UN VIS REDUNDANT ESTE TOTUL

Pînă de curînd nu-mi aminteam visele. Eram aproape ca voi, aproape normal. Sau nu complet anormal, iată o definiţie ceva mai corectă decît prima. De ceva vreme însă a-nceput să mi se-ntîmple acest îndoielnic miracol, deşi, trust me, nu mi-am dorit să port dureroasa povară, în ciuda aparenţelor nu-s masochist, mai ştii, o fi vreun blestem, Doamne Iartă-mă.
Se face că mă trezesc într-o realitate absurdă, unde trebuie să muncesc zi de zi şi sînt plătit pentru asta cu bani de hîrtie, şi-i cheltui după aia pe lucruri, mai mult ori mai puţin necesare. Ce vis redundant, se continuă de-a dreptul logic şi deci ne-raţional dintr-o noapte într-alta, toţi cei din vis aparent sînt făcuţi din carne şi sînge, au trupuri şi pofte şi mănîncă mîncare, auzi, te doare mintea, mîncare. În visul ăsta morbid în care timpul curge banal într-o singură parte, fiece zi seamănă enorm cu cea dinainte şi cu aceea ce va urma, pînă la limita plictisului.

Deci o să mă chinui să dorm mai puţin, să-ncerc să scap de visele astea materialnice, dacă mă prinde ŞEFU’ că visez aşa ceva mă trimite iar la munca de jos, printre oameni. Deşi îmi va fi greu fără somn, vă spun eu, îmi va strica imaginea complet, moţăind cu harfa în mînă pe cine ştie ce nor, cine-a mai pomenit înger cu cearcane?...