Phoenix Nebula
Nouăsutenouăzecişinouă de ani, aproape o mie, da, asta e limita maximă, cel puţin din cîte a auzit. Acum a numărat vreo nouăsuteşitreizeci, se ţine încă bine pentru vîrsta lui, îşi spune sieşi, zîmbind autoironic. Îşi mai verifică o dată termometrul metalic înfipt la subţioară: patruzecişipatru de grade, cu două mai mult decît în urmă cu o oră. Deci autocombustia s-ar putea să înceapă oricînd de-acum înainte, în orice moment. S-a pregătit din timp pentru asta, şi-a construit cu minuţie viitoarea identitate, şi-a securizat toate conturile, şi-a scris toate memoriile, le-a organizat pe teme, în funcţie de importanţă, să-i fie uşor să se puna rapid la curent, după aceea. Şi-a încheiat toate afacerile, a trecut în revistă toate problemele, rămase în suspensie de-atîta amar de vreme. Şi-a căutat puţinii prieteni apoi, să-i mai vadă o dată, să mai schimbe o vorbă - două cu ei, înainte de Marea Transgresie. S-a interesat chiar şi de cîţiva dintre mulţii duşmani, din pedanterie mai degrabă, decît dintr-o nevoie reală, aşa, să fie sigur că a făcut o evaluare completă. Ştie că e bine protejat, a cheltuit o grămadă de bani pentru asta. Oricum nimeni nu-l va recunoaşte după aceea, va fi o persoană nouă. Îşi va pierde chiar şi amintirile, numai cele mai intense dintre ele îi vor reveni cînd şi cînd, sub formă de scurte momente de déjà-vu.
Cincizecişidouă de grade, nu-i de mirare că se simte atît de încins, poate că ar fi momentul să renunţe la haine, îşi spune, începe să se dezbrace, tacticos. Aruncă hainele una cîte una, de-a valma, cît mai departe de el, pe un scaun metalic acoperit cu material ignifug din partea ailaltă a camerei. Acelaşi tip de material acoperă dealfel tot ce se află în jur, s-a ocupat în mod special de asta - mobilier metalic, geamuri incasabile tratate termic, uşi metalice - să evite pe cît posibil un incendiu devastator. Ultima dată n-a fost atît de atent, s-a trezit atunci în mijlocul unui iad de flăcări, pînă la urmă arsese aproape întregul castel în care se baricadase, noroc că era singur acolo. A bîntuit atunci aproape trei ani printre ruinele afumate de piatră, mîncînd te miri ce, pînă s-a dumirit cine e, bafta lui că-şi uitase papirusurile în beci, cînd coborîse după ceva vin, cu o zi mai-nainte de momentul Transgresiei, altfel ar fi trebuit s-o ia complet de la capăt. Şi ăsta a fost un caz fericit, cu două Transgresii în urmă se pare că a dat lovitura finală Bibliotecii din Alexandria...
Şaptezecişişapte de grade, deja sticla de cola din plastic începe discret să i se-nmoaie în mînă, o dă pe gît şi-o aruncă departe, deformată, deschide o doză metalică de bere. Desigur, fără alcool, asta i-ar mai lipsi acum pe-aproape, ceva lichid inflamabil. Se întoarce cu gîndul către momente trecute, amintiri pe care curînd le va uita, peste numai cîteva ceasuri. Da, a avut parte de iubire, da, a avut parte de pasiune, a scris cîndva şi poezii despre asta, unul dintre volumele lui a fost cîndva premiat, ce de amintiri, oftează adînc. A provocat vreo şase războaie, a luptat vitejeşte în vreo zece, a învins, a pierdut, a călătorit, a învăţat, a construit, a distrus, a creat. În ultimul secol s-a retras din viaţa publică, acţionînd din ce în ce mai discret, prin intermediari, profitînd de avantajele averii colosale pe care a acumulat-o de-a lungul atîtor secole.
Douăsuteşaptezecişişase de grade, evolueaza din ce în ce mai repede, îşi aprinde tacticos o ţigară cu o brichetă metalică pe care o aruncă apoi, încinsă instantaneu. După cîteva secunde rupe scîrbit filtrul topit, aşa nu se mai poate, în cîteva secunde nu va mai putea practic să atingă nimic, îşi spune, sugînd cu furie fumul răcoros din ţigara care a început să fumege discret pe toată lungimea. Poate ăsta ar fi momentul să dea ultimele indicaţii. Ridică telefonul din ebonită rezistentă la foc, comandat special, aşteaptă răspunsul de la celălalt capăt şi apucă să spună doar atît, înainte ca receptorul să înceapă să i se fărîme în mînă, carbonizat: "Iniţiaţi Planul A". "Da, Domnule Phoenix", aude răspunsul printre pîrîiturile căştii ce fumegă deja, după scurtul contact cu urechea. Lasă receptorul să cadă, iar acesta se izbeşte cu un zgomot surd de plăcile albe de marmură ale podelei, dezintegrîndu-se într-o pulbere neagră şi fină. Mai aruncă o privire termometrului, treisutenouăzecişidouă de grade, da, cam ar fi timpul, îşi zice, în cîteva clipe va începe Transgresia. Gol puşcă, lipăind cu tălpile fierbinţi pe podeaua rece de marmură, ultimul Phoenix se-aşează turceşte în cuibul împletit din crenguţe ţepoase de myrrh, completînd ultimul ritual al Transgresiei. Inspiră o dată adînc, iar cînd expiră, aerul fierbinte usucă aproape instantaneu o crengută, provocînd scurgerea unei picături chihlimbarii de răşină. O priveşte hipnotizat cum se scurge. Deja, atunci cînd picătură atinge onctuoasă podeaua, flăcări roşii încep sa-l înconjure, vesele.
Mda, asta înseamnă să îţi permiti să fii excentric, îşi spune J., lăsînd receptorul în furcă. Dai un ordin ca ăsta şi închizi telefonul. Revede apoi instrucţiunile Planului A: izolare totală a aripii respective din imensa clădire, ignorarea oricaror semnale venite de-acolo, timp de trei luni. Apoi desigilarea, la care trebuie să participe numai J., mereu s-a întrebat de ce tocmai pe el a picat măgăreaţa. Şi asta pentru că straniul domn Phoenix s-a hotarît să facă o operaţie estetică radicală, într-un secret aproape complet, asta da excentricitate. Nu că i-ar lipsi ceva acolo: are rezerve suficiente de apă, mîncare, haine, echipamente electronice sofisticate, inclusiv conexiune directă la propriul satelit. Generator separat de energie, cu backup. În sfîrşit, J. iniţiază secvenţa de izolare din linia de comandă, ignorînd complet semnalul de alarmă de incendiu. Exact aşa cum a fost instruit.
Acum 15 ore
