luni, 29 decembrie 2008

FĂRĂ SENS: SINGURĂTATEA MEDUZEI. ÎN AŞTEPTAREA LUI PERSEU.

Meduza Gorgona by KaSSandrA
Troznetul brusc al uneia dintre făcliile fixate în suporturile înalte, reverberat cu ecou de coloanele dantelate de marmură albă, îi abate pentru o clipă atenţia de la contemplarea propriei imagini din oglinda înaltă cît întregul perete, acoperită cu foiţă strălucitoare de aur. Îşi reprimă gestul de a privi peste umăr, cu un început instinctiv de fereală, după primele cîteva clipe. Ştie prea bine că n-are vreun motiv să se teamă, inima ei e singura care pulsează în întregul Templu, cîndva al zeiţei Atena, lăsat acum în paragină, ocolit pe departe. Mai sînt şi alte inimi acolo, nu ştie cîte, nu şi-a propus vreodată să afle exact - sute probabil - însă toate sînt acum împietrite, în piepturile împietrite ale titularilor lor, împietriţi - desigur - şi ei, în cele mai variate poziţii, după cum i-a surprins pe fiecare în parte privirea Ei ucigaşă, privirea Meduzei Gorgone.
Îşi întoarce pentru încă o clipă atenţia către imaginea reflectată-n oglindă, privindu-se critic: pielea feţei are o strălucire mată, tern - plumburie, accentuînd-i strălucirea pomeţilor şi evidenţiindu-i cutele dure de expresie, viitoare riduri adînci. Ochii tăioşi au o strălucire ciudată, neomenească, desigur. Coama bogată de şerpi în mişcare continuă sîsîie aţîţat simţindu-i nervozitatea, atacînd haotic cu colţi ascuţiţi în toate direcţiile, stropind orbeşte în jur cu venin. Cînd şi cînd cîte unul din ei se-apleacă brusc cu un şficuit ca de bici şi o muşcă de spate, de piept ori de umeri, deja nu-i mai este teamă de ei, îi îndepărtează uşor ca pe muşte, cu o scuturare din cap şi o miscare unduitoare de eschivă din şolduri şi umeri. După atîta vreme ştie că sînt inofensivi pentru ea, e imună, iar veninul îi cauterizează rănile proaspete aproape instantaneu. În urma muşcăturilor repetate, întregul ei trup, ispititor cîndva atît pentru oameni cît şi pentru zei, are acum o aparenţă metalic-solzoasă, precum o strălucitoare cămaşă de zale, mulată.
Poate ar trebui să le dea nişte lapte, sînt prea neliniştiţi, îşi spune, trecîndu-şi o mînă cu degete lungi, terminate cu pumnalele tăioase ale unghiilor, prin coama de şerpi. Se-ndreaptă încet prin coridoarele întunecate de piatră către Sala Ofrandelor, unde o aşteaptă ca în fiece zi în genunchi, cocoşat sub poverile darurilor, un sclav îngrozit, trimis de comandanţi la fel de îngroziţi ca şi el. Sacrificat dinainte, nu atît de cei ce-au decis să-l trimită, cît mai ales de propria incapacitate de a-şi depăşi groaza şi a-şi ţine ochii închişi, în prezenţa mortală a Gorgonei.
Cumplit blestemul zeiţei, îşi spune sieşi Meduza cu un zîmbet amar, poticnindu-se din loc în loc de cîte o victimă împietrită prin coridorul întunecat: frumosul ei păr de care era cîndva atîta de mîndră - transformat în mulţimea de şerpi, iar toţi cei ce îi caută privirea strălucitoare - să moară, prefăcîndu-se-n piatră. Şi asta fiindcă, nu-i aşa, s-a lăsat sedusă de un zeu - de parcă ar fi avut de ales, cine oare se poate împotrivi unui zeu?....
Se vede treaba că înţeleapta Atena nu-i atît de-nţeleaptă încît să-şi înfrîneze mînia, să depăşească momentul, să ierte ofensa. Să o facă scăpată. La urma urmei, e doar o simplă zeiţă, îi găseşte înţelegătoare scuze Meduza, nu îşi poate depăşi limitările. Zeiţa Înţelepciunii, auzi ce ironie, chicoteşte mai întîi discret prin întuneric Meduza, iar rîsul isteric se-nvolbură-n ea ca un torent şi izbucneste apoi dintr-o dată, reţinut de prea multă vreme se pare, cioburi sonore ricoşînd din pereţii de piatră, umplînd întreg Templul cu reverberaţiile profunde ale ecourilor.
Liniştea îşi revine în drepturi, în cele din urmă, rîsul ăsta defect pe-ntuneric nu-i a bună, îşi zice, uite ce face singurătatea din om - pardon, din Gorgonă - în final ajungi s-o iei razna. Îşi şterge apăsat ochii de lacrimile rîsului uitat undeva în urmă, în întunericul nesfîrşitelor culoare de piatră, în timp ce intră în Sala Ofrandelor, luminată feeric de torţe.

