Babs Bunny
Un fir încă rece de vînt răsfiră aproape neauzit covorul frunzelor moarte, adunate încă din toamnă printre rădăcinile noduroase ale pădurii bătrîne. Distribuiţi fractalic de-a lungul lăstarilor fragezi, mugurii graşi aşteaptă un semnal numai de ei ştiut dinspre stelele reci ce lucesc la răstimpuri printre norii fumurii, pentru a izbucni la unison într-o trepidantă cascadă de verde crud, vegetal.
În noaptea adîncă, nemişcat în mijlocul poienii, un iepure amuşină realitatea. Tresare, la răstimpuri, mişcîndu-şi discret nasul în vîntul subţire. Sincron, strînge uşor lăbuţele din spate, în timp ce urechile-i stau adunate, pe spate şi ele. Priveşte întunericul cu ochii larg deschişi, aşteptînd ieşirea lunii pentru a vedea, pentru a se acorda cu natura, pentru a înţelege mersul lucrurilor. Pe de o parte simte pregnant nemulţumirea ce pluteşte în jur, consecinţă fireasca a lipsei cronice de împliniri, pe de altă parte simte efortul conjugat al tuturor de a compensa această lipsă printr-o cascadă nebunească de satisfacţii facile şi imediate.
Simte încă de departe apropierea furtunii ce va să vină, se pregăteşte pentru ea. Pentru asta îi trebuie curaj. Ăsta-i adevăratul curaj, de-a înfrunta stihiile, fără adăpostul unei vizuini călduţe. Curajul iepurelui, fredonînd un cîntecel şi înfruntînd, de unul singur, furtuna:
Post Scriptum - Dacă într-o zi
Acum o zi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu