Se pare că trăim captivi în cîte un context, orice facem şi ce zicem este legat de acel context. Niciodată nu facem ori zicem intenţionat ceva cu valoare absolută, chiar ne băşicăm big time cînd vorbele noastre sînt scoase din numitul context.
Aparent căutăm tot timpul un punct de referinţă, ne este teamă să fim absoluţi sau poate este un efort prea mare pentru creierele noastre impregnate de atîta obedienţă si conformism.
Poate că este o răscoală a materiei împotriva hulitului spirit, da, el este capul răutăţilor, şoferul nebun ce ne conduce maşina asta de carne, oase, nervi (dar mai ales grăsime, trust me) împotriva gesturilor cu adevărat fireşti: rîgîitul, căscatul, clefăitul, scărpinatul în cur, scobitul în nas şi da, uitasem, băşitul, asta ca să le spun doar pe cele evidente pentru cei cu năsucul şi urechiuşele fine.
Şi atunci ne-ascundem în formule prefabricate, acolo ne simţim în siguranţă, “ce mai faci?” ne-ntrebăm toata ziua şi răspundem invariabil “bine!” de parcă exact aşa ar fi, nu mai putem de bine şi abia aşteptăm s-o tot spunem cînd lumea ne-ntreabă. Eu boicotez de ceva vreme această formulă răspunzînd de obicei complet aiurea, dacă vreţi să fac frumos mă-ntrebaţi ce mai fac.
Iubim informaţiile ce se pot scrie într-un tabel, mai ales dacă conţin cifre, să le putem noi ordona cum ne convine după aia: cutare cică ar avea patruzeci de ani, umblă zvonul că ar fi bărbat, cică ar fi însurat, cică n-are copii, cică are o diplomă printr-un dosar printr-un sertar pe undeva, uneori parcă poartă barbă, cică nu mai fumează de mult, deşi a-ncercat recent să se apuce din nou şi n-a avut succes, nu toate sînt ca mersul pe bicicletă se pare, cică stă la bloc, cică de nişte luni bune nu prea doarme noaptea, unii zic că din motive de dinţi.
Iată contextul, profilul ăsta îl poate face orice vecin curios, cu completări de la ceilalţi cînd se-adună seara la şedinţa de bîrfă de la scară.
Trebuie să fug acum, ne-ntîlnim mai încolo, în următorul context.
Un comentariu:
ce mai faci?
Trimiteți un comentariu