sâmbătă, 29 martie 2008

TRĂIND ÎNTR-UN CONTEXT (UNEORI) ASUMAT

Se pare că trăim captivi în cîte un context, orice facem şi ce zicem este legat de acel context. Niciodată nu facem ori zicem intenţionat ceva cu valoare absolută, chiar ne băşicăm big time cînd vorbele noastre sînt scoase din numitul context.
Aparent căutăm tot timpul un punct de referinţă, ne este teamă să fim absoluţi sau poate este un efort prea mare pentru creierele noastre impregnate de atîta obedienţă si conformism.
Poate că este o răscoală a materiei împotriva hulitului spirit, da, el este capul răutăţilor, şoferul nebun ce ne conduce maşina asta de carne, oase, nervi (dar mai ales grăsime, trust me) împotriva gesturilor cu adevărat fireşti: rîgîitul, căscatul, clefăitul, scărpinatul în cur, scobitul în nas şi da, uitasem, băşitul, asta ca să le spun doar pe cele evidente pentru cei cu năsucul şi urechiuşele fine.
Şi atunci ne-ascundem în formule prefabricate, acolo ne simţim în siguranţă, “ce mai faci?” ne-ntrebăm toata ziua şi răspundem invariabil “bine!” de parcă exact aşa ar fi, nu mai putem de bine şi abia aşteptăm s-o tot spunem cînd lumea ne-ntreabă. Eu boicotez de ceva vreme această formulă răspunzînd de obicei complet aiurea, dacă vreţi să fac frumos mă-ntrebaţi ce mai fac.
Iubim informaţiile ce se pot scrie într-un tabel, mai ales dacă conţin cifre, să le putem noi ordona cum ne convine după aia: cutare cică ar avea patruzeci de ani, umblă zvonul că ar fi bărbat, cică ar fi însurat, cică n-are copii, cică are o diplomă printr-un dosar printr-un sertar pe undeva, uneori parcă poartă barbă, cică nu mai fumează de mult, deşi a-ncercat recent să se apuce din nou şi n-a avut succes, nu toate sînt ca mersul pe bicicletă se pare, cică stă la bloc, cică de nişte luni bune nu prea doarme noaptea, unii zic că din motive de dinţi.
Iată contextul, profilul ăsta îl poate face orice vecin curios, cu completări de la ceilalţi cînd se-adună seara la şedinţa de bîrfă de la scară.

Trebuie să fug acum, ne-ntîlnim mai încolo, în următorul context.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "TRĂIND ÎNTR-UN CONTEXT (UNEORI) ASUMAT" ***

joi, 27 martie 2008

TRISTEŢE CRUDĂ, DE PRIMĂVARĂ


Aseară m-am întristat îngrozitor, nimerind la întîmplare pe un film franţuzesc, fix zece secunde mi-au trebuit pentru asta. În schimb astăzi din contra, am reuşit să bag în butoiul cu melancolie vreo doua fete din numai trei fraze bine simţite. Deci ştiu să şi dărui, nu doar să primesc, sînt polivalent, carevasăzică.

Primăvara asta e doldora de sentimente ciudate, trebuie să te uiţi atent cînd umbli pe stradă, să nu calci pe ele că dor.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "TRISTEŢE CRUDĂ, DE PRIMĂVARĂ" ***

luni, 24 martie 2008

MOMENTUL CE VA SĂ VINĂ (participă la concursul "Vis Urît" :P)

Se spune că va veni un moment. Un moment special, diferit în timp pentru fiecare dintre noi, o să-l percepem cel mai probabil ca pe-o banalitate atunci cînd se va petrece, dar cu certitudine va veni. Sînt păreri împărţite şi asupra semnificaţiei lui, unii spun că înseamnă ceva, alţii că altceva, deci nu este o unanimitate, ba mai mult decît atît, n-am auzit încă două opinii pe tema asta care să semene.
Se presupune că atunci cînd se va-ntîmpla o să simţim ceva, unii vor simţi un fel de gîdilătură, alţii ceva ca o arsură, cîţiva se vor plînge de înţepături repetate şi usturimi ascuţite, iar pe doi inşi - întotdeauna doi, complet inexplicabil - o să-i mănînce în zonele ruşinoase. Mie în mod tradiţional o să mi se facă greaţă, aşa mi se întîmplă întotdeauna cînd mă gindesc prea mult la o chestie atît de complexă, nimeni nu e perfect, să ştiţi, deşi trăim multă vreme cu iluzia asta.

