duminică, 28 septembrie 2008

BÎNTUIE VIROZELE. BEWARE...

MyDoom by Alex Drăgulescu
Temperatura ridicată este una din formele prin care corpul ia pe cont propriu lupta cu viruşii, ignorîndu-ne complet pe noi, titularii. În clipele astea ni se-arată destul de concret că n-avem controlul decît pe timp frumos / pace, pentru vremea de furtună / război există un alt comandament de care ascultă trupul nostru, unul mai adecvat. Îmi imaginez această Echipă II de Comandă, un grup de lupi de mare / războinici, toţi bărboşi, toţi îmbrăcaţi în veste de protecţie (evident) negre din piele, jucîndu-şi nervoşi pe sub veste pachetele de muşchi compact tatuate, printre cicatricile adînc tăiate şi urît vindecate. Se uită chiorîş la tine cu toţii, ce te-a apucat, adică, ţivilule, să-i deranjezi pe ei din repausul binemeritat, şi-acum, dacă tot ai făcut-o, păi dă-te la o parte, ţivilule, lasă-i pe Ei, Misiriaşii, să te scoată ŞI din furtuna asta / să-ţi salveze pielea ŞI din ăst război. Ţivilule. Şi ca să-ţi vezi de ale tale şi să-i laşi pe ei, Adevăraţii, să-şi facă treaba şi să nu-i mai deranjezi cu prezenţa ta şovăitoare şi moale de ţivil ce eşti, ia matale nişte endorfină din rezerva strategică, simte-te bine şi vezi-ţi de ale tale.
Cu cantitatea respectivă de endorfină prin vene umbli de colo pîna colo, right, da’ nu poţi să faci mare lucru, decît să împrăştii în jur viruşi, pe o rază medie de un strănut şi da, să împrăştii multă, multă, multă căldură, de la “înălţimea” celor peste treizecişiopt de grade ale tale. Ai şi momente de pauză, da, anume cînd zaci tremurînd într-un pat, cu termometrul înfipt adînc – sub un braţ, evident, nu vă gîndiţi la prostii – şi sub două-trei pături, privind de sub marginea unei perne bine trasă peste ochi cum Ea se-agită într-una de colo pînă colo, să-ţi fie toate aproape, calde şi proaspete: medicamente, ceaiuri, prăjiturele, citrice.

Se-agită într-una, pînă te linişteşti, pînă te simţi cu-adevărat bine – şi-abia cînd îţi citeşte asta în priviri, abia atunci se linişteşte şi Ea. Asta dacă ai cu-adevărat noroc în viaţă. Pe loc repaus, am zis, luptăm noi în locul tău. Ţivilule.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "BÎNTUIE VIROZELE. BEWARE..." ***

