ÎNTOARCEREA LA DRAGOSTEA DINTÎI: CÎNTATU' LA BORMAŞINǍ

Sistem - Speranţe

Poveste cu iz de adevăr

Printr-o hai să-i zicem întîmplare, după vreo zece anişori, am avut ocazia să pun iarăşi mîna pe bormaşină, dragostea mea dintîi. [....]
Pe de o parte, pe hîrtie totul părea relativ simplu, metrii erau reprezentaţi în milimetri, plafoanele aveau grosimea liniei de creion, iar oferta concurentă era hoţie pe faţă. Astea toate, împreună cu vîntul ce ne bătea vîjîind prin buzunare, ne-a anclanşat aproape simultan ideea în capete, mie şi lui Alexuţu', că am putea. Păi cînd s-o facem, seara, dupa job? Noo, mai bine în weekend, ne luăm concediu de vineri. Că n-o să fie nimeni pe-acolo, putem să facem zgomot şi murdărie cît vrem, noi doi, de capul nostru, în toată clădirea. Noi şi paznicii, mai exact. Dacă ni se pune pata, muncim şi noaptea, ce mare lucru. Ne luăm un bidon cu apă şi-o sticlă - două de suc, să avem, dacă ne-apucă setea. Zis şi făcut: Alexuţu' s-a ocupat de găsitu' preţurilor pe site-uri pentru materiale şi echipamente, eu de făcut măsurători de metraje, pe planuri. Şi calcule de putere. Scule, cică, avea el. Scară, găsirăm de împrumut. Maşină, de cărat, de la firmă. De fapt, maşina era nu tocmai de cărat ci mai mult de plimbat, un Peugeot "de gagică", ca să parafrazez expresia mult mai colorată ce-a ieşit pe gura lui Alexuţu', cînd m-a văzut venind victorios cu cheile. Aşa că am ajuns acolo în două drumuri, prima dată cînd am cărat sculele mi-a îngheţat mîna pe uşa de la porbagaj, care nu se-nchidea de scară, iar a doua oară, cînd ne-am încărcat de materiale şi echipamente de la furnizori, am ajuns acolo pliat sub două cutii de canal cablu, turcesc. Şi cu un colţ ascuţit de sursă înfipt în spate. Alexuţu' ăstimp boierea la volan, cu scaunul generos dat în spate, plîngîndu-se că nu vede oglinda din dreapta. Odată ajunşi, ne-am apucat de testat şi asamblat echipamentele - şi de fumat, evident - lăsînd munca "de jos" pe zilele următoare. Abia de a doua zi am intrat "în pîine", cum s-ar zice. Am inceput să înghiţim praful de var şi ciment de la găuri şi să arătăm ca nişte adevăraţi muncitori cu braţele. Atunci am constatat că pereţii aveau o tencuială de căcat, iar plafoanele erau făcute în duşmănie, cu armătură deasă de fier-beton gros cît deştu' mare. S-a lăsat cu burghie blocate şi mîini zdrelite. Şi cu multă, multă transpiraţie şi timp pierdut. Aşa că am reuşit să montăm, pînă la sfîrşitul weekendului, numai echipamentele pe pereţi, plus vreo două magistrale de cabluri, din totalul de vreo nouă. În proces, de sete, am băut şi sticla de Adria pusă de-o parte de mecanicul de întreţinere al instituţiei, că la el în centrala termică ne făcusem "baza operaţională". A, da, am mai reuşit să facem cîte o febră musculară cruntă, amîndoi. Eu - în plus - şi-o răceală la sinusuri, de la fumatu' cu geamul deschis în maşină, pesemne. Ne-am întors deci a doua zi la servici, cam dărîmaţi un pic, atît fizic, că ne dureau toate alea, cît si moral, fiindcă apucasem să ne lăudăm cum dăm noi gata totul pînă luni, iar banii, în minţile noastre, deja erau cheltuiţi. Toată săptămîna, dupa aia, eu şi Alexuţu' ne-am privit în ochi prin fumul ţigărilor, încercînd să ne convingem că o s-o scoatem la capăt, weekendu' următor. Weekend în care am fost mult, mult mai eficienţi, în ciuda lipsei de chef, ce crescuse asimptotic spre infinit în amindoi, între timp. Aşa că în noaptea de duminică spre luni stăteam, pe la vreun patru şi jumătate spre cinci, cu două ştechere în mîini, întrebîndu-ne din priviri dacă să avem curajul să le băgăm ori nu în priză. Cu o doză de inconştienţă amestecată cu sictir am decis că n-avem ce pierde, aşa că mai bine să încercăm, dacă am greşit ceva, o sa facă totul "bum" şi gata. Surpriză, placută, singura dealtfel în toată operaţiunea: totul a mers din prima, monitorul s-a aprins ca un pom de Crăciun, dintr-o dată. Făcusem deci toate conexiunile perfect, fără nici o greşeală. Cu ultimele puteri, Alexuţu' a pus echipamentul în reţea, să-l putem vedea online de la firmă, apoi ne-am apucat de strîns materialele şi sculele. Mecanicului i-am lăsat o sticlă de Fanta, în locul celei băute de noi. Într-o oră eram in drum către casă, rupţi de obosiţi, însă eliberaţi de povară. Lăsînd în urmă amintirea holurilor reci, de beton, cu mozaic pe jos, răsunînd macabru în noapte la fiecare pas ori şoaptă, în lumina artificială şi săracă a neoanelor. Decor de film horror, cum bine a zis Alexuţu', la pachet cu o înjurătură, la un moment dat. După ce am parcat materialele şi scara la firmă, Alexuţu' a insistat să mă trateze cu o porţie de Pui Shanghai cu cartofi prăjiţi, acolo unde ştia el. Bine mi-a făcut, chiar aveam nevoie de porţia aia enormă, cred că s-a dus direct în celule, prin muşchi, imediat ce am înghiţit-o. Am ajuns acasă pe lumină, am făcut un duş fierbinte, m-am îmbrăcat cu haine curate şi m-am dus la scîrbici, începînd o nouă săptămînă de lucru, ca tot amploaiatu'. Fresh, cică.

Concluzia număru' unu e că, deşi am ruginit un pic, încă mai pot. Concluzia număru' doi: Alexuţu', cu energia şi optimismul lui debordante, e norocul meu, dar şşşş... nu-i spuneţi, că şi-o ia în cap. Şi numa' asta nu-mi trebuie mie acum, un Apprentice plin de sine :) Concluzia număru' trei: munca fizică îţi eliberează mintea, ai timp să te gîndeşti la toate alea. Eşti "scos" din timp, cumva. Restul, e poveste...
A, da, uitasem. Cu ocazia asta m-am reobişnuit să-njur, birjăreşte. Side effect.