Dacă aţi înteles ceva pînă aici, vă rog să-mi spuneţi şi mie, eu am pierdut şirul pe undeva pe la jumătate.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "MOMENTUL CE VA SĂ VINĂ (participă la concursul "Vis Urît" :P)" ***

duminică, 23 martie 2008

PRINCIPII


Mda, sîntem incredibili. Folosim ca pretext orice întîmplare pentru a ne confirma propriile opinii. Vom numi întîmplările banale – evenimente cu semnificaţie, iar părerile noastre preconcepute vor fi botezate concluzii logice. Dovedindu-ne în acest mod profunda obiectivitate, vom contribui decisiv la propăşirea umanităţii

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "PRINCIPII" ***

joi, 20 martie 2008

IT'S STILL MORNING 4 ME, YOU KNOW (participă la concursul "Vis Urît" :P)

De vreo cîteva luni de cînd mă chinuie talentul mi se-ntîmplă să dorm în medie 5 ore pe noapte. Ca o consecinţă firească se pare, zi după zi văd cum se ţese în juru-mi un soi de transă ce mă-nveleşte ca un prosop moale şi cald la ieşirea din baie. Şi ţine adesea de cînd plec la scîrbici şi pîna mă-ntorc acasă, colbuit de gloria succeselor profesionale, reconfortante şi pline de miez.
Are şi părţi grozave forma asta de oboseală extremă, întîmplările din jur au o altă cadenţă, un ritm ca de reggae şi o gramadă de gesturi şi vorbe ale celor din jur, trecute cu vederea de regulă, au scop şi-nţeles în sfîrşit, am ajuns să mă simt nesimţit dupa ce dorm prea mult, dacă stau şi mă gîndesc bine nici nu prea mă miră, unii îmi spun că sînt nesimţit tot timpul.
Deja văd cum cîţiva dintre voi dau din cap cu-nţeles, s-a ţăcănit în sfîrşit băiatul ăsta adică, I knew it, puteam să pun pariu că e ceva în neregulă cu el, am văzut de mult că străluceşte ceva ciudat în privirea lui, toţi o iau razna pînă la urmă, era prea frumos să fie-adevărat, bufniţele nu sînt ceea ce par a fi (surpriză, cîţiva neuroni fac deja simpatice scurtcircuite, bufniţele sînt din alt film, ăla cu Laura Palmă, dar le primesc cu drag la mine, în filmul meu e loc pentru toate bufniţele, chiar dacă ştiu bine că nu sînt ceea ce par a fi).

Numai atît vă mai spun ca să muriţi de invidie: doar eu, aflat în starea mea de graţie, îi aud pe portari vorbind în versuri, iar fetele trec pe holuri doar pentru mine în pas elegant de dans irlandez tradiţional, zi după zi.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "IT'S STILL MORNING 4 ME, YOU KNOW (participă la concursul "Vis Urît" :P)" ***

duminică, 16 martie 2008

WHAT IF

Acum vreo două zile un evreu mi-a spus că bardac înseamnă în ebraică “...you know, chaos, a total mess...”. Probabil că se abţine să-mi spună asta de două luni, de cînd ne-am cunoscut.
Interesantă semnificaţie, pe asta n-o mai auzisem pînă acum, eu ştiam numai de bărdacă. Dacă are dreptate?...

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "WHAT IF" ***

sâmbătă, 15 martie 2008

PE STRADĂ, SEARA, TE PRIVESC DIN LATERAL ŞI DIN SPATE (participă la concursul "Vis Urît" :P)


Seară
Nici n-ai idee cum arăţi: cu un început din ce în ce mai ferm de cocoaşă, te-ntorci în fiecare seară acasă, intrînd în blocul tău de fontă gri - cărămizie, ca un piston proaspăt segmentat, uns cu toate uleiurile (alifiile?...) prelinse generos din lagăre.
Vremelnică retragere nocturnă, în adîncurile sinistre ale blocului tău de fontă.
Dimineaţă
Bujia ceasului deşteptător iniţiază expansiunea dimineţii crude, moment în care trupu-ţi proaspăt segmentat va pistona în intensitatea noii zile, în vîjîit glorios de gaze arse, toxice numai dacă le inhalezi. Adică daca stai prea aproape de mirajul combustiei şi n-ai catalizatorul omologat.
Schepsis
Ceea ce se vede doar din perspectivă, dincolo de strălucirea vitală a exploziei matinale, reflexia metalic – dureroasă a trupului tău proaspăt segmentat ori de unsuroasa întoarcere nocturnă spre blocul tău gri, de fontă, este că îţi calci pe propriile urme, zi după zi, ciclic, în cadenţa supremă a imensului ansamblu motor, singurele variabile reale fiind cantitatea şi calitatea combustibilului ars.
Morală
Ca să poţi depăşi această ciclicitate pur funcţională, ar trebui mai întîi să ai imaginaţie, apoi curaj, nonconformism peste medie şi mai ales conştiinţa propriei valori.
Atunci vei ajunge un rebut, din punctul de vedere al motorului.
Dar pentru ochiul meu exersat, avînd conştiinta valorii tale şi plutind în trupul tău strălucitor şi proaspăt segmentat, cu spatele drept, vei fi o expresivă operă de artă.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "PE STRADĂ, SEARA, TE PRIVESC DIN LATERAL ŞI DIN SPATE (participă la concursul "Vis Urît" :P)" ***