Dan Puric (p.p.d.) 
Ochii închişi şi bărbia sprijindu-i-se în piept, părul cîrlionţat rebel, uşor grizonat. Cu mîinile împreunate, neostentativ, absent aproape celor care îl înconjură în aglomerata biserică de cartier, Artistul se roagă. Cînd şi cînd îşi face o cruce, discret, aplecîndu-se uşor înainte. Nu caută neapărat sincronizarea cu ceilalţi, de aceea pare uneori în contratimp. Punţi nevazute îl leagă însă de altarul de unde se revarsă asupra tuturor Dumnezeirea, ca o fereastră de-a pururi deschisă pe unde intră Lumina. Te-ntrebi dacă în astfel de clipe un înger îi şopteşte ceva discret peste umăr, poate cîteva cuvinte despre omul frumos ce zace-adormit în străfundul sufletului nostru, ori îl ajută să vada mai bine, dincolo de perdeaua uitarii, dincolo de uzura cotidiană, cine sîntem cu-adevărat. Cînd şi cînd cuta de pe frunte i se accentuează uşor - atunci pesemne îşi aminteşte ceva, despre alegerile pe care trebuie să le facem cu toţii în viaţă. Pentru a ne putea privi în oglindă fără să ne fie ruşine.
Acum o zi
Un comentariu:
Joker...sintem mai frumosi in oglinda dupa ce facem cite o baie buna. Atit pe dinafara cir si pe dinauntru. Nu degeaba artistul respectiv era in locul unde era si intre el si altar se intimpla ceva deosebit, pentruca nu te poti uita in oglinda decit daca cureti si pe dinauntru.
Frumos ai spus...si bine ca spui...Cind am nevoie sa pun creierul in miscare , blogul tau si al Anei sint locuri bune de mers...
Trimiteți un comentariu