"Invazia Bardacienilor" by George; Music: Jean Michel Jarre - OXYGENE
miercuri, 27 martie 2013
@WORK: "INVAZIA"...
Looking for a meaning.
vizitări / visits / návštěvník
Blogoree
-
-
The Portuguese banknotes scandal of 1925 and the end of the first Portuguese Republic - This is the fascinating story of Alves Reis that could have been written by William Le Queux, Edgar Wallace or Sir Arthur Conan Doyle. Even Professor Mor...Acum o săptămână
-
Rusia. Un mileniu de istorie - Martin Sixsmith, Rusia. Un mileniu de istorie În mod sigur s-au scris multe cărți despre istoria Rusiei. Iar ambiția de a acoperi istoria Rusiei în gen...
.jpg)
Acum o săptămână -
Călătorie în Japonia – ziua 23 – ultima zi în țara Soarelui Răsare - Ultima zi în Japonia! Având în vedere că avem avionul seara la 22:00, am hotărât să plecăm răsfățați, așa că am fost la un onsen. Onsenul ales de Șerban ...Acum o lună
-
Intoarcerea la Rai - Traiesc in adancul meu, sunt complet scufundata in Sine. E un apogeu al fiintei, o stare care origineaza din forta absoluta care exista in interior. Acolo ...
Acum 2 ani -
-
Poveşti din Kashmir (2): războiul împotriva idolilor - În Kashmirul de azi peste 96 % din locuitori sunt musulmani, ceea ce-l face cel mai musulman loc din toată India. La fel e şi în Srinagar, capitala Kashm...
Acum 3 ani -
Poșta redacției: Nu știu când să tac - Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o...Acum 3 ani
-
Va continua ... - Postarile despre carti, bucate si calatorii vor continua pe cronicarul.juristulcasei.ro .Acum 5 ani
-
Asha cum se vede in dreapta-shi-jos, clipa fatidika (contor 666) s-a petrecut azi, 13 aprilie 2008
DREPTURI DE AUTOR ASUPRA TEXTELOR POSTATE
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.
Conţinutul postărilor din acest site îmi aparţine, zeci de mii de neuroni morţi pînă acum (vreo 2 făraşe cu vîrf, în total) stînd dovadă acestui fapt. Ca urmare, reproducerea şi republicarea textelor mele, totală sau parţială, pe orice fel de suport, fără acordul meu, se va face numai cu marcarea lor (ca citat, cu ghilimele, de exemplu) şi indicarea sursei (autor + dată postare + URL blog, URL blog sau cel puţin link spre blog). Pentru moment.
Yours,
JOKER (Gabriel Bardac)
31 de comentarii:
Faptul ca ai inceput sa te multiplici e o atitudine profitabila pentru companie. Vad ca incet incet iti insusesti etica corporatista. ;o)
@ Anonimu' :)))))
2. Nu-mi permit să presupun că ne cunoaştem. Pentru a avea o discuţie inteligentă va trebui să te identifici cumva. Altfel, ne privim peste gard şi atît.
Văleu! E mai ceva decât invazia marţienilor!
:))
Cu această ocazie am observat că ţi se întâmplă uneori să zâmbeşti. :)
@ Blue: :D Unul dintre colegii mei i-a zis aşa, "Invazia Bardacienilor" şi mi-a plăcut sonoritatea. Îţi dai seama, dacă ne-am clona, cîte am putea să facem?...
Da, mai şi zîmbesc. Guilty.
Da, sună amuzant. :))
Aş fi de acord cu ideea clonării însă cu o condiţie: clona să preia toate indatoririle neplăcute, iar eu să rămân cu ...restul. :P
:)
@ Blue: Adică un soi de leapşă... Nu ştiu dacă merge aşa, fiindcă clona eşti de fapt tot tu, în altă versiune.
Ca şi cum ţi-ai pune piedică ţie.
Păi eu sunt originalul, da? În acest caz, dau clonei ceea ce-mi displace şi păstrez eu ceea ce-mi place. Unde-i piedica? :D
@ Blue: Păi şi clona eşti tot tu, că de aia e clonă. Simte exact ca tine, e identică. Cel mai probabil vă simţiţi între voi. Altfel, s-ar numi ţap ispăşitor, nu clonă.