Şi-acolo pe Meduza Gorgonă o aşteaptă sfîrşitul legendei, ascuns în privirea rece a viteazului Perseu, ce se reflectă din scutul strălucitor. Rece şi strălucitor este şi tăişul sabiei ce-i mîngîie fulgerător grumazul, într-o ultimă clipă, strălucitoare şi ea, abandonînd-o într-o mare de linişte. Mai apucă s-audă atît, înainte de a se cufunda complet în uitare: tropotul copitelor şi întîiul nechezat al calului înaripat, divinul Pegas, ce-a aşteptat cu-atîta răbdare moartea ei, ca în sfîrşit să se nască.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "FĂRĂ SENS: SINGURĂTATEA MEDUZEI. ÎN AŞTEPTAREA LUI PERSEU." ***

duminică, 28 decembrie 2008

WHAT IF...

Holiday lights 5 Christmas lights, out of focus by scol22
E-atîta linişte-n jur, zgomotele blocului se-aud estompate, ca printr-o pernă pufoasă, de fapt se petrec într-un alt univers. S-au liniştit chiar şi omniprezenţii vecini - care - trăiesc - practic - pe - hol - împreună - cu - cîinele - lor. Afară a-nceput să fulguie blînd, e frig şi a-nceput deja să se-ntunece, deşi abia e amiază. Senzaţia de desprindere de concret este atît de intensă încît mă-ntreb cum s-ar putea schimba realitatea, ce-ar fi dacă...
... Ce-ar fi dacă am fi mai sinceri, cu noi mai întîi. Dacă am încerca măcar sa-i ascultăm pe ceilalţi cu inima deschisă, înainte de-a trage concluzii ori a emite păreri. Dacă am fi mai destupaţi, căutînd în fiece clipă esenţa, fondul problemei şi nu ne-am împiedica de formal. Dacă am porni de la premisa că ceilalţi sînt oameni înainte de toate, cu bune şi rele, aşa cum sîntem şi noi. Dacă ne-am accepta pe noi aşa cum sîntem, pentru început. Dacă am avea curajul să facem măcar în parte cele spuse mai sus, am putea scăpa, pas cu pas, de povara care ne-apasă pe suflet. Şi-atunci, ca o consecinţă firească - nu-i aşa - ar începe să se petreacă minunile: mai întîi nu ne-ar mai durea coloana în zona lombară, la fiecare gest mai mult sau mai puţin brusc, ar dispărea junghiul ăla din spate, pastilele n-ar mai fi necesare atunci, glasul nu ne-ar mai tremura şi am putea privi oamenii drept în ochi, fără ascunzişuri, am putea atunci susţine privirea oricui. După o vreme, ne-am putea uita în oglindă fără să ne mai fie atît de ruşine de ceea ce ni se-arată.

Luminile strălucitoare clipocesc în propriul ritm / de capul lor printre globuri, în întunericul camerei, atrăgîndu-mi magnetic privirea. E-atîta linişte de jur împrejur, sau doar mi se pare mie că e.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "WHAT IF..." ***

