REVERIE DE IARNĂ: LADY IN WINTER - ALFA STYLE.

Merde © Linda Bergkvist
Ei bine nu, ei bine refuz să mă las în voia atmosferei deprimante în care plutim cu toţi în derivă, zilele astea. O simt cum rezonează cu o parte din mine, da, însă refuz să-i dau nas. Aşa că azi vă voi spune cîteva vorbe despre Lady in Winter. Cum, cine e Lady in Winter, nu ştiţi? Nu e cazul să vă ascundeţi de mine, precis aţi remarcat-o şi voi, vi se citeşte asta-n priviri.

E-mbrăcată obişnuit, poate cu mai mult gust decît ceilalţi, însă toate hainele cad cumva altfel pe ea, ansamblul lor depăşind suma elementelor. O haină cu blăniţă la mîneci şi la gulerul-glugă îi pune în valoare, pe de-o parte, mîinile cu degete fine şi imposibil de lungi, agăţate acum de cureaua lată a genţii de umăr, pe de altă parte ovalul prelung al feţei, încadrat de părul roşu intens, acajou. Ies în evidenţă acolo ochii enormi şi strălucitori, de un verde greu definibil, dînd un aer felin - leonin, mai degrabă - feţei prelungi cu pomeţi ridicaţi, frunţii înalte şi buzelor roşii cu colţuri tăiate. E acoperită parcă de o strălucire discretă, împrăştiind în jur sentimentul de ne-comun, senzaţia palpabilă de stranietate. Există oameni din care genele ancestrale strigă, într-o limbă uitată, scoţînd la iveală comori. Cneaghină, da, ăsta-i primul cuvînt ce mi se rostogoleşte pe limbă, atunci cînd o văd, îmi aminteşte de o pictură veche rusească, o troică trasă de trei cai focoşi, prin zăpada înaltă. Iar ea - cu privirea strălucind prin frigul intens, giuvaier printre blănuri.
De obicei imediat înainte s-apară se-aşterne peste toţi şi peste toate o linişte încordată, apoi toate zgomotele fireşti ale străzii devin mai acute, pentru cîteva clipe, ascuţind atenţia tuturor pentru ce va urma. De niciunde începe şi-un fir subţire de vînt biciuitor, zgribulindu-i pe toţi. Pregătindu-i, parcă.
Apoi apare ea, în modul cel mai firesc cu putinţă de pe o alee, în ţăcănit egal de tocuri metalice. Aşteptarea tuturor brusc capătă sens, a venit în sfîrşit şi-acum le polarizează atenţia. Gîturile masculilor se sucesc în unghiuri incredibile, urmărind-o cu priviri avide, îngînduraţi şi atenţi. Femeile sînt ceva mai discrete, privirile lor peste umăr sînt însă la fel de pătrunzătoare, conţinînd, pe lîngă doza standard de invidie sinceră, o urma notabilă de real interes.
Bărbaţii în special îi caută privirea cu aviditate, toţi simt nevoia imperioasă s-o ajute, s-o protejeze, însă cînd sînt priviţi înapoi se feresc instinctiv, timiditatea iese brusc la suprafaţă atunci, prin toţi porii. Şi-atunci încep să se-ntîmple fenomenele: şoferi opriţi la stop uită să pornească la culoarea verde, acceptînd cu seninătate şi cu un zîmbet larg înjurăturile şi claxoanele unei întregi coloane blocate, pentru doar o simplă privire, ăştia - dintre toţi - îi sînt cei mai simpatici. Taxiuri care îi taie calea fără a fi măcar chemate, oferindu-şi serviciile gratuit, politişti în intersecţie care uită să fluiere, pînă la limita carambolajului, şoferi de autobuz care uită să mai plece din staţie. Vînzători cărora trebuie să le spună ce vrea să cumpere de cîte două - trei ori, să apuce întîi să se trezească din transă. Tineri care se opresc în faţa ei şi îi fac declaraţii spontane, de admiraţie.

Mi-e dragă fata asta, să ştiţi, pentru mine ea întrupează speranţa că nu sîntem întru totul telurici, că ne putem încă desprinde din prăpastia concretului cotidian, că mai e încă ceva pur în noi. Că avem încă şansa să transcendem.
Este că v-am extras, pentru o secundă măcar, din senzaţia apăsătoare a frigului şi ploii dese de-afară? Dacă da, Mission Accomplished :P