Doar dacă voiesc să empatizez cu ea, altfel nu. :) Că ea simte ce simte ea, iar eu simt ce simt eu.
Iar la cât de nesuferită îmi sunt eu, mie, empatia ar ieşi din ecuaţie. :))
@ Blue: Din ce ştiu eu, clona e o copie perfectă. Ai fi tu, dublată. Adică ţi-ai face rău ţie.
Plus că şi clona ar fi tot atît de nesuferită ca tine (cuuuuum, tu nesuferităăăăăăă?.... :D)
stai puţin! E o neînţelegere aici. O clonă nu e o fiinţă întreagă? E o copie fidelă a originalului, sunt de acord, dar nu poţi să afirmi că percepţiile, emoţiile, gândurile etc. ei să fie receptate de amândouă. Ea are viaţa ei, eu pe a mea.
Da, măi, nu pot să mă sufăr! Parol! Dar probabil că mi-aş deveni mai suportabilă, dacă aş putea să-mi exprim dispreţul pentru clona mea. :d
@ Blue: Ba pot să afirm. Sîntem unici. Aşa că o teoretică clonă va împărţi cu noi această unicitate. Dacă nu, e doar un soi de avatar, un ţap ispăşitor, cum ziceam. Părerea mea.
... Adică tu ai fi în stare să rupi şi să pedepseşti cu toate relele o parte din tine?...
Ok, văd că discuţia devine serioasă. :)
Eu nu văd clona ca pe o prelungire a propriei fiinţe. O văd, cel mult, ca pe un geamăn identic. Sigur că empatia şi telepatia între original şi clonă pot să existe şi chiar la un nivel ridicat, dar imginează-ţi că separi clona de original de la început. Că ele nu se cunosc şi nici nu coexistă. Ce părere ai, în acest caz?
Uneori sunt supărată pe mine, pe greşelile, neputinţele sau inabilităţile de care dau dovadă. Dar nu cred că le-aş exila, să le poarte o altă personă. Sunt conştientă de faptul că şi ele aduc ceva fiinţei mele, mă întregesc, deşi nu aşa cum mi-aş dori.
@ Blue (first): Vezi, în definiţia clonei tu nu iei în considerare sufletul. Care e imaterial şi e unic, fiind de altă natură decît restul. Acela nu poate fi clonat ci cel mult sharuit, în opinia mea. În caz contrar, clona va fi altcineva decît tine, fără nici o legatură, chiar dacă arată la fel.
Eu cam aşa gîndesc.
@ Blue (second): Să arunci problemele tale către cineva / ceva din afara ta e chiar "teoria" ţapului ispăşitor, din Vechiul Testament. De aceea am amintit-o.
Toti greşim. Ideea e nici să nu fugim de urmări, nici să ne îngropăm de vii pentru ceva ce nu putem schimba. Ci undeva, pe la mijloc :)
am ametit citind despre clone si efectele lor "secundare" :))
am remarcat si eu ca si Blue ca mai si zambesti,chiar si ochii iti zambesc! :)
toate ca toate dar priza aia strica toate imaginile...eu zic sa-ti muti biroul de acolo :))
@ Pandhora: Da, mai şi zîmbesc. În ciuda tuturor greutăţilor, încă zîmbesc. A mai rămas "ceva" din mine, adică :)
Priza, da, am observat-o şi eu.... Păi, alimentează vreo 3 PC-uri şi aerul condiţionat. S-o scot? :)))))))
E o ipoteză interesantă asta, a sufletului. Din păcate, nu ştim cum e sufletul. Nimeni nu ştie. Cel mult presupunem că este aşa şi pe dincolo şi că s-ar putea share-ui.
Din perspectiva mea, clona n-ar avea sufletul meu. Pentru că procesul de clonare reproduce doar dpdv fizic originalul. Clona ar avea la capitolul "suflet" o pagină scrisă doar parţial şi anume cu elementele care aparţin karmei de neam. Ca şi copiii, la naştere.
@ Blue: Înţeleg perspectiva ta. Clona ar fi un fel de sosie, care să încaseze în locul tău. Iar tu să scapi de o "pedeapsă", pe care o consideri nemeritată. Nu cred că are rost să dezvolt.
