în ea. Măcar atît. Apoi se ridică, stinge luminile din casă şi se pregăteşte de somn.