VREMEA PEPENILOR

Ice Age - "The Last Watermelon"

As'toamnă aveam o poftă enormă de pepene şi nu prea se mai găseau. Am umblat vreo oră prin toate pieţele şi magazinele pe rază de cîteva sute de metri, dîrz, cu pofta la mine. În final am găsit pepeni din ăia lungi fix la ultimu' magazin de legume din zonă. [....]
Fericit, m-am apucat să-i ciocăn, că ăsta-i sistemu' meu, m-am prins că ăia mai copţi rezonează pe frecvenţe mai joase, ciocănitu' se-aude mai înfundat, adică. Mi se pare disgraţios să cer să mi se dea ţanc la pepene, îmi place să-mi asum riscul de a-l duce acasă întreg, nezemuind tot drumu'. În timpu' ăsta, proprietarii magazinului, o familie cu care am dezvoltat o relaţie specială după ce mi-au păstrat un monitor pe care-l uitasem într-o seară, fiind obosit, eu revanşîndu-mă apoi cu o cutie de bomboane de ciocolată "pentru doamna", mă priveau acu' cu o expresie vag dezaprobatoare. Cînd ajunsesem cu ciocănitu' pe la al cincilea pepene, dumnealui mi-a zis, cu oarecare reticenţă: Puteţi să-i încercaţi, sigur, sînt copţi, noi nu contrazicem clientu', dar, ştiţi... nu mai e vremea pepenilor. Am rămas o clipă în loc, adică nu vroiau să-şi vîndă marfa sau cum, m-am gîndit o secundă.. Apoi pofta a-nvins, am cumpărat pepenele dorit, iar ei n-au mai zis nimic pînă la salutul politicos de la ieşirea din magazin. Cînd am ajuns acasă, l-am pregătit ca de obicei: bine spălat de pămint şi "uitat" în frigider vreo oră, să fie rece. Apoi l-am tăiat pe lung în două şi l-am feliat. A fost... dulce, zemos, însă aveau dreptate pretenii mei legumarii, era un pic cam trecut. Mi-am facut pofta, atunci.
Am învăţat însă ceva cu adevărat important: pepenii trebuiesc mîncaţi fix la vremea lor, nu altădată. Ca şi atîtea alte chestii, în viaţă, care trebuiesc făcute cînd le vine vremea, nu mai devreme, nu mai tîrziu. Iar poftele, ei bine, poftele... trebuiesc ţinute în frîu, pînă la momentu' potrivit.