duminică, 31 martie 2013

@ WORK 2: "BISCUIM!..." :)

"Biscuiţi, oştenii mei!..." "Biscuim, Măria Ta!..." :)) Shooting de biscuiţi & me, scobind într-un switch by George; Music: Mark Snow - X Files Theme

Me @Work - un zîmbet specific :) surprins de Alexuţu', cu al său S III; Music from Genesis - Mama [The Laugh]


*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "@ WORK 2: "BISCUIM!..." :) " ***

sâmbătă, 30 martie 2013

duminică, 24 martie 2013

NON-HUMAN

Enya - La Soñadora

video

M-am gîndit mult, ieri şi azi. Am vrut să scriu altceva, mult mai mult, cu metafore, cu idei, cu concepte, cu demonstraţii, cu... sentimente. Însă mi-am dat seama că nu are rost.
Pe scurt, unii indivizi cu aparenţă de oameni nu-s oameni. Poate că n-au fost niciodată, nu ştiu. Însă nu-s. Şi cel mai probabil nu vor fi niciodată. Nu simt ca oamenii normali, au o formă de autism emoţional. Deci nu-ţi pot fi prieteni. Nu te pot iubi. N-au cum. Le lipseşte ceva, esenţial.
Azi am pus o lumînare la biserică, pentru un ne-om. Deşi nu-mi fac cine ştie ce speranţe, poate totuşi o să-l ajute, în faţa lui Dumnezeu.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "NON-HUMAN" ***

duminică, 17 martie 2013

NEXT TIME I'LL BE READY


Niciodată pînă acum n-am fost muşcat de vreun cîine. Am fost lătrat, chiar şi încolţit de cîteva ori de cîte o haită întreagă, însă niciodată nu m-au gustat. Am metoda mea de a le face faţă. În primul rînd, stau cu faţa la ei şi nu fac nici un pas înapoi. Dacă încearcă să mă-nconjoare, nu-i scap din ochi pe nici unul, întorcîndu-mă cînd şi cînd către ăia din spate. Privirea fixă mai întîi îi întărîtă, iar dupa vreo zece secunde îi intimidează, am observat. Apoi, ţin mîinile pe lînga corp cu palmele deschise, orientate spre ei, le rotesc încet, să-i cuprindă pe toţi. Am observat că atunci cînd fac asta devin defensivi şi dau înapoi, nedepăşind niciodată limita de o jumătate de metru, oricît de tare ar lătra şi s-ar repezi. Apoi le vorbesc, cu voce normală, zîmbindu-le, îi întreb de exemplu ce mai fac. Acela e momentul cînd cei mai mulţi se retrag, iar cei rămaşi "pe baricade", fără susţinere, latră deja pe alt ton, speriat. Nu îi atac, aşa că în curînd tac şi aceia. Vorbesc în continuare cu ei, de toate alea, le povestesc cum a fost ziua pentru mine, de pildă. Peste cîteva minute, cîţiva deja dau din coadă. Atunci pot să plec.

Celelalte Cuvinte - Dacă vrei

 
O singură dată, era să mă composteze o căţea. După ce reuşisem să-i fac faţă, s-a retras, apoi a revenit pe la spate tăcută şi m-a apucat de bocanc, lîngă călcîi, în dreptul tendonului. Bocancul era gros. Cică era o căţea cu pui şi de-aia, mi s-a explicat de către vecini. Căţelele cu pui nu respectă regulile, m-am gîndit atunci. Mi-am amintit de chestia asta, citind azi pe net ceva, despre care nu voi vorbi. Nu era cu cîini, ci cu oameni.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "NEXT TIME I'LL BE READY" ***

duminică, 10 martie 2013

IL FUMO...