Pentru mine în schimb, "ipoteza" existenţei sufletului e un adevăr fundamental. Parte din ceea ce cred.
:) Era o glumă asta cu "incasatul".
Şi când am spus : "clona să preia toate indatoririle neplăcute", mă refeream la lucruri mult mai prozaice. Cum ar fi...călcatul cămăşilor, spre exemplu. :D
Dacă discutăm serios, aici nu e vorba de nicio pedeapsă neacceptată pentru simplul fapt că justiţia divină are grijă ca fiecare să răspundă pentru ceea ce face sau a făcut.
Eu n-am spus că sufletul nu există, ci că nu ştim cum e el şi dacă se şeruieşte. Am spus doar că acea clonă n-ar avea sufletul MEU, fiindcă nu are experienţele mele. Are doar genele identice cu ale mele. E ca un copil nou-născut. Eu îi sunt şi mamă şi tată, dar sufletul ei e ca o coală albă care urmează să fie scrisă.
@ Blue: Auzi tu, să-ţi pui clona să(-ţi?... -i?...) calce cămăşile :D
Mă îndoiesc că o clonă ar avea "by default" sufletul ei, diferit de al tău. Cu materia "materială" poate ne descurcăm s-o clonăm, însă cum clonăm "materia" sufletului?... Complicat.
:)
La urma-urmei, Joker, ce e sufletul?
Poţi să-i dai o definiţie, să-l descrii?
@ Blue: Să definesc sufletul nu pot, aşa cum nimeni pe pămîntul ăsta probabil nu poate. Însă ştiu că există, fiindcă "am văzut" cu ochii mei... interiori :) unul din ele, recent. Era de-o strălucire fără seamăn...
Apropos, nimeni n-a văzut încă vreun electron, însă puţini îşi permit să pună la îndoială existenţa electronilor :D
Adevărat ce spui, însă existenţa electronului a fost dovedită prin măsurători în experimente ce încep cam de pe vremea lui Faraday şi ajung până în zilele noastre. În plus, deşi e inccesibil vederii, fluxul de electroni e perceptibil de om prin intermediul altor simţuri. Adică, dacă pui mâna la priză, sigur ai să-l simţi.
Spre deosebire de electroni, la capitolul "suflet" încă bâjbâim.
@ Blue: N-ai vrea să... ştii. Existenţa electronului a fost postulată şi apoi "dovedită"... statistic. S-au construit modele complexe şi matematici speciale pentru a încadra aceste modele în percepţia macroscopică a realităţii. Mîine - poimîine s-ar putea să vină altcineva, cu un alt model şi să inventeze alte matematici şi va răsturna tot ce... ştim. Slabă legatură cu ceea ce percepem, atunci cînd băgăm deştele-n priză. Bîjbîim şi în cunoaşterea realităţii fizice de fapt, însă ne e mai comod să zicem că ştim.
După ce a fost postulată şi dovedită teoretic, existenţa electronului a fost dovedită PRIN MĂSURĂTORI. "Ceva", purtător de sarcină electrică, se deplasează între diferite puncte, în anumite condiţii. Iar deplasarea acestui ceva se poate măsura. E un fapt.
În privinţa sufletului avem numai dovezi indirecte. Cum ar fi cele 200 grame cu care scade masa corpului, atunci când omul moare. Şi poveştile spirituale şi religioase.
@ Blue: Fără nici o supărare, dintre noi doi EU am făcut facultatea aia de fizică. Aşa că te rog să mă crezi, asta e "procedura ştiinţifică": se face un model teoretic şi se parametrizează pînă cînd ce "iese" se suprapune realităţii percepute. După aia ne lăudăm că cică ştim.
De fapt, NU ştim.
:))))))
Ok, scuze. Nu ştiam că ai făcut facultatea de fizică, dar mă bucur să aflu, fiindcă-s interesată de domeniu.
Prin urmare, nu ştim nici ceea ce credem că ştim?
Atunci, orice e posibil.
cresteti si va inmultiti, SuperG-iilor :)
@ Maestrul: ... şi invadaţi Pamîntul, gen...
O iau ca pe-o urare de bine, Maestre.
Trimiteți un comentariu