IMAGINI, DE DINCOLO DE GARD

Copaci impachetati in zapada, by George

Într-una din dimineţile astea, fumînd (evident), încercam să cuprind cu privirea zăpada fină ce încă mai cădea ca o părere din gri-ul de sus, dincolo de geam. M-am simţit atras aproape imediat de elementul evident frumos din peisaj: un copac alb, plin de zăpadă. [....]
Am sesizat automat şi discrepanţa dintre frumuseţea copacului şi imaginea de background contrastantă, a unui bloc comunist, plin de fum şi de pete, parcă mai strîmb în geometria lui pătrăţoasă decît modelul fractalic al copacului alb. Primul gînd a fost că pornesc de la o preconcepţie, asociind albul copacului cu puritatea, în contrast cu culoarea incert-murdară a zidurilor de beton, senzaţie întărită un pic şi de-o cioară, care s-a găsit chiar atunci să zboare prin zonă, apoi după cîteva secunde m-am corectat, păi şi gardul metalic din jur era plin de zăpadă, iar pe ăla nu l-am văzut ca frumos. Am remarcat în trecere alţi copaci albi, alte blocuri de culoare incertă, apoi structura de beton a stadionului, abia vizibilă în depărtare, undeva deasupra; deşi evident mai zveltă şi urmărind un model general ne-paralelipipedic, nici aceea nu mi-a plăcut. În momentul ăla m-am decis să apelez la arma secretă George, pentru a imortaliza clipa. După şedinţa foto mi-am aprins a doua ţigare. Spre filtru, mi-am dat seama că mi-au plăcut copacii plini de zăpadă ca întrupări ale unor idei / idealuri / vise mai frumoase decît structurile concepute şi făcute de oameni, care sînt expresii ale unor idei / idealuri / vise inferioare, limitate de scopul lor pur utilitar. Mi-am amintit o clipă oftînd de vechii romani, care-au găsit în ei puterea de a imprima majestate în structuri pur utilitare, precum apeductele, de exemplu.

Observaţia unu: Dumnezeu visează mai frumos decît noi. Observaţia doi: noi, oamenii, nu prea mai ştim să visăm, chiar dacă am ştiut, cîndva. Observaţia trei: cu excepţia lui George şi - scurt, a lui Alex - n-am vorbit cu nimeni în intervalul ăsta, deci singurătatea-mi prieşte, pentru a mă echilibra. Observaţia patru: cînd mă doare-n piept dupa o repriză de tuse, nu-i inima, ci doar o flegmă, care se desprinde de prin alveole, ca să pot fuma următoarea ţigare pe plamîn curat. Observaţia cinci: eu cu mine, e bine.

Cum spunea cîndva, poetul nepereche:
Piară-mi ochii turburători din cale, 
Vino iar în sîn, nepăsare tristă; 
Ca să pot muri liniştit, pe mine 
Mie, redă-mă!