Mă uitam la fumul ţigării, cum se ridică din scrumieră. Alb, cîrlionţat. Apoi cum se-mprăştie, de parcă nici n-ar fi fost, precum anumite iluzii. Iluziile ni le facem singuri, acordînd încredere unor oameni care n-o merită, punct. Mda. Iau ţigarea, îi scutur scrumul, apoi trag din ea, adînc. Ţin fumul în mine vreo secundă, apoi îl suflu. Îl privesc, gînditor cum se-mprăştie. Fumul ăsta nu mai e alb, îmi zic, precum cel nefumat. E gri. De parcă, fumîndu-l, l-aş fi murdărit. Gîndul îmi provoacă un zîmbet, trist.
Ideea e să verifici că ceilalţi sînt oameni, înainte de-a le acorda încredere, înainte de a-ţi face iluzii. Asta fiindcă, culmea, unii chiar sînt oameni. În aceia poţi să ai încredere, în ceilalţi nu. Ar trebui să existe un test instant, ceva, pentru a-i putea verifica, înainte să-ţi faci iluzii şi vise, înainte de-a apuca să-ţi pui încrederea în ei. Precum testul turnesolului. Asta fiindcă aparenţele înşeală. În sfîrşit.
Fumez, aşteptînd un mesaj, ca pe-un glonţ îl aştept. În final nu rămîn dezamagit, primesc o rafală :). Viaţa e frumoasă, indeed. Şi plină de surprize...
N-am refuzat niciodată cu adevărat suferinţa. Am privit-o însă ca pe un preţ, ce trebuie plătit, pentru a obţine altceva, mult mai important. Pentru a obţine o împlinire. În ciuda celor încasate pînă acum, sînt convins că voi atinge ŞI acel prag. Fiindcă sînt un om... determinat. Ştiu că unii m-ar considera încăpăţînat, ştiu.
Cică fumul / fumatul ucide. Frumoasă minciună statistică... Fiecare ţigare ar însemna cică vreo cinci minute pierdute, din viaţă. Partea frumoasă e că, oricum ai întoarce-o, minutele astea le vei (le voi...) pierde la sfîrşitul vieţii, nu acum. Atunci cînd, probabil, nu vor mai conta. Acum simt că le trăiesc, fumînd.
Aş vrea ca pe toate pachetele de ţigări, afirmaţia asta, că fumul / fumatul ucide, să fie scrisă în italiană. Fiindcă limba asta e atît de majestuasă, încît pînă şi o înjurătură, ori o sentinţă cu moartea, sună... elegant. Iubesc eleganţa, în toate. Balanţă.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "IL FUMO..." ***

sâmbătă, 9 martie 2013

CULOAREA ASCENDENTULUI MEU

video
M-am culcat şi m-am trezit cu clipul ăsta în minte. M-am gîndit că toţi cei ce au idealuri au şansa de-a trăi în rezonanţă şi sincronizaţi cu ele, pe cînd cei care n-au, nu. Îmi pare rău pentru ei, însă nu îi pot ajuta să simtă plinătatea ce-o simt eu pe cei ce nu rezonează împreună cu mine, neavînd aceleaşi idealuri. Ori pur şi simplu neavînd.

... Share my life
Take me for what I am
Cuz I'll never change
All my colors for you...


Whitney, Leoaica, simte ca mine. E şi normal, doar are culoarea Ascendentului meu.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "CULOAREA ASCENDENTULUI MEU" ***

marți, 5 martie 2013

NEGRU, DE TOHANI

Azi mi-au ieşit cam toate, cu muncă. Ce-i drept, nu de-a gata. Am rîs, am muncit, am analizat, am privit, m-am lăsat pozat, am bîrfit, am fumat, am glumit, la sfîrşit am fost chiar şi umpic obosit... Am avut în final un sentiment de linişte, de echilibru, aş putea zice chiar de accomplishment, din cauza căruia nici cîinii care mă latră de regulă dintr-o curte, în drumu' spre casă, nu m-au mai lătrat în seara asta. I-am privit în ochii lor negri, de ciobaneşti germani şi i-am întrebat, cu voce joasă şi-un zîmbet, prin gard: Ce faceţi, măi, băieţi?... M-au privit lung înapoi, cu urechile ciulite, tăcuţi, cu o negrăita speranţă parcă. Şi-o zecime de secundă m-am simţit de parcă i-aş fi minţit, de parcă i-aş fi trădat, dîndu-le speranţa că voi fi bun cu ei, că pînă la cîineasca lor moarte îi voi însoţi, zi de zi, că-i voi peria şi-i voi mîngîia, că alături de mine cîte zile-or trăi, grij nu vor avea... Oare a arăta cuiva bunătate, a-i da o speranţă, a-i împărtăşi un vis, e-un lucru atît de rău?... Oare-i devii dator prin asta cu însăşi împlinirea acelui vis, a acelei speranţe?... Şi asta de ce, fiindca acela n-are destulă imaginaţie?... Fiindca n-are capacitatea de-a se ridica, din cenuşa esecurilor proprii, prin propriile lui forţe?... Oare domnia cumplitei legi a talionului, după atîta amar de vreme, încă nu s-a încheiat?... Oare am ajuns să răspundem cu capul pînă şi pentru intenţiile noastre bune?...

Vinu' din pozǎ fu bun, îl primii nu mai ştiu exact cînd şi de la cine, demidulce, cică. Că tot primesc, de sărbători. Da' numa' roşu, nicicum alb... Oare oamenii ăştia chiar n-au aflat că-s predispus la hipertensiune?...

Şi uite-aici o combinaţie care trebuia făcută, de mult: Pillars of Versailles by DJ Drunken Master ( :P ) & The Freeway Race from Matrix Reloaded. Ei bine asta, da, ridică cu adevărat tensiunea...

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "NEGRU, DE TOHANI" ***

sâmbătă, 2 martie 2013

HOME, ALONE - JURNAL DE BORD


Ca întotdeauna, nu mă pot hotărî între două variante. Balanţă.

Holograf - Singur pe drum (Varianta 1, de studio, clasică)

Holograf - Singur pe drum (Varianta 2, de concert, slow)

Cum zisei, în prima seară a fost ciudat. [....]

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "HOME, ALONE - JURNAL DE BORD" ***