CEEA CE SÎNTEM: J. FUMEAZǍ ŢIGARE DE LA ŢIGARE. PRIVINDU-MǍ DREPT ÎN OCHI

Glorianna (Hymn a la Femme) by Vangelis; Images from Wallbase.cc and Epilogue.net

J. se uită peste umărul meu, urmărind un punct imaginar cu privirea (m-am întors o clipă, scurt, de curiozitate, unde se uită el e numai văzduhul). Îşi caută cu un gest automat pachetul de ţigări pocnindu-se uşor peste buzunare, de două - trei ori, după cîteva secunde îl găseşte. Extrage ţigarea fără să se uite la ea, o bagă în gură reflex, pe stînga, acolo unde persistă o pată mai uscată pe buze, ca un început de bătătură. Expresia gurii lui devine scîrbită pentru cîteva clipe, cu ţigarea atîrnînd într-o parte. Cute de expresie apar pe obraji cîteva secunde şi ele, ca un soi de tristeţe, apoi o aprinde scurt. Inspiră adînc. Jarul devine pentru o clipă roşu. Buzele lui J. încep să se mişte, le văd ca într-un film vechi prin fumul expirat, îmi iau seama, carevasăzică omul ăla vorbeşte, mă adun să-l ascult. [....]
Vorbeşte de peregrinările lui printr-o lume virtuală, pe unde se plimbă cînd şi cînd în căutarea Frumosului, ori măcar a unor stiluri cît de cît originale de a exprima lucruri, idei. Pur şi simplu dumnealui J. bîntuia atunci. Şi-ntr-o bună... seară, că seara ieşea J. la plimbare prin cea lume virtuală, acum cîteva luni, într-o junglă deasă şi plină de pericole, a întîlnit un suflet. Nu l-a văzut din prima, deşi se pare că a fost atras acolo nu tocmai conştient, tocmai de existenţa lui, fiindcă era bine ascuns, în spatele mai multor platoşe. Şi în interiorul unui trup, desigur, şi anume în trupul unei frumoase femei. Iar sufletul ăla ascuns în trup de femeie era hăituit şi hărţuit permanent, apărîndu-se disperat de toate ameninţările junglei, întoarse brusc împotrivă-i: şerpi veninoşi, animale de pradă, liane alunecoase, tufe pline de spini ascuţiţi, mocirlă. Chiar şi un bizon, tăvălindu-se cînd şi cînd în mocirlă, aştepta momentul potrivit să calce-n copite sufletul ăla, din nou, cînd se ducea la izvor, după apă. Şi-atunci J., neavînd în momentul acela nimic cu adevărat important de făcut, s-a decis să rămînă acolo, o vreme, în mijlocul junglei virtuale, s-o ajute pe acea femeie măcar prin prezenţa lui, împotriva tuturor acelor ce-i făceau rău. Chestie care chiar a mers, majoritatea jivinelor s-au retras atunci, fiind prea laşe din fire. Chiar şi bizonul a făcut cîtiva paşi înapoi, reevaluînd pentru o vreme situaţia. Iar J. a avut vreme atunci, în serile şi nopţile ce-au urmat, să vorbească cu femeia aceea, povestindu-şi amîndoi, în mijlocul junglei virtuale tăcute în noapte, cele mai frumoase amintiri, cele mai adînci angoase. Şi-au oferit unul altuia senzaţii estetice, prin muzică, deschizîndu-şi unul altuia un nou univers de percepţii. Fiecare din ei, fără a fi legaţi cu nimic unul de celălalt, a oferit gînduri bune, sfaturi, alinare. Asta pentru că experienţele fiecăruia, bune ori rele, privite prin ochii celuilalt, aveau noi valenţe, noi înţelesuri, duceau la noi concluzii, dezbărate de povara emoţiilor-balast. Atunci J. a început, mai întîi timid, apoi din ce în ce mai uşor, să facă pace cu greşelile trecutului, care i-au adus ani în şir atîta apăsare, atîta amărăciune, lăsîndu-şi amprenta asupra personalităţii lui. Spunînd asta, J. îşi aprinde automat încă o ţigare, privindu-mă pentru o clipă în ochi, cu un zîmbet interior. Fiindcă atunci, într-una din nopţile de stat la taclale, J. i-a văzut sufletul strălucind, radiind lumină, prin toate scuturile de protecţie, impuse de duritatea vieţii ori autoimpuse, devenite brusc, pentru J., transparente. S-a apropiat de suflet, atras ca de un magnet de strălucirea lui, neluînd în seamă scuturile groase şi pline de spini ascuţiţi, transparente printr-un miracol