marți, 9 septembrie 2008

AMINTIRI DIN LUMEA ASEMENEA

Ozone Observation Deck by traceydewell
Foşnetul neaşteptat al unei frunze uscate, tîrîte cu zgomot de vînt de-a lungul trotuarului pustiu şi-asemeni uscat, îţi provoacă o basculare bruscă înapoi în realitatea palpabilă, percepută simultan. Simultan percepi şi cealaltă realitate, cea în care lucrurile par a avea totuşi sens. Inspiri adînc, închizi ochii şi te-afunzi înapoi pe aleile abstracte, pentru tine însă cel putin la fel de reale, ale lumii-pereche, ale lumii-asemenea.
Ţi-arunci mai întîi privirea peste umărul stîng, în virtutea unui vechi obicei (uşor artistic, uşor vetust, aşa cum ai arunca peste umăr o eşarfă – de mătase desigur – prea lungă) şi-ţi vezi înşirat, stroboscopic, trecutul: suma paşilor tăi, devenind unul dintr-altul, urmărindu-ţi alegerile, deciziile. Din unghiul ăsta şi cu o privire atentă poţi vedea pînă departe în urmă, cu claritate, consecinţele palpabile ale deciziilor pe care le-ai luat pînă acum. Spaţiul corespunde timpului aici, întîmplările petrecute cu multă vreme în urmă le vezi undeva, departe, la limita orizontului, în timp ce evenimentele recente te calcă efectiv pe călcîie. Ducem cu noi trecutul, spunea cineva, precum un dinozaur coada – zi după zi tot mai lungă, o ducem întreaga viaţă, ca pe-o povară; altcineva asemuia trecutul unui şarpe, întrebîndu-se dacă n-ar putea, cumva, să-şi muşte propria coadă, forţînd destinul, provocînd paradoxul. Şi se văd atît de clar toate, privind peste umăr: deciziile corecte – distanţate egal, elegant, precum vertebrele; din loc în loc – diformităţile compromisurilor, cocoaşele alegerilor proaste. De fiecare dată cînd îţi contempli trecutul descoperi corelaţii noi şi nebănuite, cauzalităţi împletindu-se recurent în jurul coloanei vertebrale a trecutului tău. Mintea-ţi propune sec o „Observaţie rece”: ambele modele ale trecutului se subscriu anatomiei reptiliene. De meditat. Mda.
Îţi aduni apoi puterea de-a privi înainte, acolo unde-ar trebui să fie, nu-i aşa, viitorul. Aici ţi-e mult mai greu, imaginea ce-o vezi înainte se schimbă de fiecare dată, în funcţie de punctul asupra căruia te concentrezi. Puţine lucruri rămîn cvasi-constante – şi ca să le decelezi din caleidoscopul în continuă schimbare, trebuie să priveşti totul, again and again.
În final rămîne neschimbată o singură imagine, corelată viitorului apropiat, împreună cu o senzaţie acută de pericol: o mînă – mîna ta, desigur – ţinînd portofelul TĂU, îl recunoşti dintr-o mie – şi-aici începe partea tristă a viziunii: mîna ţinînd portofelul răsare, împreună cu un firişor de sînge, de sub roţile unei maşini, pe asfalt.... Naşpa.
Ieşi din starea de transă şi îţi extragi încetişor portofelul din buzunarul de la spate, ţinîndu-l cu vîrful degetelor şi oarecum departe de tine, ca pe-o grenadă ce urmează să explodeze. Arată exact ca în imaginea ta: aceeaşi culoare, în aceeaşi lumină de după-amiază de toamnă... Închizi ochii şi-ţi reprimi un oftat: asta e, o viaţă are omul, bine că mai ai cîteva secunde măcar să te obişnuieşti cu ideea, mulţi nu-s atîta de norocoşi, să ştie din vreme ce li se-ntîmplă şi cînd....

Şi-atunci se petrece miracolul: un tînăr îţi smulge portofelul dintre degetele inerte, sprintînd printre cele cîteva frunze uscate de pe trotuarul uscat, într-o rabufnire bruscă de adrenalină. În primele patru - cinci secunde n-apuci nici măcar să te întorci după el, atît de pătruns eşti de propria dramă şi-atunci cînd în fine o faci, zgomotul frînelor şi ţipetele trecătorilor îţi pătrund în urechi, ascuţite, pecetluind înţelegerea faptului că AI SCĂPAT şi de data asta, AI VĂZUT, da, dar nu era pentru tine. Norocosule.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "AMINTIRI DIN LUMEA ASEMENEA" ***

joi, 4 septembrie 2008

BREAKTHROUGH, PRIN NIŞTE RUTINĂ

Gabon's Loango National Park by Michael K. Nichols, N.G.
Înaintezi fără grabă împotriva furtunii minerale, pas după pas, cu vîntul din faţă, scrîşnind discret nisipul între măsele la fiecare rafală. Soarele puternic se reflectă strîmb în ochelarii-oglindă, sablaţi radial şi oarecum asimetric şi ei de rafalele furtunii uscate. De cealaltă parte a lentilelor, de partea ta adică, perspectiva asupra realităţii se schimbă corespunzător, devenind la rîndul ei radială. Accepţi modificarea ca pe-o sarcină de servici, primită discreţional, printr-un simplu e-mail. Uşor încruntat, înghiţind în sec, pe uscat.
Cu fiece pas efectele coroziunii de vînt sînt tot mai evidente, ţi-apar pe tot corpul şanţuri adînci şi-aproape orizontale, cu ramificaţii ciudate, intersectîndu-se în moduri nebănuite, ce avansează aproape vizibil. Unele dezvăluie vulnerabilităţi, de regulă ascunse privirii. Altele sînt estetice într-un mod complet neaşteptat, cvasi-aerodinamic.
Nimic nu te opreşte însă din drum, tu mergi mai departe, împotriva furtunii modelatoare. Metabolizezi pas cu pas şanţurile săpate de vînt, transformîndu-le treptat în riduri de expresie. În final eşti mai suplu, iar zîmbetul tău s-a mărit natural cu vreo doi centimetri.

Cînd ajungi, în sfîrşit, în oaza de calm de după furtună, transformările devin evidente. Cu un pas nonşalant şi suplu, acum, te grăbeşti spre orizontul unde te-aşteaptă soarele, estompîndu-te treptat în lumina roşie, sanguinică, a crepusculului. Prietenul tău dintotdeauna, soarele.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "BREAKTHROUGH, PRIN NIŞTE RUTINĂ" ***