miercuri, 24 decembrie 2008

CLIPA DE REEVALUARE A REALITĂŢII PALPABILE - AJUN DE CRĂCIUN

Christmas Candles
Degetele se mişcă de parcă ar avea voinţă proprie, agile, mîngîind discret tastatura - cu mişcări de o eleganţă naturală le văd eu, modestul, de-aici - precum o clapetare de pian îndelung repetată. Ideile urmăresc îndeaproape ne-ritmul ţăcănitului tastelor, umplînd încetul cu-ncetul ecranul cu viermişorii cuminţi ai cuvintelor, de la stînga la dreapta şi-atunci cînd se termină rîndul - din nou, de la capăt de rînd. În spatele cuvintelor se-ascund nostalgice gîndurile, plutind aparent estompate prin ceaţa pufoasă şi semitransparentă a amintirii momentelor mai mult sau mai puţin fericite, protejîndu-se cu eschive îndelung exersate de colţurile ascuţite ale realităţii, ca într-o enormă cutie plină cu polistiren expandat.
Sînt aproape singur în clădire acum, eu şi portarii, toţi au plecat care-ncotro, ar trebui să mă duc acasă şi eu, nu-i aşa. E un moment de respiro, nu mă pot împiedica să privesc retrospectiv anul care tocmai se termină. Un an plin de evenimente, majoritatea din ele rutină, deci nepurtătoare de satisfacţii. Am încercat să ies din jocul ăsta fără sens scriindu-mi ideile şi simţirile aici ori de cîte ori am considerat că meritau exprimate. Sînt aici momente pe care aş vrea să le retrăiesc again and again, pe repeat cum spunea cineva, inspirat; sînt alte momente pe care aş vrea să le şterg complet din memorie, dacă nu se poate altfel, împreună cu o bucată de creier. Evident că se vede subiectivitatea cum colcăie printre rînduri, de departe se vede, mi-o asum. Dacă vreţi obiectivitate, uitaţi-vă la un telejurnal, citiţi un ziar, daţi o bilă. De ce nu, beţi o bere.

Vă urez tuturor să fiţi pătrunşi de bucuria senină a Naşterii Domnului, să o primiţi fericiţi, alături de cei dragi.
Lumina Crăciunului fie peste voi toţi, virtualii mei prieteni, uneori mai plini de sensuri în comentariile şi în tăcerile voastre decît mulţi din cei ce mă-nconjură în lumea concretă.
Steaua Magilor să îşi arunce razele-i blînde asupra noastră, a tuturor.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "CLIPA DE REEVALUARE A REALITĂŢII PALPABILE - AJUN DE CRĂCIUN" ***

duminică, 14 decembrie 2008

REVERIE DE IARNĂ: LADY IN WINTER - ALFA STYLE.

Merde © Linda Bergkvist
Ei bine nu, ei bine refuz să mă las în voia atmosferei deprimante în care plutim cu toţi în derivă, zilele astea. O simt cum rezonează cu o parte din mine, da, însă refuz să-i dau nas. Aşa că azi vă voi spune cîteva vorbe despre Lady in Winter. Cum, cine e Lady in Winter, nu ştiţi? Nu e cazul să vă ascundeţi de mine, precis aţi remarcat-o şi voi, vi se citeşte asta-n priviri.

E-mbrăcată obişnuit, poate cu mai mult gust decît ceilalţi, însă toate hainele cad cumva altfel pe ea, ansamblul lor depăşind suma elementelor. O haină cu blăniţă la mîneci şi la gulerul-glugă îi pune în valoare, pe de-o parte, mîinile cu degete fine şi imposibil de lungi, agăţate acum de cureaua lată a genţii de umăr, pe de altă parte ovalul prelung al feţei, încadrat de părul roşu intens, acajou. Ies în evidenţă acolo ochii enormi şi strălucitori, de un verde greu definibil, dînd un aer felin - leonin, mai degrabă - feţei prelungi cu pomeţi ridicaţi, frunţii înalte şi buzelor roşii cu colţuri tăiate. E acoperită parcă de o strălucire discretă, împrăştiind în jur sentimentul de ne-comun, senzaţia palpabilă de stranietate. Există oameni din care genele ancestrale strigă, într-o limbă uitată, scoţînd la iveală comori. Cneaghină, da, ăsta-i primul cuvînt ce mi se rostogoleşte pe limbă, atunci cînd o văd, îmi aminteşte de o pictură veche rusească, o troică trasă de trei cai focoşi, prin zăpada înaltă. Iar ea - cu privirea strălucind prin frigul intens, giuvaier printre blănuri.
De obicei imediat înainte s-apară se-aşterne peste toţi şi peste toate o linişte încordată, apoi toate zgomotele fireşti ale străzii devin mai acute, pentru cîteva clipe, ascuţind atenţia tuturor pentru ce va urma. De niciunde începe şi-un fir subţire de vînt biciuitor, zgribulindu-i pe toţi. Pregătindu-i, parcă.
Apoi apare ea, în modul cel mai firesc cu putinţă de pe o alee, în ţăcănit egal de tocuri metalice. Aşteptarea tuturor brusc capătă sens, a venit în sfîrşit şi-acum le polarizează atenţia. Gîturile masculilor se sucesc în unghiuri incredibile, urmărind-o cu priviri avide, îngînduraţi şi atenţi. Femeile sînt ceva mai discrete, privirile lor peste umăr sînt însă la fel de pătrunzătoare, conţinînd, pe lîngă doza standard de invidie sinceră, o urma notabilă de real interes.
Bărbaţii în special îi caută privirea cu aviditate, toţi simt nevoia imperioasă s-o ajute, s-o protejeze, însă cînd sînt priviţi înapoi se feresc instinctiv, timiditatea iese brusc la suprafaţă atunci, prin toţi porii. Şi-atunci încep să se-ntîmple fenomenele: şoferi opriţi la stop uită să pornească la culoarea verde, acceptînd cu seninătate şi cu un zîmbet larg înjurăturile şi claxoanele unei întregi coloane blocate, pentru doar o simplă privire, ăştia - dintre toţi - îi sînt cei mai simpatici. Taxiuri care îi taie calea fără a fi măcar chemate, oferindu-şi serviciile gratuit, politişti în intersecţie care uită să fluiere, pînă la limita carambolajului, şoferi de autobuz care uită să mai plece din staţie. Vînzători cărora trebuie să le spună ce vrea să cumpere de cîte două - trei ori, să apuce întîi să se trezească din transă. Tineri care se opresc în faţa ei şi îi fac declaraţii spontane, de admiraţie.