doar pentru J.. Nu-şi aminteşte să se fi rănit atunci, toţi spinii scuturilor s-au dat atunci la o parte, ca niciodată, lăsîndu-l pe J. să se apropie. Nu i-a fost nici teamă atunci, fiindcă ştia că spinii erau cu adevărat ascuţiţi, însă nu şi otrăviţi, ea fiind un om defensiv, dar nu rău. A rămas orbit pentru cîteva clipe, apoi a început să-i povestească cum arată de fapt sufletul ei. Iar ea, ascultîndu-l la limita neîncrederii, a fost la rîndul ei uimită şi bucuroasă, fiindcă nimeni nu-i mai văzuse sufletul, atît de bine ascuns, pînă atunci. Următoarele zile şi nopti şi-au mai povestit întîmplări - cît amar de întîmplări poate aduna cineva într-o viaţă? - şi au căutat în continuare înţelesuri împreună, deschişi. J. îşi aminteşte, cu un zîmbet cald, de metoda ei specială de căutare a Dumnezeirii, prin punerea la îndoială a toţi şi a toate: a teoriilor, credinţelor, tradiţiilor. Calea negării, îi spune fata. Metodă grea, plină de riscuri şi presărată cu insatisfacţii, potrivită doar unei persoane foarte inteligente, cu o rezilienţă a gîndirii şi cu un simţ al observaţiei complet ieşite din comun. J. s-a simtit cîteva clipe / ore / zile inferior atunci, el cu credinţa lui simplă, bazată numai pe ce simte rezonînd plenar, în adîncul sufletul lui. Apoi şi-a amintit că pentru fiecare om credinţa, atunci cînd există, e o relaţie directă şi personală cu Divinitatea, te poţi aştepta deci ca fiecare dintre noi, în intimitate, să creadă altfel decît ceilalţi, aşa că senzaţia de inferioritate mai întîi s-a atenuat, apoi a dispărut, lăsînd loc larg uimirii. Au fost şi cîţiva spini înfipţi în carnea lui J., nu orientaţi în mod defensiv de astă dată, ci din confruntare, însă J., din prietenie, le-a rezistat şi acestora. Ştie că rănile astea se vindecă, urmînd să dispară în timp.
Acum, îmi spune J. aprinzîndu-şi cu gesturi automate cea de-a treia ţigare, legătura s-a încheiat, pentru o vreme cel putin. Pentru că ea s-a odihnit destul, şi-a recăpătat energia, s-a revalorizat în faţa ei înseşi, decisă să-şi pună la punct problemele rămase nerezolvate, constructiv. Decisă să transforme jungla aceea virtuală într-un colţ de rai. Iar J., cunoscînd-o, are completă încredere în ea şi în capacitatea ei de a realiza tot ce-şi doreşte în viaţă. A urmărit zilele trecute, de la distanţă, cu oarece îngrijorare, o încercare a bizonului teritorial reîntors de-a o călca din nou în copite, aşa cum era obişnuit. A fost o Corrida de toros [koˈriða ðe ˈtoɾos], de-a dreptul. Bizonul a plecat de-acolo plin de sînge şi fără nici o satisfacţie, cu buza umflată. That's my girl, îmi zîmbeşte J. cald, prin fumul alb al ţigării.
Acum J. îşi revine, după perioada asta de efort intens, pe toate planurile. A slăbit un pic, burtica lui de care era atîta de mîndru e semnificativ mai mică acum, cumva chestia asta îl bucură. Încă doarme puţin, însă mai mult decît în ultima vreme. Încă fumează mult, deşi se străduieşte s-o rărească. Se gîndeşte mult la toate ale lui, acum că are vie în minte o altă perspectivă valoroasă, asupra atîtor şi-atîtor întîmplări trecute, să le descopere noi sensuri, noi înţelesuri. Priveşte lumea cu ochii mari, aşa cum n-a mai privit-o de mult.  
J. a vazut un suflet zilele astea, un suflet frumos, chestie care se poate-ntîmpla doar de cîteva ori într-o viaţă de om, şi-acum e fericit. Se simte îmbogăţit.

J. Smoking and Cold Remote by DJ Drunken Master

N.A.
J. ştie că prietenii, toţi adevăraţii prieteni, îl susţin. Intenţionez să-l protejez pe J., aşa că voi controla cu stricteţe comentariile la această postare, să nu-l supere. Tot ce voi considera deranjant din ele voi trimite în SPAM, fără nici o milă, fiindcă eu ştiu că J. n-a greşit, făcînd totul din suflet. That's my promise, cetitorule.