Mi-e dragă fata asta, să ştiţi, pentru mine ea întrupează speranţa că nu sîntem întru totul telurici, că ne putem încă desprinde din prăpastia concretului cotidian, că mai e încă ceva pur în noi. Că avem încă şansa să transcendem.
Este că v-am extras, pentru o secundă măcar, din senzaţia apăsătoare a frigului şi ploii dese de-afară? Dacă da, Mission Accomplished :P

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "REVERIE DE IARNĂ: LADY IN WINTER - ALFA STYLE." ***

vineri, 5 decembrie 2008

STROPI DE SINCERITATE, PICĂTURI DE PRIETENIE. DE JUR ÎMPREJUR.

Treasure Map by Patrick
Te privesc cu scîntei de înţelegere-n ochi, mă aplec uşor către tine, zîmbesc cald, patern, dau din cap la răstimpuri, în ritmul spuselor tale: "aha, da…". Te înţeleg, adică, sînt complet de acord, între noi pluteşte concordia, baţi la uşi deschise, sînt prietenul tău cel mai bun şi te-ascult. Sîntem pe acceaşi lungime de undă. Dacă mă întrebi ceva - prin absurd - emit un "hm?..." întrebător, de undeva din galaxia mea spiralată şi ridic uşor a interes o sprînceană, ai vorbit prea încet adică, cu gura închisă ori în partea ailaltă, ori a claxonat o maşină pe stradă exact în momentul acela, fatalitate. Dar uite, eu sînt aici, pe recepţie, te-ascult, mai spune o dată.
Aiurea. Dacă chiar insişti, află că tot ce-mi spui îmi intră glorios pe-o ureche şi-mi iese pe alta, cu un fîsîit de ceainic pe foc care aproape se-aude. Ăsta-i momentul meu de somn - fără - somn, ăsta-i fumul meu de ţigară - fără - ţigară de cînd m-am lăsat de fumat, nu mă gîndesc de fapt la nimic, cu-atît mai puţin la problemele tale. Profit de egoul tău supradimensonat care te protejează / te minte într-una, modificîndu-ţi percepţia realităţii din jur conform ideilor tale preconcepute, conform dorinţelor tale. E odihnitor să ai un fond sonor uneori, un backround music pe care să lîncezeşti suveran. Poţi să reţii de-aici ce-ţi convine / te coafează / te măguleşte / îţi satisface egoul, poţi să reţii de exemplu de-aici că eşti o persoană odihnitoare.

Te privesc, da, cu străluciri de-nţelegere-n ochi, drept în ochi te privesc, mă uit prin tine de fapt. M-am lămurit, n-ai fir de intuiţie-n tine, nu-ţi pică nici o fisă, nimic, nu mă cunoşti. Nu ştii ce zace-n mine, prietene.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "STROPI DE SINCERITATE, PICĂTURI DE PRIETENIE. DE JUR ÎMPREJUR." ***